Mama Alinei Eriko, decizie de ultim moment! Ce face femeia după ce a obținut ordin de protecție împotriva fiicei sale
Publicat pe 14.02.2026 la 22:00 Actualizat pe 14.02.2026 la 22:06
Mama Alinei Eriko a luat o decizie de ultim moment! În exclusivitate pentru Spynews.ro, cea care i-a dat viață dezvăluie ce a hotărât să facă peste exact o lună în privința ordinului de protecție obținut împotriva propriei fiice.
- Mama Aline Eriko a luat o decizie importantă
- Ce se întâmplă cu ordinul de protecție
- Declarații exclusive
După ce s-a întors în România și părea că problemele s-au încheiat, pentru Alina Eriko a urmat din nou o perioadă grea. De mai bine de cinci luni, „Pantera Neagră” este obligată prin lege să nu se apropie de propriii copii, dar nici de propria mamă, după ce pe numele său a fost emis un ordin de protecție.
Decizia de ultim moment luată de mama Alinei Eriko. Declarații exclusive
Din cauza consumului de substanțe interzise, Alina Eriko și-a ieșit din minți în timp ce se afla alături de mama sa și de copiii ei și a devenit violentă cu aceștia. Poliția a fost sesizată, iar de atunci mama și copiii Alinei Eriko sunt protejați prin lege. Încălcarea ordinului de protecție de către brunetă poate avea urmări grave, aceasta riscând inclusiv închisoarea.
A mai rămas doar o lună până când ordinul de restricție se va ridica, iar, în exclusivitate pentru Spynews.ro, mama Alinei Eriko ne spune cum este fiica ei în momentul de față. Din ce a aflat, întrucât nu are voie să comunice cu ea, Alina este mai bine, stă într-o garsonieră cu chirie, iar lucrurile s-au mai liniștit.
„Alina e bine, mulțumim lui Dumnezeu. Eu îi cresc copiii. Măcar să rămână așa și să fie bine”, a spus mama Alinei Eriko pentru Spynews.ro.
Cât despre ordinul de protecție, mama Alinei Eriko ne-a spus că, pe 12 martie, hotărârea dată de judecători se va încheia, iar ea nu va cere prelungirea acestei măsuri, deoarece nu mai are motive să facă acest lucru. Spune că nu vrea să-și țină fiica departe de copii, dar speră ca aceasta să fie bine și să nu mai existe episoade violente.
„Pe 12 martie se încheie ordinul de protecție și nu o să-l prelungesc. Ea apoi poate să vină să-și vadă copiii. Nu s-a mai întâmplat nimic”, a mai zis cea care i-a dat viață Alinei Eriko.
Mama Alinei Eriko a iertat-o pentru tot ce a făcut
Chiar dacă nu a fost un moment deloc ușor și a fost lovită de propria fiică, mama Alinei Eriko spune că a iertat-o și că a trecut peste incidentul din toamna trecută.
„Mi-a trecut piciorul, sunt bine… Asta e, e copilul meu. Capul sus și mergem înainte. Am iertat-o, ca părinte cum să nu o iert? Copiii ei sunt la mine, merg la școală. Băiatul e în clasa a IX-a, fata e în clasa a II-a”, a mai zis mama Alinei Eriko.