Axinte a fost operat de urgență! Ce a pățit îndrăgitul actor și ce mesaj a transmis
Publicat pe 15.01.2026 la 18:30 Actualizat pe 15.01.2026 la 18:30
Axinte, îndrăgitul actor din Vacanța Mare, a ajuns pe masa de operație! Acesta a suferit o intervenție chirurgicală pe care ani la rând a amânat-o. Din neferciire, acum, vedeta nu a mai suportat durerile și s-a prezentat la chirurg.
- Axinte a fost operat
- Ce intervenție a suferit actorul
Pe numele său real, Florin Petrescu, este unul dintre cei mai îndrăgiți actori de comedie de la noi din țară. Acesta are parte de succes încă de pe vremea când performa în serialul „Vacanța Mare”. Anii au trecut, iar el a continuat să își facă meseria în fața publicului.
Recent, acesta a făcut dezvăluiri inedite. Se pare că nu a mai putut face față durerilor și a ajuns direct pe masa medicului chirurg.
Axinte a fost operat de urgență! Ce a pățit îndrăgitul actor și ce mesaj a transmis
Axinte s-a operat de apendicită, afecțiune cu care a fost depistat încă de pe vremea când era copil. Deși și-a dorit să amâne cât mai mult posibil, actorul nu a mai putut rezista disconfortului și, astfel, a mers la medic.
Potrivit declarațiilor sale, operația a fost un succes, iar Axinte se simte bine.Florin Petrescu a postat un mesaj în stilul său caracteristic, cu iz comic.
„Operația reușită, pacientul viu!! O operație care mi-a amintit de toată copilăria: APENDICITĂ!! Dacă nu am făcut-o când trebuia, m-am trezit acum la 57 de ani! Dar cum spune un mare înțelept în viață, Vali Vijelie: VA FI BINEEEE!”, a scris Axinte, pe Facebook.
De asemenea, comediantul a postat și o fotografie, direct din spital, pentru a-și asigura fanii că se simte în regulă.
Axinte și soția sa au o căsnicie fericită. Care este secretul
Într-un interviu acordat în urmă cu mai bine de un an, Axinte a dezvăluit cum se înțelege cu soția sa. Cei doi au o relație de peste două decenii și, chiar dacă viața unui artist este adesea haotică și greu de gestionat, partenera lui l-a înțeles și susținut întotdeauna.
„Secretul relației noastre? De 20 de ani suntem împreună, ne iubim, avem o familie frumoasă, mă înțelege și cu plecările mele, pentru că fac cam vreo sută de mii de kilometri pe an, mai mult cu mașina cu șoferul decât cu Carmen, dar am timp și de familie. N-au apărut până acum probleme, chiar nu ne-am certat niciodată. Doamne ajută să nu fie și dacă nu s-a întâmplat până acum, nu cred că mai e cazul. Amândoi lăsăm de la noi. Și ea dacă vede nervos, supărat, normal că lasă, și eu la fel. Ea nu prea se enervează”, a mărturisit actorul, în urmă cu ceva timp.