Live acum Viaţa fără filtru - Infiltraţi în culise
Prime time 19:00 Petrecem in familie
Homepage » Actualitate » Stiri interne » Românii vor putea sta la slujba de Paște și în biserică, dar într-un număr limitat. Anunțul BOR: „Este o certitudine acest lucru”

Românii vor putea sta la slujba de Paște și în biserică, dar într-un număr limitat. Anunțul BOR: „Este o certitudine acest lucru”

Publicat pe 20.04.2021 la 13:59 Actualizat pe 20.04.2021 la 13:59

Pentru că mai este foarte puțin timp până la cea mai mare sărbătoare a anului, slujba de Paște, trebuie să știți că în noaptea de Înviere românii vor putea sta și în interiorul bisericilor, însă acest lucru va fi posibil doar pentru un număr limitat de credincioși. Mai mult decât atât, prin anunțul făcut de purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, se înțelege faptul că acest lucru este unul cât se poate de sigur, semn că nu există șanse să apară noi modificări cu privire la aceste reguli.

Românii vor putea sta la slujba de Paște și în biserică, dar într-un număr limitat

Arhiva

După ce Florin Cîțu a precizat că slujba de Înviere se va ține în afara lăcașelor de cult, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, iese și el public și face câteva lămuriri pe acest subiect.

”Tot trebuie să avem niște reguli de distanțare, trebuie să fie niște reguli pe care le respectăm cu toții în jurul bisericii”, a spus Florin Cîțu.

Românii vor putea sta la slujba de Paște și în biserică, dar într-un număr limitat

Vasile Bănescu a ținut să precizeze că premierul are doar pe jumătate dreptate, căci nu a menționat faptul că doar prima parte a slujbei va fi ținută sub cerul liber, urmând ca celaltă parte să fie susțină în biserici.

Reprezentantul bisericii mai spune că în cea de-a doua parte a slujbei de Înviere, cei care doresc să le fie alături preoților până la finalul Liturghiei, după ce iau Sfintele Paște, vor putea intra și în biserică, însă într-un număr limitat, în funcție de spațiul pus la dispoziție de fiecare biserică, astfel încât să se respecte distanțarea socială, dar să nu se uite nici de portul măștii de protecție.

”Vă aduc aminte de Hotărârea Guvernului nr 432 din 8 aprilie 2021 în care sunt stipulate precis toate elementele privitoare la desfășurarea slujbelor religioase, inclusiv slujba de Înviere. Din acest motiv, Cancelaria Sfântului Sinod a emis deja îndrumări foarte riguroase cu privire la desfășurarea acestor slujbe. Slujba de Înviere are partea ei primă la care participă credincioșii în număr mai mare, care se desfășoară afară, după aceea, această majoritate a credincioșilor se retrage spre casă. Cei care vor rămâne, evident că vor putea rămâne atât în curtea bisericii, vor fi locuri foarte precis marcate, dar și în interior, unde clericii se vor retrage să slujească până la capăt Sfânta Liturghie. Vor putea pătrunde în interior doar un număr limitat de persoane, conform spațiului disponibil”, a spus Vasile Bănescu, informează Digi24.

Mai mult decât atât, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a mai subliniat faptul că nu vede nimic la orizont care să schimbe toate regulile impuse de autorități pe data de 8 aprilie 2021 în ceea ce privește susținerea slujbelor din noaptea de Înviere.

”Este o certitudine și nu identific în acest moment, în contextul în care ne aflăm, niciun motiv real, adecvat, cu conținut, care să producă o schimbare a unei Hotărâri de Guvern deja publicate în Monitorul Oficial”, a mai adăugat oficialul.

CITEȘTE ȘI:
În articolul
Românii vor putea sta la slujba de Paște și în biserică, dar într-un număr limitat. Anunțul BOR: „Este o certitudine acest lucru”
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Stiri interne
Explozie puternică în Sectorul 2 din București! Două persoane au fost rănite, mai multe mașini distruse
  • O casă a explodat în București, în Sectorul 2
  • Cauza ar fi o scurgere de gaze
Stiri internationale
Bombă în showbiz! Un artist extrem de cunoscut și-ar fi înșelat nevasta cu femeia pe care a luat-o ulterior de soție
  • Un artist foarte cunoscut și-ar fi înșelat fosta soție
  • Actuala parteneră a făcut declarații explozive
Showbiz intern
Dana Roba, dezvăluiri despre relațiile intime cu Daniel Balaciu: ”Dacă pierdea Hagi, două săptămâni nu făceam”
  • Dana Roba a făcut dezvăluiri acide
  • Ce o nemulțumea pe vedetă la Daniel Balaciu
Showbiz international
O actriță celebră a fost cerută în căsătorie. A primit de la iubit un inel în valoare de peste 200.000 de dolari
  • Actriță celebră, cerută de iubit în căsătorie cu un inel de peste 200.000 de dolari
  • Bijuteria are un design unic
Stiri internationale
O fetiță de patru ani a orbit, după ce a mușcat o capsulă de detergent de rufe. Avertismentul mamei pentru toți părinții
  • O fetiță de patru ani a orbit, după ce a mușcat o capsulă de detergent de rufe
  • Copila a stat 16 zile în spital
Stiri internationale
Cine sunt designerii care au îmbrăcat delegațiile de sportivi de la Jocurile Olimpice de iarnă 2026. I s-a adus un omagiu și lui Giorgio Armani
  • Cine sunt designerii care au îmbrăcat delegațiile de sportivi de la Jocurile Olimpice
  • Reprezentanții Italiei au purtat uniforme inspirate de Giorgio Armani
Vezi toate știrile noi
Recomandări
recomandare pe observatornews.ro
La 24 de ani, Grațiela își caută job de 6 luni: 300 de aplicări, 10 interviuri, aproape niciun răspuns
recomandare pe as.ro
El e românul care a făcut o avere pe bursă! A câştigat şi de peste 85 de ori suma investită. Câţi bani are acum
Romania TV
Nicușor Dan i-a concediat AZI. Undă de șoc la nivel înalt! Sunt schimbări MAJORE
Romania TV
Medic de 33 de ani, găsit mort în cabinet. Alin s-a sinucis după ce a ajuns la spital. Era căsătorit și avea un băiețel. Soția sa este tot medic. BOALA de care suferea!
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe playtech.ro
Vremea se răceşte din nou. Avem weekend de iarnă: România, pe ‘câmpul de luptă’ dintre două mase de aer diferite
recomandare pe playtech.ro
Ce nu are voie să facă un controlor STB: de multe ori încalcă legea fără să ai habar. De ce nu te poate bloca sau legitima cu forţa
recomandare pe redactia.ro
Doamne, dramatic ce se intampla cu Fulgy al Clejanilor... Ultima ora
recomandare pe redactia.ro
Doamne, dramatic ce se intampla cu Fulgy al Clejanilor... Ultima ora
recomandare pe Ciao.ro
Horoscop 2026 cu Marian Golea. Patru zodii renasc și își schimbă destinul. Previziuni complete pentru toate semnele zodiacale
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe bzi.ro
Cătălin Crișan, schimbare care i-a șocat pe fani. Artistul, greu de recunoscut la 57 de ani
recomandare pe bzi.ro
Cum arată casa lui Gino Iorgulescu. Vila în care a copilărit Mario Iorgulescu este un adevărat muzeu privat
recomandare pe dailybusiness.ro
Cât costă cu adevărat un zbor low-cost. Taxele suplimentare pot dubla prețul biletului
recomandare pe dailybusiness.ro
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
recomandare pe Jurnalul.ro
4 zodii își vor atinge toate obiectivele în 2026
recomandare pe a1.ro
Cadoul în valoare de 18.000 de euro pe care Sandra Izbașa i l-a oferit lui Răzvan Bănică. Cum arată obiectul de lux