Alexandru Ciucu a schimbat prefixul! Fostul soț al Alinei Sorescu și-a făcut un tort cu trei etaje
Publicat pe 02.02.2026 la 16:48 Actualizat pe 02.02.2026 la 16:48
Alexandru Ciucu își sărbătorește ziua de naștere. Fostul soț al Alinei Sorescu a marcat evenimentul așa cum se cuvine, cu un mesaj emoționant. Mai mult, creatorul de modă și-a făcut un tort imens!
- Alexandru Ciucu a împlinit 50 de ani
- Cum arată tortul designerului vestimentar
Alexandru Ciucu a împlinit vârsta de 50 de ani. Designerul vestimentar a publicat și primele fotografii în mediul online, de când a schimbat prefixul. Fostul soț al Alinei Sorescu le-a arătat urmăritorilor săi cum și-a sărbătorit ziua de naștere.
Alexandru Ciucu, sărbătoritul zilei
Fostul soț al Alinei Sorescu a schimbat prefixul, împlinind vârsta de 50 de ani. După o perioadă în care au existat furtuni în viața sa, Alexandru Ciucu a mărturisit că, în sfârșit, și-a găsit liniștea.
Creatorul de modă a scris și un mesaj, pe Facebook, în care a explicat că este recunoscător pentru fiecare lecție învățată.
„Nu e o cifră. E o poveste. 50 de ani de lecții, de căderi și de ridicări, de emoții de toate culorile, de oameni care au rămas și de oameni care m-au format plecând. 50 de ani de visuri împlinite și de altele care mai au incǎ răbdare cu mine. Sunt recunoscător pentru tot ce m-a format — mai ales pentru oamenii care mi-au dat sens, pentru copiii mei, pentru lecțiile care m-au făcut mai atent și mai prezent. Am trăit, am greșit, am învățat și am iubit profund. Merg mai departe cu liniște, cu respect pentru ce a fost și cu optimism pentru urmatorii 50 de ani. Mulțumesc celor care mi-au fost si imi sunt aproape, în felul lor“, a scris Alexandru Ciucu, pe Facebook.
Alexandru Ciucu și-a sărbătorit ziua de naștere acasă, acolo unde a ridicat un pahar de șampanie în cinstea să. Designerul vestimentar s-a delectat și cu un tort spectaculos, de trei etaje, albastru cu auriu.
Relația dintre Alexandru Ciucu și Alina Sorescu este una tumultoasă
Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au divorțat în urmă cu mai mulți ani. Cei doi au împreună și două fiice, care locuiesc alături de mama lor. Cei doi foști soți au avut schimburi de replici în repetate rânduri, după ce și-au spus definitiv "adio".
Designerul vestimentar și-a acuzat fosta parteneră că l-a abuzat în timpul relației, iar cântăreața a contrazis total ceea ce el spunea la acel moment.
”Noi aveam două frigidere, dar nu aveam frigidere separate. S-au pus separatoare pe bandă, dar nu le-am pus eu! (n.r. la cumpărături). Vorbim de abuz emoțional? Omul abuzat în casa aia am fost eu! Ei erau trei oameni. Cum aș fi putut eu să abuzez trei oameni? Eram într-o permanență apărare. Veneam acasă și săteam cu copiii cât de putea, dacă voiam să ies cu ei nu se putea, pentru că era prea cald, sau prea frig, sau prea târziu, sau prea devreme sau nu știu eu să îmbrac un copil”, a declarat Alexandru Ciucu, la Un Show Păcătos, în urmă cu ceva timp.
Alina Sorescu susținea că ea ar fi fost cea abuzată, iar fiicele lor ar fi asistat la mai multe episoade de acest fel.
„Am trăit în abuz emoțional timp de 12 ani. O situație din care nu credeam că voi mai putea ieși vreodată. Mă umilea, mă amenința că dacă nu-i urmez indicațiile totul se va termina (...) Nu a fost implicat în creșterea fetelor, ba dimpotrivă, a devenit din ce în ce mai agresiv și verbal și emoțional, și, din păcate, în prezența fetelor,“ a declarat Alina Sorescu.