De unde a pornit scandalul dintre Călin Donca și Cristian Boureau la Survivor! Afaceristul, declarații în premieră: ”De asta este singur, foarte singur”
Publicat pe 11.02.2026 la 12:38 Actualizat pe 11.02.2026 la 15:56
Călin Donca a fost eliminat în cea mai recentă ediție Survivor, iar astăzi a fost prezent în platoul Știrilor Antena Stars. Afaceristul a făcut declarații în premieră într-un platou de televiziune după participarea în competiție, inclusiv despre scandalul cu Cristian Boureanu.
- Călin Donca a făcut declarații despre experiența Survivor
- Care sunt concurenții cu care a avut conflicte
Călin Donca a avut parte de una dintre cele mai spectaculoase experiențe ale vieții lui la Survivor! Afaceristul a stat departe de familia lui și și-a întrecut limitele în jungla din Republica Dominicană. Fostul concurent a avut parte de o experiență complet diferită față de viața de zi cu zi.
Călin Donca a dezvăluit de ce s-a certat cu Cristian Boureanu
În cele cinci săptămâni petrecute la Survivor, Călin Donca a cunoscut și oameni pe care îi apreciază, însă a avut parte și de tensiuni. Fostul concurent a avut parte de mai multe scandaluri cu Cristian Boureanu, iar motivul ar fi fost diferența de perspectivă dintre concurenți.
Călin Donca a făcut declarații în premieră despre certurile pe care le-a avut cu Cristian Boureanu. Fostul concurent are multă încredere în sine și nu s-a lăsat afectat, însă a făcut câteva remărci cu privire la atitudinea fostului politician față de el. Cristian Boureanu a afirmat că, dacă ar fi fost în locul lui Călin Donca, nu ar fi putut să își lase copiii și soția singuri în România,
”El în locul meu nu va fi niciodată, în primul rând. În al doilea rând, el ceea ce nu știe este că într-o familie deciziile se iau împreună. Eu am luat decizia de a merge acolo cu copiii și soția, toți la o masă. Le-am spus că merg și pentru că merg, mergem după aceea împreună două săptămâni undeva și toată lumea a fost bucuroasă. Lucru care pe Cristi probabil că l-ar fi șocat să facă. De aceea, la vârsta de 52 de ani, este singur, foarte singur. Eu zic că faptele vorbesc pentru fiecare”, a declarat Călin Donca, la Știrile Antena Stars.
Deși a avut parte de câteva conflicte, Călin Donca și-a făcut și prieteni și a interacționat cu oameni pe care îi apreciază. Este vorba despre Aris Eram și Naba Salem, cărora le-a făcut două cadouri înainte de a pleca din emisiune.
Afaceristul a vorbit despre ce l-a deranjat la Larisa Uță
Călin Donca a trecut prin neînțelegeri cu Larisa Uță, care l-a acuzat că ar fi avut o idilă cu Marina Dina. Fostul concurent a declarat că aceasta a afirmat ceea ce vede ea în viitor și a dezvăluit că a fost deranjat de dezvăluirile pe care Larisa Uță le-a făcut despre fostul ei soț.
”Eu cu o singură femeie am avut un conflict pentru că mi-a jignit familia și soția. A fost un moment foarte dureros pentru că a trebuit și nopțile următoare să dorm în același loc cu ea. În primul rând, și-a bârfit soțul la tot tribul cu toate aspectele lor în 24 de ani de căsnicie. Vă pot spune eu viața fostului soț al Larisei”, a declarat Călin Donca.
Afaceristul a fost eliminat din competiție după ce a căzut din copac. Călin Donca a fost transportat la spital și a primit îngrijiri medicale în Republica Dominicană, însă medicii i-au recomandat, în cele din urmă, să se retragă din concurs.