Live acum Mireasa. Capriciile iubirii
Prime time 19:00 Mireasa. Capriciile iubirii
Homepage » Actualitate » Stiri interne » Lovitură sub centură pentru agentul judecat în dosarul pensionarului care a murit după ce a fost călcat pe gât de polițiști și jandarmi

Lovitură sub centură pentru agentul judecat în dosarul pensionarului care a murit după ce a fost călcat pe gât de polițiști și jandarmi

De Narcis Voica.
Publicat pe 29.11.2023 la 23:28 Actualizat pe 29.11.2023 la 23:28

Polițistul Daniel Drăghici - care a atacat un pensionar pe la spate și a dat cu el de pământ, apoi, alături de colegi și de jandarmi, l-a călcat pe gât până când victima a murit, sub privirile îngrozite ale martorilor – a luat o pauză de la misiunile de ordine publică, în care mergea țanțos, și pistolul la cingătoare.

Trimis recent în judecată, pentru purtare abuzivă, alături de un jandarm care l-a ajutat să bage în pământ un pensionar, polițistul Daniel Petruț Drăghici a primit o veste proastă, zilele trecute. „Menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul Drăghici Daniel Petruţ, precum şi obligaţiile impuse, respectiv: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de către organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu depăşească limitele teritoriale ale României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală, judecătorului de cameră preliminară sau instanţei de judecată; e) să nu se apropie şi să nu comunice, direct sau indirect, pe nici o cale, cu inculpatul Florea Ilie şi nici cu martorii ... ; f) să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, de asigurare şi/sau restabilire a ordinii publice; g) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Atrage atenţia inculpatului Drăghici Daniel Petruţ asupra dispoziţiilor art. 215 alin. 7 Cod procedură penală, care prevăd că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu o măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.11.2023”, a decis instanța.
Așa că, oricât și-ar dori agentul să patruleze pe străzi cu pistolul la cingătoare, ca în vremurile bune, când dădea cu pensionari de pământ și îi călca pe gât, deocamdată nu va putea face acest lucru.
În aprilie 2021, un bărbat de 63 de ani a murit după ce angajații MAI au dat cu el de pământ și s-au urcat cu picioarele pe acesta. Conform medicilor legiști, victima, un inginer ieșit la pensie, a murit prin asfixie mecanică, produsă prin comprimarea gâtului. Ca să justifice moartea omului nevinovat, angajații MAI au invocat faptul că acesta era băut și că a fost imobilizat fiindcă devenise recalcitrant. Asta, deși în imaginile surprinse de martori se vedea clar că bărbatul a fost atacat pe la spate, mișelește.
După apariția filmului înfiorător în presă, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a anunţat: „La data de 20.04.2021, la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a fost înregistrată cauza penală urmare declinării de competență dispuse de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea efectuării de cercetări cu privire la infracțiunile de purtare abuzivă, prev. de art. 296 alin. 1 şi 2 C.pen. şi lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, prev. de art. 195 C.pen., presupus a fi săvârşite de către doi subofițeri jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Basarab I Argeş , în coautorat cu doi agenți de poliție din cadrul I.P.J. Argeş - Poliția Municipiului Piteşti. În cauză, la data de 21.04.2021, procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acțiunii penale, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de purtare abuzivă, prev de art. 296 alin. 2 teza a II-a C.pen. şi lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, prev de art. 195 C.pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. 2 C.pen. şi reținerea pentru 24 de ore a unuia dintre militarii jandarmi”.
La scurt timp, cei doi au fost eliberați pe furiș și au stat sub control judiciar. Recent, jandarmul a scăpat și de această măsură preventivă, fiind liber să umble printre contribuabili cu mitraliera în spinare și cu pistolul la cingătoare.

CITEȘTE ȘI:
În articolul
Lovitură sub centură pentru agentul judecat în dosarul pensionarului care a murit după ce a fost călcat pe gât de polițiști și jandarmi
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Showbiz intern
Experiența pe care Cătălin Măruță nu o va uita niciodată. Ce a făcut prezentatorul TV împreună cu fiul lui, David
  • Momente speciale pentru Cătălin Măruță și fiul lui, David
  • Experiența pe care prezentatorul nu o va uita niciodată
Showbiz intern
Jador a răbufnit, după ce a fost criticat dur. De ce și-a pus manelistul fanii în cap: „De unde atâtea pretenții?”
  • Jador a răbufnit, după ce a fost criticat
  • De ce și-a enervat fanii
Stiri interne
Accident mortal pe o șosea din Brăila! O fetiță de 7 ani a rămas orfană după ce părinții ei au murit
  • Accident tragic în Brăila
  • Două persoane au murit
  • O fetiță de 7 ani și un bărbat au ajuns la spital
Horoscop
Ce zodii vor resimți cel mai mult efectele lui Mercur retrograd. Planeta își reia mersul direct pe 20 martie
  • Mercur retrograd pentru prima dată în 2026 între 26 februarie și 20 martie
  • Ce zodii vor resimți cel mai mult efectele
Showbiz intern
Liviu Vârciu nu iese din cuvântul soției! Ce l-a obligat Anda Călin să facă: "Asta e situația..."
  • Liviu Vârciu, prins în planurile soției!
  • Ce l-a determinat Anda Călin să facă
Showbiz intern
Călin Donca, ținta unei escrocherii. Afaceristul a tras un semnal de alarmă: „Deja mi se părea suspect”
  • Călin Donca, ținta unei escrocherii
  • Afaceristul a tras un semnal de alarmă
Vezi toate știrile noi
Recomandări
recomandare pe observatornews.ro
A lăsat catedra și acum vinde sicrie. O profesoară din China a descoperit cheia succesului: Oamenii mor zilnic
recomandare pe as.ro
Cea mai tare aroganţă: vedeta care a ajuns să aibă două frigidere în bucătărie! Care e motivul
Romania TV
Woooooow! Ce transformare! Cum arată Carmen Brumă, după ce a dat jos 37 de kg. Ce dietă a ținut. Oricine poate să o urmeze / FOTO
Romania TV
EXCLUSIV Ministrul Muncii, anunţul momentului pentru bunicii cu pensii mai mici de 3.000 de lei
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe playtech.ro
De ce să rostogolești o sticlă de apă sub pat când te cazezi la hotel. Trucul folosit de o însoțitoare de bord
recomandare pe playtech.ro
Un nou ciclon lovește România. Nu scăpăm de ninsori și ger. De când cresc temperaturile
recomandare pe redactia.ro
ULTIMA ORĂ Decizie istorică. CCR a luat hotărârea într-un final despre legea pensiilor speciale
recomandare pe redactia.ro
Decizia neașteptată luată de Donald Trump în privința României. Ce i-a cerut în mod expres lui Nicușor Dan
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe bzi.ro
Loredana Groza, în ținută extravagantă, la parastasul tatălui! Internauții au reacționat negativ: „Semănați cu…“ – GALERIE FOTO
recomandare pe bzi.ro
Cătălin Crișan, schimbare care i-a șocat pe fani. Artistul, greu de recunoscut la 57 de ani
recomandare pe dailybusiness.ro
CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
recomandare pe dailybusiness.ro
Taxele universitare cresc cu până la 80%. Studenții ASE și UBB vor plăti peste 10.000 de lei la anumite programe
recomandare pe Jurnalul.ro
Reformă și haos: apare al treilea tip de magistrat-pensionar. Va fi cel mai sărac dintre toți „specialii”
recomandare pe a1.ro
Ce diferență de vârstă este între Sandra Izbașa și Răzvan Bănică de la Power Couple. Gimnasta este mai mare decât soțul ei