Doliu în România! A murit Paul Agarici, unul dintre cei mai importanți fotografi ai Revoluției din 1989
Publicat pe 27.06.2023 la 20:31 Actualizat pe 27.06.2023 la 20:31
Doliu în România! Paul Agarici, unul dintre cei mai importanți fotografi ai Revoluției din 1989 s-a stins din viață la vârsta de 76 de ani. În timpul revoluției, acesta a fost fotoreporter la revista „Flacăra”.
- A murit Paul Agatici, unul dintre cei mai importanți fotografi ai Revoluției din 1989
- Fotograful s-a stins din viață la vârsta de 76 de ani
În cursul zilei de ieri, 26 iunie, Paul Agarici, unul dintre cei mai importanți fotografi ai Revoluției s-a stins din viață la vârsta de 76 de ani. Urmașul aviatorului Horia Agarici, Paul Agarici a lăsat în urmă o fiică ce îi poartă numele și un nepot în vârstă de 25 de ani.
A murit Paul Agarici, unul dintre cei mai importanți fotografi ai Revoluției din 1989
Paul Agarici a fost unul dintre cei mai importanți fotografi ai României, în contextul Revoluției din 1989. Luni, acesta s-a stins din viață, la vârsta de 76 de ani. În urmă cu ceva vreme, Paul Agarici povestea că a ajuns la sediul Comitetului Central aproximativ jumătate de oră, după ce Nicolae și Elena Ceaușescu au fugit cu elicopterul. De acolo, fotograful a reușit să captureze mai multe imagini deosebit de importante.
„M-am uitat la balcon şi am văzut vreo trei-patru oameni. Printre ei se afla şi Nicolae Dide, care fusese cascador şi făcuse parte din echipa lui Sergiu Nicolaescu. M-a recunoscut şi, când i-am făcut semn că vreau şi eu să intru, a făcut un semn militarului de jos şi aşa am putut să trec printr-un geam spart. La scurt timp, balconul se umple. Eu pozam continuu“, spunea Paul Agarici.
Paul Agarici și-a petrecut primii 14 ani din viață la o casă de copii din București
Paul Agarici și-a petrecut primii 14 ani din viață la o casă de copii din București, pentru că tatăl său, Horia Agarici, a fost considerat criminal de război. Paul Agatici, care s-a născut pe data de 4 iulie 1947, a fost luat de lângă mama lui și dus la casa de copii din București.
„Mai venea el la mine sau eu mai săream gardul şi mergeam să-l văd. De multe ori îl întrebam: «De ce nu mă iei acasă?». Şi atunci el ofta şi nu ştia cum să-mi explice ca să înţeleg“, povestea Paul Agarici, potrivit Adevărul.
Paul Agarici își amintea că perioada petrecută la orfelinat a fost una cumplită și considera casa de copii o „închisoare”. Stătea într-o cameră cu alte 164 de suflete și până la 14 ani nu a știut ce înseamnă apa caldă.
„Purtam un pantof cu numărul 37, altul cu numărul 40, un pantof era maro şi altul negru. Până la 14 ani nu am ştiut ce-s alea izmene, fular sau mănuşi. Pentru că nu aveam aşa ceva. Toate cămăşile mele erau cusute la cot şi în pliu era o bucată de material. Cum mai creşteam, cum îmi dădeau drumul la cusătură şi se lungea şi mâneca. Era diferenţă de culoare. Dar eu aşa am crescut“, mai povestea Paul Agarici.