Avalanșă pe un drum din România! Jandarmii intervin chiar în aceste momente
Publicat pe 18.02.2026 la 14:51 Actualizat pe 18.02.2026 la 15:02
O avalanșă a blocat circulația pe DJ 713, traseul cunoscut sub numele de Transbucegi. Chiar în aceste momente jandarmii acționează la fața locului și intervin pentru a degaja drumul și a asigura siguranța celor aflați în zonă.
- Drum din România, inaccesibil din cauza unei avalanșe
- Jandarmii intervin chiar în aceste momente
În ultimele 24 de ore iarna a spus stăpânire pe mare parte din țară. În Capitală, dar și în alte părți din România, stratul de zăpadă a depășit chiar și 50 de cm.
Avalanșă pe un drum din România! Jandarmii intervin chiar în aceste momente
Drumul DJ 713, principala cale de acces către zona turistică montană din județul Dâmbovița, este blocat de o avalanșă pe aproximativ 300–400 de metri, în zona Belvedere, anunță Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ).
"În acest moment, în zona montană a judeţului Dâmboviţa, jandarmii montani intervin pentru sprijinirea acţiunilor de deblocare a unui drum afectat de avalanşă. Pe DJ 713, zona Belvedere, pe o porţiune de 300-400 m, drumul este blocat ca urmare a producerii unei avalanşe. La faţa locului se acţionează cu utilaje ale autorităţilor din Dâmboviţa pentru îndepărtarea zăpezii", precizează IJJ Dâmboviţa.
De asemenea, jandarmii atrag atenţia că accesul este restricţionat în zonă şi recomandă evitarea acestui drum.
"Jandarmii montani se află pe sectorul de drum afectat de avalanşă, fiind în măsură să intervină pentru sprijinirea turiştilor aflaţi în dificultate. Până la remedierea situaţiei, recomandăm evitarea deplasărilor în zona montană pe DJ 713 (Cuibul Dorului-Dichiu) - DJ 713A (Dichiu-Zănoaga) -DJ 714 (Zănoaga-Peştera). Dacă vă aflaţi în situaţii de pericol în zona de responsabilitate din Masivul Montan Bucegi, puteţi apela numărul unic de urgenţă 112, pentru a solicita ajutorul jandarmilor montani", au mai transmis reprezentanții IJJ Dâmboviţa.
Elevii din mai multe zone nu au mers la școală astăzi, 18 februarie
Cursurile cu prezență fizică au fost suspendate mâine, 18 februarie, în toate unitățile de învățământ din județul Giurgiu, din cauza codului portocaliu de ninsoare și viscol.
Decizia a fost luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în contextul avertizărilor de vreme severă care anunță ninsori abundente și vânt puternic.
„În cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, care a avut loc astăzi, a fost adoptată hotărârea de suspendare a cursurilor cu prezenţă fizică în toate unităţile de învăţământ din judeţul Giurgiu, acestea urmând să se desfăşoare în sistem online, în data de 18 februarie, din cauza vremii nefavorabile de vânt ploi şi de ninsoare abundentă care poate ajunge la un strat de zăpadă de o jumătate de metru”, se arată într-un comunicat de presă, emis marţi, de ISU Giurgiu.