Adda a trecut din nou prin momente dificile, la Power Couple! Ce i-a mai făcut Cătălin Rizea
Publicat pe 20.01.2026 la 22:29 Actualizat pe 20.01.2026 la 22:29
Adda a trecut prin multe clipe tensionate, la Power Couple. La fel s-a întâmplat și de această dată, când concurenții s-au întâlnit pe teren. Artista i-a spus soțului ei urgent să se oprească!
- Proba care a panicat-o pe Adda
- I-a cerut soțului să se oprească imediat
Adda și Cătălin Rizea au avut mai multe tensiuni încă de la începutul competiției din care fac parte. Artistei nu îi plac senzațiile tari, iar cei care urmăresc Power Couple au observat, cu siguranță, acest aspect.
Și de această dată, Adda a trecut prin momente grele, la proba în care a fost pusă în postura de "portar". Concurenta a trebuit să apere mingea, în timp ce-și coordona soțul în ce direcție să o miște.
Adda a trecut din nou prin momente dificile, la Power Couple
Nici proba din această seară nu a fost una pe placul Addei. După cum am scris mai sus, concurenții de la Power Couple s-au întâlnit pe teren, acolo unde au jucat fotbal într-un mod inedit.
Femeile au fost suspendate de o bară, în poartă, în timp ce bărbații au deținut controlul volanului prin care erau manevrate astfel încât să nu primească gol.
Ei bine, momentul în care Cătălin Rizea a întors-o pe Adda cu fața spre teren a făcut-o pe concurentă să se simtă rău, după cum a spus chiar ea.
„Mi-a venit fierea în gât, îmi vine să vomit. De stres, nu de mâncare, că nu am mâncat nimic“, a spus Adda, la Power Couple.
Adda a făcut și atac de panică, la Power Couple
Un alt episod de coșmar pentru Adda a fost în momentul în care soțul ei se afla la volanul unei mașini de viteză, iar ea pe scaunul din dreapta. Viteza excesivă a făcut-o pe artistă să treacă printr-un atac de panică din care și-a revenit cu greu.
Adda a povestit pe atunci faptul că a dezvoltat această teamă din cauza unui accident în care a fost implicată în urmă cu mai mulți ani.