Live acum Acces Direct
Prime time 19:00 Mireasa. Capriciile iubirii
Homepage » Actualitate » Stiri interne » CFR Călători: Biletele vor fi vândute în tren. Se vor cumpăra 2000 de terminale mobile pentru taxare

CFR Călători: Biletele vor fi vândute în tren. Se vor cumpăra 2000 de terminale mobile pentru taxare

Publicat pe 04.10.2020 la 17:00 Actualizat pe 05.10.2020 la 00:22

CFR Călători anunță că va achiziționa terminale mobile pentru taxare, ceea ce înseamnă că în scurt timp, biletele vor fi vâdute în tren. Compania va investi aproape 10 milioane de lei, pentru aproximativ 2000 de terminale.

Cumpărarea unui bilet de tren va deveni mult mai simplă, chitanțierul și pixul vor fi de domeniul trecutului. Dan Costescu, director general al CFR Călători, a declarat, pentru Agerpres, că vor fi achiziţionate terminale mobile pentru taxare. Acestea vor fi dotate cu imprimante, iar biletele vor fi vândute astfel în tren.

Cei care dețin un card TrenPlus vor putea acumula kilometri parcurşi şi vor beneficia de bonusuri şi facilităţi.

Dan Costescu a specificat că vor fi achiziționate peste 2000 de terminale. Investiţia se va realiza din cei 130 de milioane de lei primiţi de companie la rectificarea bugetară.

„În acest an terminalele vor costa 2,8 milioane de lei şi se va continua în anul următor cu încă aproximativ 7 milioane de lei. Asta înseamnă o echipare a tuturor şefilor de tren - pentru că acest terminal va însemna gestiune personală şi va fi asociat cu numele deţinătorului, se vor ţine evidenţele contabile pe gestiunea individuală, cum este şi acum, doar că este pe hârtie - deci ne vom duce undeva la 2000 şi ceva de terminale în total. Se va renunţa la clasicul chitanţier şi pix şi se vor emite pe acest terminal bilete, se vede foarte precis locul liber, biletul se va tipări pe un suport tot de hârtie, dar cu o imprimantă mică, mobilă, care va fi în dotarea controlorului sau a însoţitorului de tren", a declarat Costescu.

Prețul biletelor cumpărate în tren va fi mai mare pentru cei ce se urcă din stații unde există case de bilete

Directorul CFR Călători a menționat că biletele cumpărate în tren vor fi mai scumpe, excepția fiind doar situațiile în care călătorii s-au urcat din staţii care nu au case de bilete.

Preţul se măreşte doar pentru acei călători care s-au urcat din staţii cu case de bilete de unde puteau să îşi cumpere bilete. Avem şi staţii unde nu avem case de bilete, unde nu vinde nimeni bilete şi pentru aceste staţii este normal să oferim acelaşi preţ ca şi cum am fi avut case acolo", spune acesta.

După şedinţa de Guvern, din 10 septembrie, Costescu a anunțat că operatorul naţional de transport călători a primit suma de 130 de milioane de lei pentru investiţii.

„O veste bună pentru CFR Călători. Acum câteva minute ni s-a aprobat în Guvern OUG pentru încă 130 de milioane la investiţii! Asta înseamnă ca munca noastră de la începutul anului a fost apreciată. Numărul dublu de vehicule reparate şi modernizate până acum, faţă de aceeaşi perioadă a anilor trecuţi, va continua astfel să crească. Le mulţumesc colegilor din companie, din minister şi acelora din sindicate care de câteva săptămâni muncesc cot la cot pentru acest obiectiv", a scris șeful CFR Călători, pe contul său de Facebook.

În articolul
CFR Călători: Biletele vor fi vândute în tren. Se vor cumpăra 2000 de terminale mobile pentru taxare
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Showbiz intern
Povestea incredibilă a familiei lui Mario Berinde, băiatul ucis din Cenei. Mama lui este o persoană cunoscută
  • Cine este mama lui Mario Berinde și cu ce se ocupă
  • Ce detalii au ieșit la iveală
Showbiz intern
Andia, amenințată și șantajată! Artista nu a mai rezistat: „Nu mă așteptam să urmeze asta”
  • Andia, amenințată și șantajată
  • Artista a răbufnit
Showbiz intern
Marilu Dobrescu a trecut prin momente de panică, în Australia. I-a fost invadată casa
  • Marilu Dobrescu, momente de tensiune, în Australia
  • Locuința influenceriței a fost invadată
Stiri interne
Elevă de 14 ani, moartă în accident! Tatăl ei, pompier, a fost trimis să o salveze
  • Durere fără margini într-o familie din Brașov
  • O elevă în vârstă de 14 ani a murit într-un accident, în drum spre școală
  • Tatăl ei, pompier, a fost trimis să o salveze
Stiri interne
Un nou caz grav cu minori! Un bărbat a fost săltat de DIICOT pentru mii de materiale pornografice
  • Un nou caz grav cu minori
  • DIICOT a reținut un bărbat care deținea mii de materiale pornografice
Showbiz intern
Val de critici la adresa Mariei Constantin! S-a afișat nemachiată: „A început transformarea în babuin”
  • Maria Constantin a fost dur criticată pentru aspectul său fizic
  • Cum arată artista nemachiată
Vezi toate știrile noi
Recomandări
recomandare pe observatornews.ro
De ce a fost lăsat în permisie milionarul turc evadat de la Rahova. Surse: Ar fi ieşit de 18 ori în permisie
recomandare pe as.ro
Cum a ajuns celebră văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu după ce a făcut o avere de un milion de euro
Romania TV
Vestea MOMENTULUI! Ilie Bolojan îşi pregăteşte rucsăcelul. Cine va fi noul premier. Surpriză URIAȘĂ!
Romania TV
Doliu uriaș în politica din România! A MURIT liderul, Nicușor Dan este în stare de ȘOC
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe playtech.ro
Facturi la gaze de 10 ori mai mari! Noile preţuri pentru 2026, cât plăteşti pentru un apartament de două camere
recomandare pe playtech.ro
Ce faci dacă izbucnește un incendiu în locuință: “Ai doar două minute să te salvezi”. Sfaturile Departamentului pentru Situații de Urgență
recomandare pe redactia.ro
S-a aflat totul acum. A venit autopsia lui Mario Berinde, tânărul care s-a stins în Timiș sub privirile nemiloase ale prietenilor săi. Cum s-a stins tânărul, de fapt
recomandare pe redactia.ro
Cine era doctorița radiolog găsită moartă în casă în București. Era de o frumusețe rară și ar fi avut pe cap o pungă de plastic legată cu un cordon
recomandare pe Ciao.ro
Caz șocant la un spital din România! A murit după tura de noapte!
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe bzi.ro
Cătălin Crișan, schimbare care i-a șocat pe fani. Artistul, greu de recunoscut la 57 de ani
recomandare pe bzi.ro
Cum arată casa lui Gino Iorgulescu. Vila în care a copilărit Mario Iorgulescu este un adevărat muzeu privat
recomandare pe dailybusiness.ro
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
recomandare pe dailybusiness.ro
Alex Pretti, bărbatul ucis de un agent ICE în Minneapolis, era asistent medical ATI
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop săptămânal, 26 ianuarie - 1 februarie 2026. Alungă frica și mergi înainte cu credință și iubire
recomandare pe a1.ro
Ce a postat Ema Oprișan pe rețelele de socializare la scurt timp după anunțul lui Răzvan Kovacs despre despărțirea lor