Live acum Petrecem în familie (r)
Prime time 19:00 Petrecem în familie (r)
Homepage » Actualitate » Stiri interne » Decizie neașteptată în dosarul lăutarului care și-a închis iubita în portbagaj și a incendiat-o

Decizie neașteptată în dosarul lăutarului care și-a închis iubita în portbagaj și a incendiat-o

De Narcis Voica.
Publicat pe 16.06.2024 la 22:51 Actualizat pe 16.06.2024 la 22:51

Cântărețul Gheorghiță Sava, alias Gicuță din Apărători, aflat în arest după ce și-a închis iubita în portbagaj și i-a dat foc, pe un câmp, nu va fi acuzat de tentativă de omor calificat, fiindcă, în opinia instanței, nu a premediat fapta.

Sperând la o pedeapsă mai mare, procurorii au cerut schimbarea încadrării juridice a faptei în tentativă de omor calificat, însă judecătorii au respins cererea. Chiar și-așa, Gicuță din Apărători, nu are șanse să scape cu o pedeapsă mai mică de zece ani, în condițiile în care este acuzat de fapte extrem de grave: tentativă de omor, lipsire de libertate, distrugere, conducere a unui autovehicul fără permis, sub influența alcoolului și a drogurilor – toate, în stare de recidivivă, pentru că au fost comise în perioada de supraveghere.
Lăutarul a fost condamnat cu suspendare, sub supraveghere, în august 2018. În pofida faptului că agresiunile au fost de o violență extremă, iar victimele sale – soț și soție – au fost desfigurate în bătaie, manelistul a fost cercetat în stare de libertate. După un proces scurt, lăutarul a fost condamnat la doi ani și patru luni, cu suspendarea pedepsei.
Lăsat în libertate, Gicuță a mai bătut câteva persoane, printre care și Ionela (foto jos), iubita pe care avea să o bage în portbagaj. În ianuarie 2023, femeia a solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva cântărețului, însă, când a ajuns în fața instanței, s-a răzgândit și și-a retras plângerea.

Iertat de iubită, manelistul a decis pe 3 februarie 2023 să o lichideze pe aceasta. Băut și drogat, Gicuță din Apărători a băgat-o pe iubită în portbagajul mașinii și a condus prin oraș, până la un teren viran din zona Trapezului, pe Drumul Lunca Cetății. Acolo a incendiat mașina, ca să o omoare pe femeie și să distrugă toate urmele. Apoi s-a ascuns, în apropierea unei benzinării, pe Drumul Lunca Dochiei.
Ce nu știa, însă, manelistul drogat, era faptul că, în timp ce el gonea prin oraș, beat și drogat la volan, iubita închisă în portbagaj a sunat la 112, iar polițiștii au declanșat o acțiune demnă de filmele de la Hollywood.


„În această dimineață, 6 februarie 2023, în jurul orei 4.40, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că, în urma unor divergențe cu partenerul său, acesta ar fi agresat-o fizic și ar fi forțat-o să intre în portbagajul unui autoturism, cu care a plecat într-o direcție necunoscută. Victima a sunat la 112, iar operatorul Serviciului de Telecomunicații Speciale (foto sus) i-a transmis un link de localizare, cu ajutorul căruia s-a reușit monitorizarea traseului parcurs, acesta fiind comunicat tuturor echipajelor de poliție aflate în serviciu.

În jurul orei 4.50, un echipaj al Brigăzii Rutiere (foto sus) a depistat autoturismul, pe un câmp din Sectorul 3. În momentul în care s-au apropiat de autoturism au observat flacără deschisă în interior, moment în care au intervenit, pentru scoaterea femeii din portbagaj și pentru stingerea incendiului cu extinctoarele din dotare. În vederea acordării de îngrijiri la fața locului a fost solicitat un echipaj medical”, a explicat poliția.

CITEȘTE ȘI:
În articolul
Decizie neașteptată în dosarul lăutarului care și-a închis iubita în portbagaj și a incendiat-o
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Stiri interne
Accident de proporții, în Sibiu! Printre victime se numără și șapte copii
  • Accident grav în Sibiu
  • 10 persoane au fost implicate
Stiri interne
Două persoane au încercat să fure un brad imens, amplasat pe Calea Victoriei, în Brașov. Imaginile au ajuns virale
  • Doi tineri au încercat să fure un brad
  • Scena a avut loc în Brașov
Showbiz international
Victoria și David Beckham nu își mai urmăresc unul dintre fii, pe Instagram. Care ar fi motivul
  • Brooklyn Beckham, scos din lista de urmăritori a părinților
  • Și tânărul le-a dat unfollow
  • Care ar fi motivul
Beauty & Lifestyle
Cozonacii, un lux pentru români, de Crăciun! Cât costă un kilogram. O artistă de la noi a rămas șocată
  • Cât costă kilogramul de cozonac
  • Prețurile piperate au șocat o artistă de la noi
Stiri interne
Sfâșietor! Ultima postare a tinerei din Oradea, care a murit după ce a căzut de la etajul șapte. Parcă și-a presimțit sfârșitul
  • Ce a postat Mălina Guler, cu puțin timp înainte să moară
  • Versurile care îți sfâșie sufletul
Stiri internationale
Un oraș a rămas în întuneric, iar autoritățile au dat un avertisment! Sute de mii de oameni nu au avut electricitate
  • Un oraș mare a rămas fără lumină
  • Autoritățile au avertizat populația
Vezi toate știrile noi
Recomandări
recomandare pe observatornews.ro
Vremea 16 decembrie - 12 ianuarie. Sfârşitul anului aduce temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei
recomandare pe as.ro
În ce a investit Adrian Ilie primul milion de dolari! Din ce face acum o avere: “E mai bine să nu ştie lumea”
Romania TV
Dezastru total pentru angajaţi şi pensionari. Anunţul apocaliptic făcut de Bolojan pentru 2026
Romania TV
Momente ȘOCANTE pentru Vlăduța Lupău, după concertul fabulos de la Cluj. Un hoț i-a furat geanta Louis Vuitton: Am avut ceva bani în ea, că aveam de făcut plăți
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe playtech.ro
Motivul pentru care supermarketurile din România nu au ferestre. Vei privi altfel magazinele de acum
recomandare pe playtech.ro
La ce ajută Certificatul de urbanism: tot ce trebuie să ştii despre act
recomandare pe redactia.ro
Reacția neașteptată a iubitului Rodicăi Stănoiu după ce femeia a fost deshumată la doar câteva zile de la înmormântare. Prima poză cu tânărul IUBARET
recomandare pe redactia.ro
Nicusot Dan , gest RAR la PARADA!! Nu s-a mai intamplat asta cu un presedinte in ultimii ani
recomandare pe Ciao.ro
ULTIMĂ ORĂ! Moment de panică, în direct, la Radio ZU! Morar, Buzdugan și Emma, evacuați de urgență
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe bzi.ro
Simona Halep a aruncat internetul în aer cu oferta de Revelion 2026! Românii nu au iertat-o!
recomandare pe bzi.ro
Denise Rifai a făcut furori la evenimentul Adinei Buzatu! Toate privirile au fost îndreptate către ea! – GALERIE FOTO
recomandare pe dailybusiness.ro
Volodimir Zelenski se întâlnește cu Emmanuel Macron în Franța, după discuțiile privind acordul de pace între SUA și Ucraina
recomandare pe dailybusiness.ro
După întâlnirea SUA-Ucraina din Florida, atenția se îndreaptă asupra lui Putin
recomandare pe Jurnalul.ro
Gata cu joaca! Horoscopul dragostei, 15–21 decembrie 2025: Adevăruri incomode ies la iveală
recomandare pe a1.ro
Gabi Tamaș dorește să facă o schimbare în carieră. De ce se teme cel mai tare, după doi ani de la retragerea din activitate