Live acum Summer Star
Prime time 20:30/ X Factor
Homepage » Actualitate » Stiri interne » Încă o reușită a polițiștilor din Sectorul 5, după moartea suspectă a unui tânăr drogat: minor săltat din fața blocului și percheziționat la chiloți, în văzul lumii!

Încă o reușită a polițiștilor din Sectorul 5, după moartea suspectă a unui tânăr drogat: minor săltat din fața blocului și percheziționat la chiloți, în văzul lumii!

De Narcis Voica.
Publicat pe 03.10.2023 la 23:40 Actualizat pe 04.10.2023 la 00:23

Profesioniștii de la Secția 18 din cadrul Poliției Capitalei au realizat operațiunea anului din Sectorul 5: au căutat în chiloți un minor, în văzul lumii, după ce l-au luat pe sus pe acesta, fără niciun motiv, din fața blocului în care urma să intre!

Polițiștii de la Secția 18 se pot lăuda cu cea mai mare captură a anului 2023: un elev de 14 ani, pe care l-au săltat din fața blocului în care urma să intre și l-au percheziționat, ca pe un infractor periculos, până și-n chiloți. Apoi, luați de val, experții în controale aprofundate au „uitat” să-i înmâneze „suspectului” procesul-verbal prevăzut de lege. Suspect care, cum n-a avut nevoie de reprezentant legal la percheziție, n-avea nevoie, logic, nici la înmânarea documentului.
Emi Pian îi bântuie pe șefii Poliției Capitalei / Cum încearcă ofițerii să pună capăt coșmarului!

Vajnicii apărători ai legii executau duminică o acțiune specifică pe străzile de pe raza Secției 18 și, după ce au trecut în viteză pe lângă locurile frecventate de bețivi și de drogați care, uneori, mai afișează câte un cuțit pentru a-i impresiona pe trecători, s-au strecurat cu greu pe o străduță blocată ilegal de angajații unui cazinou, care sunt tolerați de Poliție, și... au avut o revelație! În fața unui bloc au descoperit, ziua în amiaza mare, un copil de 14 ani, care discuta la telefon și se uita în sus, așteptând să i se deschidă ușa, după ce sunase la interfon.
Suspectul perfect!

Victimă amenințată cu duba, fiindcă le-a cerut polițiștilor să-i prindă pe infractori / Fenomene „paranormale” la Secția 18


Puși pe fapte mari și dornici să stârpească din fașă fenomenul infracțional din Sectorul 5 (sector în care e liniște deplină, iar interlopii din clanurile Vancică, Duduianu, Cămătaru și Ștoacă nu există și nimeni nu face contrabandă sub nasul poliției prin piețe, nici nu vinde droguri cărate cu portbagajul), cei doi agenți l-au întrebat pe minor ce caută pe stradă la ora 16.00 (oră la care copiii dorm, iar polițiștii țin la acest aspect - n.r.). În clipa în care minorul le-a explicat că așteaptă să i se deschidă ușa, pentru a merge în vizită la o cunoștință, l-au imobilizat.
Deși aveau varianta de a solicita ca un adult să coboare, pentru a confirma spusele copilului, polițiștii înarmați cu pistoale și bastoane telescopice l-au luat pe minor din fața blocului și l-au dus la o distanță de aproximativ 50 de metri, unde parcaseră mașina.
Așa că degeaba deblocase gazda ușa, fiindcă nu mai avea cine să intre.

AUDIO / Apel 112: „Ce vreți, să vă păzească poliția de interlopi?!” / Reacție scandaloasă a unui polițist, în cazul unui posibil „mesaj” de tip mafiot


Polițiștii poartă cu mândrie emblema pe care scrie, într-o limbă moartă: „Lex et Honor”


Ca și colegii lor de la Secția 17, audiați în cazul tânărului mort în condiții suspecte, agenții de la Secția 18 nu purtau dispozitive bodycam (cumpărate pe mulți bani publici), care puteau înregistra acțiunea.
Vorba unui contemporan: mai puține probe, mai puțină bătaie de cap!
Așa că, fără a înregistra audio-video intervenția și fără a solicita prezența unui adult, deși puteau face acest lucru, agenții s-au apucat să-l percheziționeze temeinic pe minorul luat împotriva voinței sale din fața scării în care intenționa să intre, cu acordul gazdei.
Și, fiindcă prin tricoul subțire și prin pantalonii de trening nu și-a putut da seama dacă minorul are vreun AK-47 prins de elastic, vreun briceag gonflabil, vreo katana rulată discret până la genunchi sau vreun portbagaj cu droguri, polițistul și-a pus mănușile de latex și i-a băgat copilului mâna la chiloți, ca să verifice temeinic după arme albe și substanțe interzise.
În acest timp, polițista (aceasta având alt gen decât minorul de sex masculin) admira scena, cu o mână în șold, apărând de la distanță legea și drepturile cetățenilor.
În momentul în care persoana la care minorul mergea în vizită a văzut că băiatul nu mai urcă, deși anunțase că este la scară, aceasta a coborât și a avut parte de o imagine de-a dreptul halucinantă: copilul era cu pantalonii lăsați, cu chiloții la vedere, iar un polițist îl pipăia de mama focului, în prezența colegei!
„M-am speriat foarte tare, nu înțeleg de ce m-au tratat așa! Eu am sunat și așteptam să intru în bloc. N-am făcut nimic...”, a bâiguit minorul, tremurând, vizibil traumatizat de întâlnirea cu polițiștii.
Întrebat de ce nu-i respectă minorului drepturile elementare și de ce îl supune unor tratamente degradante, dezbrăcându-l în prezența unei femei (agenta care asista la show ca o adevărată doamnă, cu mâna-n șold) și în văzul trecătorilor, agentul a susținut că ei își fac doar treaba și că au dreptul să repete oricând acțiunea, fiindcă li s-a părut suspect faptul că, ziua în amiaza mare, copilul aștepta în fața blocului.
Întrebați de ce nu au solicitat prezența unui adult, în condițiile în care minorul le spusese că urma să intre în bloc și că gazda îi putea confirma varianta, polițiștii și-au văzut mai departe de treabă, sub sloganul „Siguranță și încredere”.


Situație bizară în dosarul polițiștilor acuzați că au ucis un pensionar / S-a rezolvat dintr-o mutare

Întrebați dacă au solicitat prezența părinților minorului pe care îl percheziționau, a unui reprezentant legal sau a specialiștilor de la Protecția Copilului, agenții au explicat că se descurcă și-așa, motiv pentru care n-au nevoie de martori.
Nici măcar un martor asistent n-au solicitat, pentru a fi de față la inventarierea bunurilor, deși pe lângă ei au trecut mai multe persoane.


Un alt „amănunt” omis de profesioniști a fost acela că au „uitat” să-i înmâneze „suspectului de serviciu” procesul-verbal pe care, teoretic, ar fi trebuit să îl întocmească.
Pentru că, dacă la percheziție l-au tratat pe minor ca pe un adult, îi puteau înmâna, conform legii, și procesul-verbal prevăzut de lege.
Însă, cum articolele de lege care vizează drepturile cetățenilor sunt „detalii” insignifiante...


Pe site-ul oficial, Poliția Română susține că legitimarea și controlul bagajelor se efectuează în condițiile de mai jos. (capturi din „Breviar măsuri polițienești”)
Poliţiştii au dreptul să efectueze controlul bagajului, asupra următoarelor categorii de persoane:
- cele cu privire la care există motive verosimile că au săvârşit fapte ilegale (ex: comportamentul acesteia, locul în care se află, momentul – se găsește la locul sau în apropierea locului unei infracțiuni la scurt timp de la săvărșirea acesteia, bunurile pe care le are asupra sa), că pregătesc săvârşirea unor astfel de fapte sau că ar pregăti posibile acţiuni teroriste;
- cele care au încălcat dispoziţiile legale, se manifestă agresiv, urmează să fie conduse la sediul poliţiei sau fac obiectul unui mandat de aducere, ordonanță de reținere, mandat de arestare ori de executarea a pedepselor;
- asupra acelora care încalcă ordinea publică şi sunt cunoscute cu un comportament violent sau cu antecedente penale pentru fapte grave;
- asupra acelora care au săvârşit contravenţii, atunci când, potrivit legii, se impune ridicarea bunurilor supuse confiscării;
- asupra celor care refuză să prezinte pentru control actele de identitate, în vederea identificării lor;
- asupra celor care se află în stare de inconştienţă şi este necesară identificarea acestora;
- când persoana încearcă să pătrundă sau se află în locuri în care este interzis accesul cu arme, produse ori obiecte periculoase.
- asupra persoanelor care transportă bunuri a căror deţinere şi circulaţie sunt interzise de lege sau supuse autorizării, precum și a celor ce pot fi folosite împotriva polițistului, a altor persoane sau pentru autovătămare;
- care în momentul depistării sunt confuze privind explicaţiile date despre conţinutul bagajelor.

Pentru efectuarea controlului bagajelor nu este necesară autorizarea magistratului, poliţistul, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, putând recurge la această măsură doar în cazurile şi în situaţiile strict prevăzute de lege, cu respectarea legalităţii și a drepturilor persoanelor.

De asemenea, conform lege5.ro,
„(1) Poliţistul este îndreptăţit să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanei numai în situaţia în care:
a) aceasta încalcă dispoziţiile legale ori există motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală;
b) există motive verosimile pentru a bănui că aceasta a fost prezentă la locul săvârşirii unei fapte ilegale ori are cunoştinţă despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;
c) aceasta solicită sprijinul sau intervenţia organelor de poliţie ori când din cauza vârstei, stării de sănătate, dizabilităţii, consumului de alcool sau altor substanţe psihoactive ori a altor asemenea circumstanţe necesită sprijinul organelor abilitate;
d) descrierea acesteia corespunde unei persoane căutate potrivit legii, deţine asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul, ambarcaţiune ori aeronavă care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate potrivit legii;
e) aceasta desfăşoară o activitate supusă, potrivit legii, unor autorizări, avize sau înregistrări ori este implicată într-o procedură legală în faţa unei autorităţi sau instituţii publice;
f) aceasta încearcă să pătrundă sau se află într-un spaţiu în care accesul este controlat;
g) cu ocazia unor controale sau razii, efectuate în condiţiile art. 31 alin. (1) lit. g);
Art. 31. - (1) În realizarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi are următoarele drepturi şi obligaţii principale:
g) să efectueze controale şi razii atunci când există indicii temeinice cu privire la săvârşirea de infracţiuni ori ascunderea unor infractori, bunuri provenite din infracţiuni sau posibile acţiuni teroriste;

h) există obligaţia legală de a se stabili identitatea acesteia.

(2) Poliţistul este obligat să aducă la cunoştinţă persoanei, verbal, motivul legitimării.

(3) Stabilirea identităţii unei persoane se face pe baza actelor de identitate. Atunci când persoana nu poate prezenta un act de identitate, stabilirea identităţii se realizează pe baza unui act prevăzut cu fotografie sau a declaraţiilor acesteia, precum şi a verificărilor poliţistului, realizate pe loc, în bazele electronice de date la care are acces potrivit legii.

(4) La solicitarea poliţistului, persoana are obligaţia de a înmâna acestuia actele prevăzute la alin. (3) şi de a comunica informaţiile necesare stabilirii sau, după caz, verificării identităţii sale.

(5) Atunci când măsurile prevăzute la alin. (3) nu au permis stabilirea identităţii, pentru realizarea acestui scop, poliţistul este îndreptăţit să procedeze la:
a) identificarea unei alte persoane care poate oferi informaţii cu privire la identitate, dacă este posibil;
b) fotografierea, luarea şi procesarea amprentelor, semnalmentelor şi semnelor particulare ale persoanei;
c) să facă publică, prin orice mijloace, o fotografie, înregistrare, schiţă sau descriere a persoanei, dacă există o convingere rezonabilă că această măsură va ajuta la stabilirea identităţii persoanei.
(6) Măsurile prevăzute la alin. (5) se realizează chiar şi în lipsa consimţământului persoanei. Publicitatea se realizează exclusiv în scopul identificării persoanei, cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie.
(7) Datele cu caracter personal preluate potrivit alin. (5) se şterg din bazele de date ale poliţiei imediat după identificarea persoanei, prin proceduri ireversibile, cu excepţia situaţiei în care sunt utilizate în cadrul unei proceduri judiciare în curs, caz în care acestea urmează regimul probelor aplicabil procedurii judiciare.


Art. 35. -
(1) Poliţistul este îndreptăţit să efectueze controlul corporal al persoanei legitimate şi, după caz, al bagajelor sau vehiculului utilizat de aceasta, numai în scopul:
a) ridicării bunurilor supuse confiscării, interzise la deţinere, căutate potrivit legii sau care pot fi utilizate ca probe într-o procedură judiciară, atunci când există motive verosimile pentru a bănui că persoana are asupra sa ori sub controlul său astfel de bunuri;
b) identificării şi ridicării unor arme, obiecte sau substanţe, ce pot fi folosite împotriva poliţistului, a altor persoane sau pentru autovătămare, atunci când persoana face obiectul măsurii conducerii la sediul poliţiei ori al unui mandat de aducere, ordonanţe de reţinere, mandat de arestare sau de executare a pedepselor;
c) identificării unor documente sau înscrisuri care pot servi la stabilirea identităţii unei persoane aflate în stare de inconştienţă;
d) identificării şi ridicării unor arme, obiecte sau substanţe periculoase, atunci când persoana încearcă să pătrundă sau se află în locuri în care este interzis accesul cu acestea.

(2) Controlul vehiculului se poate efectua şi în scopul identificării unei persoane date în urmărire sau căutată potrivit legii, atunci când există motive verosimile pentru a bănui că aceasta este prezentă în vehicul. În înţelesul prezentei legi, prin controlul vehiculului se înţelege controlul oricărui mijloc de transport pe cale rutieră, feroviară, aeriană sau pe apă.

(3) Controlul corporal se efectuează, cu respectarea demnităţii umane, de către o persoană de acelaşi sex cu persoana controlată şi presupune examinarea externă a corpului şi îmbrăcămintei unei persoane, vizual, precum şi prin palpare şi apăsare, îmbrăcămintea groasă putând fi examinată separat. Atunci când prin examinare sunt identificate obiecte, la solicitarea poliţistului, persoana este obligată să le prezinte.
(4) Controlul bagajului presupune examinarea externă a acestuia, vizual, precum şi prin palpare şi apăsare. La solicitarea poliţistului, persoana are obligaţia de a le deschide şi de a prezenta conţinutul bagajului.
(5) Vehiculul se examinează prin vizualizarea compartimentelor care, prin construcţie, sunt destinate transportului pasagerilor şi mărfurilor. La solicitarea poliţistului, persoana are obligaţia de a deschide şi prezenta conţinutul compartimentelor.
(6) În situaţia în care persoana nu dă curs solicitărilor prevăzute la alin. (3) - (5), poliţistul poate proceda personal la efectuarea activităţilor solicitate, inclusiv prin folosirea forţei.
(7) Obiectele se examinează la exterior fără a fi desfăcute sau demontate. Corespondenţa nu se deschide sau citeşte şi nu se accesează telefonul, un sistem informatic ori alt mijloc de comunicare sau de stocare a datelor.
(8) Nu constituie control corporal acţiunea poliţistului de a deposeda persoana de o armă de foc sau armă albă a cărei deţinere este vizibilă sau cunoscută.
(9) La efectuarea controlului pot fi folosite animale de serviciu şi/sau mijloace adecvate pentru detectarea obiectelor sau substanţelor.
(10) Rezultatul controlului se consemnează într-un proces- verbal, care se semnează de poliţist şi de persoana în cauză sau de reprezentantul legal. O copie a procesului-verbal se predă persoanei în cauză sau reprezentantului legal, refuzul semnării sau primirii consemnându-se în cuprinsul documentului.
(11) Prevederile prezentului articol nu aduc atingere dreptului poliţistului de a efectua, după caz, percheziţia corporală sau percheziţia vehiculului, în cazurile şi condiţiile prevăzute de normele de procedură penală sau de cele privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate”.

CITEȘTE ȘI:
În articolul
Încă o reușită a polițiștilor din Sectorul 5, după moartea suspectă a unui tânăr drogat: minor săltat din fața blocului și percheziționat la chiloți, în văzul lumii!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Showbiz intern
Ce ar moșteni Mihaela Rădulescu din averea uriașă a lui Felix Baumgartner. Ce decizie ar fi luat iubitul vedetei, înainte de moarte
  • Felix Baumgartner ar fi luat o decizie importantă în ceea ce privește averea pe care a lăsat-o în urmă
  • Ce primește Mihaela Rădulescu
Meteo
După valul de căldură, România intră sub alertă de vreme severă! Cod galben și portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină în 22 de județe din țară | HARTA
  • A fost emis cod galben și portocaliu de furtuni, vijelii și ploi torențaile în România
  • 22 de județe intră sub avertizare de vreme instabilă
Emisiuni TV
Cum arată casa Marcelei Fota. Cântăreața de muzică populară are un dressing impresionant | FOTO
  • Imagini cu locuința Marcelei Fota
  • Cum arată casa cântăreței de muzică populară
Showbiz intern
Tzancă Uraganu lămurește controversa cu Dorian Popa. Ce i-a transmis vloggerului, după ce ar fi comentat pe seama celor care se urcă drogați la volan
  • Tzancă Uraganu lămurește controversa cu Dorian Popa
  • Ce i-a transmis vloggerului
Horoscop
Zodii favorizate în sezonul Leului. Se anunță o perioadă cu succes până pe 22 august
  • Sezonul Leului a început pe 23 iulie
  • Ce zodii sunt favorizate până pe 22 august
Showbiz intern
Fratele lui Radu Vâlcan și soția lui se căsătoresc astăzi! Primele imagini cu Cristian Vâlcan și Izabela | FOTO
  • Zi importantă pentru fratele lui Radu Vâlcan și iubita lui
  • Cei doi se căsătoresc astăzi
  • Primele imagini cu cei doi din ziua nunții
Vezi toate știrile noi
Recomandări
recomandare pe observatornews.ro
Un livrator indian a arătat cât a câştigat doar luna trecută. E aproape dublu faţă de salariul mediu
recomandare pe as.ro
Doar casa e 15 milioane de euro! Detalii incredibile despre averea românului care i-a cucerit pe arabi
Romania TV
Ada Galeș are cancer. Celebra actriță a fost operată: Încerc să îmi acopăr gaura dintre nas și gură pe care o am. Am ochii în lacrimi și mi-e frică
Romania TV
Incendiu violent la mall, peste 60 de persoane au murit. Imagini terribile de la locul tragediei FOTO şi VIDEO
recomandare pe antena3.ro
Imagini senzaționale cu Salma Hayek care sărbătorește dansând în bikini. Actrița are 58 de ani
recomandare pe antena3.ro
Peisaj de toamnă la mare, în plină vară: Ceața densă a întunecat plaja, ANM a emis alertă meteo. Cum se explică fenomenul ciudat
recomandare pe antena3.ro
De astăzi, trăim pe datorie. Este Ziua Suprasolicitarii Planetei 2025: În 7 luni, omenirea a consumat ce natura reînnoieşte într-un an
recomandare pe playtech.ro
Semnul făcut de Elena Udrea la ieşirea din penitenciar analizat abia acum! Mesajul este clar, nu este prima oară când face asta
recomandare pe playtech.ro
Nu a făcut infarct! Greşeala fatală a lui Felix Baumgartner, de faţă cu Mihaela Rădulescu, în zbor. Nici un începător nu greşeşte aşa
recomandare pe redactia.ro
Medicul care l-a resuscitat pe Felix Baumgartner face dezvăluiri cutremurătoare. De ce nu a putut să fie salvat, de fapt, iubitul Mihaelei Rădulescu
recomandare pe redactia.ro
Mihaela Rădulescu a luat trupul neînsuflețit al lui Felix Baumgartner din Italia. Unde ar putea fi înmormântat austriacul. Schimbare de ultim moment
recomandare pe Ciao.ro
A murit cea mai iubită actriță de la Bollywood! Ochii ei i-au înnebunit și pe români
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe ProSport.ro
Reacția prezentatoarei TV, care are un iubit cu 11 ani mai tânăr, după ce a fost acuzată că e „vulgară”
recomandare pe bzi.ro
Medicul care a încercat să-l salveze pe Felix Baumgartner rupe tăcerea. „S-a prăbușit ca o rachetă”
recomandare pe bzi.ro
Piedone demască „super-ofertele” înșelătoare din Profi: Cum sunt păcăliți clienții cu promoțiile 5+1 la bere
recomandare pe dailybusiness.ro
Cum să slăbești dacă ai peste 50 de ani. Ce este și cum funcționează dieta inversă
recomandare pe dailybusiness.ro
Justin Timberlake a ajuns azi în România pentru concertul de la Electric Castle. Este însoțit de soția lui, Jessica Biel
recomandare pe Jurnalul.ro
Efect Ozempic: scad kilogramele, cad dinții
recomandare pe a1.ro
Prima reacție a Mihaelei Rădulescu după moartea iubitului ei, Felix Baumgartner. Ce mesaj dureros a publicat în mediul online