Cum a apărut tradiția de Moș Nicolae? Povestea autentică și semnificația cadourilor din ghetuțe sau a nuielușei
Publicat pe 02.12.2025 la 13:33 Actualizat pe 02.12.2025 la 13:33
Moș Nicolae aduce daruri copiilor în seara zilei de 5 decembrie. Mulți de abia îl așteaptă, însă nu toți știu ce poveste se ascunde în spate, de fapt. Iată cum a apărut tradiția de Moș Nicolae și de ce se pun cadourile în ghetuțe!
- Povestea lui Moș Nicolae
- De ce se pun cadourile în ghetuțe
- Motivul pentru care unii copii primesc nuielușe
Anual, pe data de 5 decembrie, copiii își pregătesc ghetuțele și le lasă curate la ușă, pentru ca Moș Nicolae să poată pune cadourile în ele. În seara acelei zile, Moș Nicolae este așteptat de cei mici cu nerăbdare, întrucât, acesta obișnuiește să lase nuielușe pentru copiii care nu au fost prea cuminți.
Care este povestea lui Moș Nicolae. Ce spune cea mai veche legendă
Povestea lui Moș Nicolae provine din faptele Sfântului Nicolae, episcop în secolul al IV-lea în orașul Myra. Acesta a devenit cunoscut pentru gesturile sale de milostenie, făcute întotdeauna în taină.
Cea mai veche și cunoscută legendă spune că Nicolae a auzit despre un tată sărac, care avea trei fete pe care nu le putea căsători căci nu avea zestre. Pentru a le salva de la un destin trist, Nicolae a venit noaptea, fără să fie văzut, și a lăsat la fereastră pungi cu galbeni.
Galbenii ar fi căzut în șosetele care erau puse la uscat lângă sobă, motiv pentru care cadourile se pun în zilele noastre în ghetuțele celor mici. Nicolae este considerat a fi protector al copiilor, dar și apărător al celor nevoiași.
Tradiții și obiceiuri de Moș Nicolae
Desigur că un prim obicei care se respectă de la an la an de Moș Nicolae despre care știe toată lumea este cel în care copiii își curăță ghetuțele și le pregătesc pentru sosirea Moșului.
Moșul răsplătește acest fapt prin cadouri simple de obicei, cum ar fi: fructe, care semnifică belșug, jucării sau dulciuri, care semnifică bucurie sau nuielușe care sunt un simbol al avertismentului. Se spune că micuții care primesc nuielușe trebuie să fie mai ascultători.
Unii copii obișnuiesc să își pună în apă o crenguță de măr în seara zileid e 5 decembrie. Dacă aceasta înflorește până de Crăciun, se spune că anul viitor va fi unul norocos.
Prin sărbătoarea Sfântului Nicolae se marchează începutul perioadei festive de iarnă, cu numeroase obiceiuri legate de protecția casei.