Ema de la Insula Iubirii, victima bullyingului în copilărie. Fosta parteneră a lui Răzvan Kovacs a avut de suferit din cauza etniei
Publicat pe 04.02.2026 la 10:47 Actualizat pe 04.02.2026 la 11:52
Ema Oprișan, fosta concurentă de la Insula Iubirii, a făcut mărturisiri emoționante! Bruneta a povestit prin ce a trecut în copilărie din cauza unor colegi care o marginalizau. Totul, doar pentru că este de etnie romă. Fosta parteneră a lui Răzvan Kovacs și-a deschis sufletul și a dezvăluit ce a fost nevoită să suporte.
- Ema Oprișan, mărturisiri incredibile despre copilăria ei
- Fosta concurentă de la Insula Iubirii, victimă a rasismului
Ema Oprișan a ajuns din nou în centru atenției, chiar dacă emisiunea în care a participat a fost difuzată acum mult timp. Ei bine, de această dată, este vorba despre despărțirea de tatăl fetiței sale, Răzvan Kovacs.
Totuși, nu acesta este subiectul acestui articol, ci copilăria brunetei, care nu a fost deloc una ușoară. Aceasta a trecut prin clipe grele din cauza multor copii din jur care o marginalizau adesea, doar pentru faptul că este de etnie romă.
Ema de la Insula Iubirii, mărturisiri în lacrimi despre copilăria ei. A fost victima rasismului
Ema Oprișan s-a făcut cunoscută odată cu participarea în show-ul tentației. Ea și Răzvan Kovacs au decis să își testeze relația, în Thailanda, loc din care, inițial, au plecat despărțiți.
Acasă, lucrurile s-au schimbat destul de mult și ambii au decis să își acorde o a doua șansă. Aceștia s-au împăcat și, între timp, au devenit părinții unei fetițe. În prezent, traversează o perioadă grea, din punct de vedere amoros, deoarece au anunțat că au ales să se separe.
Recent, bruneta a fost invitată în cadrul unui podcast, iar acolo a vorbit despre cum, atunci când era mică, a trecut prin momente dificile, din cauza copiilor din jur.
„Când eu am ajuns la școală, am fost tratată ca un țigan fără drepturi. Eu atunci am încercat să o găsesc pe Ema care vrea să se mândrească cu ceea ce este ea. Și chiar dacă lumea spune:<<Băi, ești țigancă! Locul tău e la sfârșit>>, să demonstrez că eu pot să fiu mai sus decât tine, pentru că eu nu mi-am ales ce să fiu. Nu mă definește chestia asta și dacă tu crezi că toți țiganii sunt proști, eu îți arăt că pot să fiu prima în tot ceea ce se întâmplă”, a povestit Ema Oprișan, în cadrul unui podcast.
Ema Oprișan se mută din casa în care a locuit cu Răzvan Kovacs
Recent, Ema Oprișan a mărturisit că urmează să părăsească locul în care locuiește, în Timișoara. Aceasta a subliniat faptul că nu mai vrea să fie în conflictul cu fostul său partener, deoarece este o luptă mult prea grea.
Mai mult decât atât, tânăra mămică și-a asumat vina pentru tot ce s-a întâmplat greșit în relația pe care a avut-o cu tatăl fetiței ei.
„A venit momentul să ne mutăm din Timișoara (...) Mulțumesc pentru toate gândurile frumoase pe care mi le transmiteți, dar indiferent de cât de urâtă și grea este „relația și comunicarea” dintre noi, eu nu o să arunc cu pietre în nimeni pentru că asta ar însemna să mă lovesc tot pe mine și credeți-mă că dacă până acum am avut putere să încasez... creierul meu nu mai poate să mai ducă nicio bătălie. Îmi asum vina pentru tot ce a fost... Am avut suficiente semne pentru a renunța și totuși am rămas unde nu am fost dorită”, a scris bruneta, pe Instagram.