Live acum XNS
Prime time 19:00 Petrecem în familie (r)
Homepage » Monden » Emisiuni TV » Star Matinal. Silviu Biriș a ajuns din întâmplare pe scenă. Cum a început cariera actorului: „Primul meu costum a fost un sac” / VIDEO

Star Matinal. Silviu Biriș a ajuns din întâmplare pe scenă. Cum a început cariera actorului: „Primul meu costum a fost un sac” / VIDEO

De Bianca Cimpoi.
Publicat pe 03.10.2023 la 10:48 Actualizat pe 03.10.2023 la 10:48

Silviu Biriș recunoaște că a ajung pe scenă dintr-o întâmplare, după ce i s-a propus un rol într-o piesă de teatru. În vârstă de 16 ani la acea vreme, avea să fie prima sa apariție pe scenă, ca mai apoi să se facă remarcat și să joace alături de actori cunoscuți.

Silviu Biriș a urcat pentru prima dată pe scenă la 16 ani

Captură Antena Stars

Silviu Biriș își aduce aminte cu drag de prima sa apariție pe scenă, într-o piesă de teatru. Actorul a început să joace din 1990, atunci când a fost Făt-Frumos, fiind primul său rol.

Cum a început cariera lui Silviu Biriș

Deși avea oarecum legătură cu lumea artistică, Silviu Biriș spune că nu s-a gândit până la 16 ani să devină actor, ci abia după ce a urcat pentru prima dată pe scenă. În timp ce își ducea fratele la cursurile de calculatoare, actorul, pe atunci doar un adolescent, a fost abordat de o altă tânără care i-a propus să joace într-o piesă, alături de alți copii.

„Totul s-a întâmplat într-un an de grație, imediat după Revoluție, în 1990. A fost o pronie divină. Îl duceam pe fratele meu mai mic la un curs de calculatoare la Palatul Copiilor și a apărut o tânără de vârsta mea, eu atunci aveam 16-17 ani, și atunci mi-a spus: „Ai vrea să fii Făt-Frumos?”. Și atunci am spus: „Wow, interesant, nu m-am gândit niciodată la asta”. Aveam niște înclinații artistice prin prisma emisiunilor de divertisment (...) Era un sac de pânză pe care erau cusute capace de bere găurite și care la lumina reflectorului, păreau ca niște zale pe care un Făt-Frumos le putea îmbrăca”, a spus Silviu Biriș, într-un interviu acordat pentru Antena Stars.

Când și-a dat seama că a făcut alegerea corectă

Deși recunoaște că în acea perioadă totul era o joacă și că nu a crezut vreodată că va deveni actor, Silviu Biriș spune că lucrurile au venit treptat, asta pentru că după ce a jucat în mai multe piese alături de alți tineri, a urmat cursurile Institului de Teatru și Film.

„Lucrurile au mers cumva firesc. Am ajuns la facultate, la Institutul de Teatru și Film (...) Teatrul m-a furat, m-a răpit cu totul. Și eu m-am lăsat răpit, pentru că este o profesie, o meserie frumoasă”, a mai spus actorul, la Antena Stars.

CITEȘTE ȘI:
În articolul
Star Matinal. Silviu Biriș a ajuns din întâmplare pe scenă. Cum a început cariera actorului: „Primul meu costum a fost un sac” / VIDEO
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Stiri internationale
Un cuplu a cumpărat o peșteră și a transformat-o într-o casă de lux! Cum arată și cât a costat
  • Cum arată o peșteră transformată într-o casă
  • Un cuplu a tranformat imposibilul în posibil
Showbiz intern
Prima reacție a Andreei Bostănică despre acuzațiile grave! Unde s-a filmat influencerița
  • Andreea Bostănică a făcut declarații despre ultimele speculații despre ea
  • Influencerița nu s-a lăsat afectată
Emisiuni TV
Aurora și Săndel Mihai au fost despărțiți și s-au împăcat spontan! Artistul, pregătit să iasă la întâlnire cu altă domnișoară
  • Aurora și Săndel Mihai au făcut dezvăluiri din intimitatea căsniciei lor
  • Artiștii au făcut declarațiiu despre un moment mai puțin știut
Showbiz international
O influenceriță a murit după ce a căzut de la etajul 9 al unei clădiri! A lăsat în urmă un mesaj înspăimântător
  • O influenceriță a căzut de la etajul 9
  • Femeia a murit pe loc
Stiri interne
Gest sinistru, în dosarul directoarei de spital care a murit în condiții suspecte | Ștefania Szabo nu are pace nici în mormânt | DOCUMENTE
  • Doctorița moartă în condiții suspecte este... chemată în fața instanței
  • La o lună după decesul Ștefaniei Szabo, pe numele acesteia a fost emisă o citație
  • Cel care a cerut audierea defunctei este fostul soț, un comisar DGA în rezervă
Showbiz intern
Cântăreața de muzică populară care a devenit asistentă medicală după moartea tatălui! Pierderea părintelui a făcut-o să-și schimbe radical viitorul
  • Cântăreața a devenit asistentă medicală 
  • Și-a schimbat viața după ce părintele ei a murit 
  • Declarații exclusive 
Vezi toate știrile noi
Recomandări
recomandare pe observatornews.ro
Inflația anuală a rămas la 9,8% în noiembrie. Cele mai mari scumpiri 
recomandare pe as.ro
În ce a investit Adrian Ilie primul milion de dolari! Din ce face acum o avere: “E mai bine să nu ştie lumea”
Romania TV
Detalii uimitoare despre Ștefania Szabo. Doctorița s-ar fi iubit cu un bărbat însurat, cu familie acasă, de care ar fi fost îndrăgostită. Situația era complicată: Cred că a murit de inimă rea
Romania TV
Ei sunt cei doi români morți în Tenerife. Ana și Victor lucrau la un ONG. În urma femeii rămân două fetițe de 7 și 14 ani. Colegii lor sunt șocați: Au fost un model pentru noi
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe playtech.ro
Cât este indemnizația de însoțitor 2025: suma pe care o primesc cei care îngrijesc persoanele cu handicap
recomandare pe playtech.ro
Cât consumă un calorifer electric în 2025. Calcul exact pentru 1 oră, 8 ore și o lună întreagă
recomandare pe redactia.ro
Nicusot Dan , gest RAR la PARADA!! Nu s-a mai intamplat asta cu un presedinte in ultimii ani
recomandare pe redactia.ro
Flavia Grosan a murit. Declaratia HALUCINANTA facuta inainte sa se stinga
recomandare pe Ciao.ro
ULTIMĂ ORĂ! Moment de panică, în direct, la Radio ZU! Morar, Buzdugan și Emma, evacuați de urgență
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe bzi.ro
Simona Halep a aruncat internetul în aer cu oferta de Revelion 2026! Românii nu au iertat-o!
recomandare pe bzi.ro
Denise Rifai a făcut furori la evenimentul Adinei Buzatu! Toate privirile au fost îndreptate către ea! – GALERIE FOTO
recomandare pe dailybusiness.ro
Volodimir Zelenski se întâlnește cu Emmanuel Macron în Franța, după discuțiile privind acordul de pace între SUA și Ucraina
recomandare pe dailybusiness.ro
După întâlnirea SUA-Ucraina din Florida, atenția se îndreaptă asupra lui Putin
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop săptămânal, 17–23 noiembrie 2025: Perioada marilor revelații!
recomandare pe a1.ro
Cum arată acum Mario, fiul lui Adrian Mutu și al Alexandrei Dinu, la 23 ani. Antrenorul se mândrește cu fiul său