Larisa Udilă, părăsită de soț la o săptămână de la naștere! Cum a reacționat influencerița atunci când partenerul ei a plecat la munte cu prietenii
Publicat pe 05.02.2026 la 09:05 Actualizat pe 05.02.2026 la 09:05
Larisa Udilă a fost părăsită de soț, la o săptămână de la naștere. Influencerița a povestit totul, cu lux de amănunte, pe rețelele de socializare. Se pare că Alexandru Ogică a simțit nevoia de relaxare și nu a stat prea mult pe gânduri. Iată cum a reacționat proaspăta mămică!
- Larisa Udilă, fără soț la o săptămână de când a născut
- Cum a reacționat când a aflat că partenerul ei vrea să plece la munte
Larisa Udilă demonstrează, încă o dată, că este o femeie independentă! Influencerița a rămas singură, cu doi copii, la o săptămână de la naștere. Dacă alte femei s-ar fi supărat pe partenerii lor, iată că șatena în cauză nu a avut prea multe lucruri de comentat.
Sexy mămică se bucură de momentele petrecute cu cei doi copii ai săi și, din când în când, îi mai dă voie soțului să evadeze. Așa s-a întâmplat și de această dată, iar ea a declarat totul pe Internet.
Larisa Udilă a rămas singură cu copiii! Ce a spus despre plecarea lui Alexandru Ogică
Larisa Udilă și Alexandru Ogică trăiesc o frumoasă poveste de dragoste și sunt împreună de mai bine de 10 ani. În toamna anului 2024, cei doi s-au căsătorit, iar nunta lor a devenit, la acea vreme, subiect de discuție pentru toți internauții.
Influencerița se bucură de un succes colosal pe platformele de socializare. Aceasta a reușit să își construiască o comunitate mare de persoane, în special femei, care o urmăresc și o susțin la tot pasul.
Faptul că povestește, cu inima deschisă, ce se petrece în viața ei îi face pe oameni să o iubească din ce în ce mai tare. Recent, a mărturisit că soțul ei a plecat la munte cu prietenii pentru a se relaxa. Desigur că s-a consultat cu ea, în prealabil, iar șatena nu a avut niciun fel de obiecție.
„Ogi m-a întrebat dacă mă supăr dacă se duce cu băieții la schi și i-am spus că nu, evident. Mi-am dat seama că este foarte grea perioada asta pentru el și că trebuie să iasă din monotonia familiei. Glumesc! Chiar știu că îi place să schieze și că se bucură de acest sport maxim. M-am gândit să nu stau în calea fericirii lui, drept urmare este la schi”, a povestit Larisa Udilă, pe Instagram.
Larisa Udilă a devenit mama unei fetițe
Larisa Udilă și Alexandru Ogică au devenit părinți pentru a doua oară. În urmă cu aproximativ o săptămână, influencerița a adus pe lume o fetiță absolut minunată. Împreună mai au un băiețel, pe nume Milan, în vârstă de aproximativ patru ani.
Cei doi îndrăgostiți au ales un nume special pentru fiica lor, mai puțin auzit în jur. Este vorba despre numele „Asia Nicole”, care a stârnit foarte multe controversă în mediul online.
Creatoarea de conținut trăiește cele mai frumoase clipe din viața ei, mai ales pentru că și-a dorit nespus să devină, din nou, mămică. Primele zile de când a născut au fost grele, dar foarte frumoase. Tânăra a trăit totul la cote maxime, fiind extrem de emoționată de ceea ce se întâmplă, în prezent, în viața ei.
„Opt zile în care am încercat s o descopăr pe Asia, să-l descopăr pe Milan în rolul de frate mai mare, să-l descopăr pe Ogi ca tată de doi și pe mine, în varianta mea actuală. Ușor? Nici pe departe. Dar real, intens și incredibil de frumos. Zile pline de emoții amestecate, nopți scurte, lacrimi fără motiv și o iubire care nu se împarte, ci se înmulțește. Opt zile de adaptare, de descoperire și de începuturi”, a scris influencerița, în mediul online.