Incendiu devastator în Sectorul 1 al Capitalei! 22 de oameni au fost evacuați de urgență
Un incendiu de proporții a izbucnit în această dimineață în Sectorul 1 al Capitalei, la două imobile care au fost cuprinse de flăcări. Pompierii au intervenit de urgență și au fost acordate îngrijiri medicale persoanelor care au necesitat acest lucru.
- Incendiu de proporții în cartierul Chitila
- Două case au luat foc
- 22 de persoane au fost evacuate, iar 9 dintre acestea au necesitat îngrijiri medicale
Totul a avut loc în cartierul Chitila din București, unde două imobile au luat foc. Pompierii au intervenit rapid pentru stingerea incendiului de la cele două case, existând riscul ca flăcările să ajungă și la un al treilea imobil. Nu mai puțin de 22 de persoane au fost evacuate, iar nouă dintre ele au avut nevoie de asistența medicilor.
Incendiu de proporții în cartierul Chitila
A fost constatat că suprafața afectată de flăcări și apă este de 40 mp.
„În acest moment, incendiul este localizat, se lucrează pentru verificarea încăperilor afectate de incendiu. Un factor care a favorizat extinderea rapidă este reprezentat de faptul că aceste locuințe și anexele acestora sunt lipite între ele”, informează ISU București.
La fața locului s-a acționat cu 19 mașini de intervenție, dintre care 14 autospeciale de stingere, 2 ambulanțe SMURD, una de descarcerare și două cu autoscări.