Cum gătește Gabriela Cristea creveții cu sos roșu. Soția lui Tavi Clonda are un secret care dă preparatului un gust senzațional
Publicat pe 05.02.2026 la 13:15 Actualizat pe 05.02.2026 la 13:15
Soția lui Tavi Clonda, Gabriela Cristea, a împărtășit modul în care prepară creveții cu sos roșu. Rețeta ei simplă și rapidă transformă orice cină într-o experiență delicioasă, iar secretul său face ca sosul să fie aromat și plin de savoare.
- Rețeta Gabrielei Cristea de creveți cu sos roșu
- Secretul care dă un gust senzațional
De când nu mai apare la fel de des pe micul ecran, Gabriela Cristea petrece mai mult timp alături de familie, dar și în bucătărie, gătind cu multă dragoste bunătăți pentru cei dragi. Ori de câte ori poate, vedeta împărtășește cu fanii săi din mediul online rețetele pe care le pregătește.
Cum gătește Gabriela Cristea creveții cu sos roșu
Într-un clip publicat recent pe rețelele de socializare, Tavi Clonda și soția lui au arătat cum fac ei rețeta de creveți cu sos roșu, gata în 10 minute.
Ingrediente:
- creveți
- roșii cherry
- usturoi
- unt
- ulei de măsline
- vin
- sare
- piper
- pătrunjel
Mod de preparare:
- curăță usturoiul și roșiile cherry;
- adaugă ulei de măsline într-o tigaie, apoi pune creveții proaspeți;
- lasă câteva minute pe foc, până când se înroșesc, apoi pune totul într-un bol;
- în uleiul rămas în tigaie adaugă usturoiul și roșiile, amestecă, lasă pe foc câteva minute, apoi îndepărtează pielița de la fiecare roșie;
- adaugă sare, piper, vin și unt, amestecă bine și pune creveții în sos.
- mai lasă totul pe foc câteva minute, iar la final presară pătrunjel.
Gabriela Cristea, deranjată de hate-ul din online
Cu ceva vreme în urmă, Gabriela Cristea a mers cu fiica ei la laborator pentru a face prăjituri. Obișnuită să își țină fanii la curent cu lucrurile pe care le face, frumoasa prezentatoare TV a împărtășit cu urmăritorii săi și aceste momente, însă a primite comentarii negative, așa că a ripostat.
"Am pus o postare cu fiica mea, am fost astăzi la laborator să facem prăjituri împreună și au început.. Doamne, deci nu! Eu nu vă înțeleg. De la majoritatea am primit felicitări, dar sunteți câțiva, deci de noaptea minții. Găsiți nod în papură și unde nu este nod în papură găsiți voi. Împletiți cuvintele de așa manieră încât... Ferească Sfântul de așa ceva. (...) Mi-au scris o grămadă de deștepte că eu fac prăjituri de astăzi ca să le dau copiilor de la Victoria de la școală săptămâna viitoare, luni. Cum puteți să aveți așa o minte creață și să vă gândiți că aș putea să fac chestia asta? Nu de alta, dar i-aș da și copilului mei să mănânce. (...)", a spus Gabriela Cristea.