Klaus Iohannis anunţă că vaccinul anti-coronavirus al ruşilor nu va ajunge la români: “Nu există un vaccin acceptat”
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că vaccinul anti-COVID19 al ruşilor nu va ajunge în România, deoarece nu există validări din partea Uniunii Europene.
- Vaccinul anti-coronavirus al ruşilor nu va ajunge la români.
- Se aşteaptă aprobarea unui vaccin din partea UE.
Klaus Iohannis a anunţat astăzi că vaccinul anti-coronavirus din Rusia nu va ajunge şi în România. Potrivit preşedintelui, nu există un vaccin aprobat de către Uniunea Europeană. Şeful statului a mai precizat:
România este parte din UE și încheie precontracte cu entități din UE. Nu există nicio validare externă pentru acel vaccin menționat.
Rusia a anunţat marţi că s-a realizat primul vaccin anti-coronavirus. Cu toate acestea, informaţia a fost văzută cu scepticism de către experţii internaţionali în Sănătate.
Preşedintele Klaus Iohannis a mai subliniat:
Este important pentru români să știe că în UE nu există un vaccin acceptat, aprobat, însă UE sprijină mai multe proiecte de cercetare și sperăm ca într-un viitor apropiat să beneficiem de un vaccin COVID-19. România este parte din acest efort și s-a înscris în prima etapă pentru 10 milioane de doze, atunci când primul vaccin va fi disponibil în UE.