Live acum
Prime time 19:00 Petrecem in familie
Homepage » Monden » Emisiuni TV » Alessandra Stoicescu, despre locurile care îi bucură sufletul: „Mă defineşte apropierea de mare”

Alessandra Stoicescu, despre locurile care îi bucură sufletul: „Mă defineşte apropierea de mare”

De Bianca Cimpoi.
Publicat pe 07.07.2025 la 10:54 Actualizat pe 07.07.2025 la 10:54

Pentru Alessandra Stoicescu, vacanțele nu sunt doar o pauză de la cotidian, ci adevărate călătorii spre sine.

Invitată în emisiunea „Vacanță de vedetă”, jurnalista a vorbit cu emoție despre locurile care i-au cucerit inima, toate având un numitor comun: apropierea de apă. „Suntem îndrăgostiți de plaje, de căsuțe pe malul mării, de mare”, a mărturisit prezentatoarea.

Destinațiile preferate nu sunt neapărat exotice, ci aproape de suflet și, mai ales, de natură. Unul dintre locurile în care marea și tradiția se împletesc într-un tablou autentic, şi care a cucerit-o iremediabil este chiar în România, Delta Dunării. „În ultimele luni, am fost cel puţin o dată pe lună în Tulcea, Jurilovca, unde eşti şi foarte aproape de mare, dar eşti şi în Deltă. Faptul că reuşeşti să simţi şi să fii cu adevărat în Deltă, să rămâi într-un loc în care se îmbină tradiţiile, mâncarea tradiţională, cu lucruri foarte rafinate, este de vis. […] Mai-iunie este minunat. Delta este fascinantă tot timpul anului, trebuie să înţelegi de ce este unică şi când ești acolo ești pe alt tărâm”, a mai spus ea.

Dar sufletul ei călătoreşte și mai departe de România, în locuri unde nisipul este fin, iar viața se trăiește desculț, aproape de natură. Printre locaţiile în care revine de fiecare dată când are ocazia, se numără Maldive, Mauritius sau Mykonos. „Oceanul Indian este o zonă în care am sentimentul că am mai trăit cândva. Acolo, ce mă fascinează, este capacitatea de a sta cât mai mult timp desculţă, de a merge desculţă în nisip, de a avea o căsuţă pe plajă, de a face snorkeling şi scufundări de dimineaţă până seară. Mă defineşte apropierea de mare.”

Și dacă ar fi să aleagă un loc în lume unde ar vrea să trăiască? „Italia. Fără îndoială.”, a mărturisit Alessandra Stoicescu.

În articolul
Alessandra Stoicescu, despre locurile care îi bucură sufletul: „Mă defineşte apropierea de mare”
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Emisiuni TV
Situația a scăpat de sub control la Survivor! Nicu Grigore și Kaan l-au atacat pe CAV: ”Nu mă împinge, ia mâna de pe mine”
  • Nicu Grigore s-a certat cu CAV
  • Afirmațiile acestuia conform cărora ar fi nevoie de un lider l-au enervat pe concurent
Emisiuni TV
Adi Vasile, deranjat de Naba Salem la Survivor 2026! Prezentatorul a luat măsuri: ”Să avem grijă la limbaj”
  • Adi Vasile i-a făcut observație Nabei Salem
  • Limbajul ei colorat l-a făcut să reacționeze
Showbiz intern
O fabrică importantă a luat foc! Avertisment important pentru locuitori
  • Un incendiu puternic a izbucnit vineri
  • Locuitorii au fost sfătuiți să evite zona
Emisiuni TV
Marian Godină, replica anului pentru Cristian Boureanu la Survivor: ”Tu ai obiceiul ca lângă un polițist să adormi”
  • Marian Godină l-a lăsat fără cuvinte pe Cristian Boureanu
  • Concurentul s-a enervat
Emisiuni TV
Adrian a fost eliminat de la Mireasa, sezonul 13. A recunoscut că o concurentă i-a rămas în minte
  • Ce a declarat Adrian după ce a aflat că a fost eliminat de la Mireasa
  • Concurentul pleacă acasă cu gândul la o fată din emisiune
Showbiz intern
Cătălin Măruță, primele declarații după ultima apariție ca prezentator al emisiunii. Cu ce gânduri a plecat: ”A fost foarte emoționant”
  • Ce se întâmplă cu Cătălin Măruță
  • Prezentatorul a făcut anunțul despre proiectele sale
Vezi toate știrile noi
Recomandări
recomandare pe observatornews.ro
La 24 de ani, Grațiela își caută job de 6 luni: 300 de aplicări, 10 interviuri, aproape niciun răspuns
recomandare pe as.ro
El e românul care a făcut o avere pe bursă! A câştigat şi de peste 85 de ori suma investită. Câţi bani are acum
Romania TV
Nicușor Dan i-a concediat AZI. Undă de șoc la nivel înalt! Sunt schimbări MAJORE
Romania TV
Medic de 33 de ani, găsit mort în cabinet. Alin s-a sinucis după ce a ajuns la spital. Era căsătorit și avea un băiețel. Soția sa este tot medic. BOALA de care suferea!
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe playtech.ro
Vremea se răceşte din nou. Avem weekend de iarnă: România, pe ‘câmpul de luptă’ dintre două mase de aer diferite
recomandare pe playtech.ro
Ce nu are voie să facă un controlor STB: de multe ori încalcă legea fără să ai habar. De ce nu te poate bloca sau legitima cu forţa
recomandare pe redactia.ro
Doamne, dramatic ce se intampla cu Fulgy al Clejanilor... Ultima ora
recomandare pe redactia.ro
Doamne, dramatic ce se intampla cu Fulgy al Clejanilor... Ultima ora
recomandare pe Ciao.ro
Horoscop 2026 cu Marian Golea. Patru zodii renasc și își schimbă destinul. Previziuni complete pentru toate semnele zodiacale
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe bzi.ro
Cătălin Crișan, schimbare care i-a șocat pe fani. Artistul, greu de recunoscut la 57 de ani
recomandare pe bzi.ro
Cum arată casa lui Gino Iorgulescu. Vila în care a copilărit Mario Iorgulescu este un adevărat muzeu privat
recomandare pe dailybusiness.ro
Cât costă cu adevărat un zbor low-cost. Taxele suplimentare pot dubla prețul biletului
recomandare pe dailybusiness.ro
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
recomandare pe Jurnalul.ro
4 zodii își vor atinge toate obiectivele în 2026
recomandare pe a1.ro
Cadoul în valoare de 18.000 de euro pe care Sandra Izbașa i l-a oferit lui Răzvan Bănică. Cum arată obiectul de lux