O mai ții minte pe Luminița, românca mutată în America, devenită celebră pe Internet? A fost cerută în căsătorie! Cum arată în 2025
Publicat pe 27.02.2025 la 23:04 Actualizat pe 27.02.2025 la 23:04
Luminița sau Lumy Nitsa, așa cum era cunoscută în mediul online, a devenit cunoscută în urmă cu zece ani pentru parodiile ei. Stilul amuzant, dar apăsat în care prezenta unele lucruri, i-au făcut pe mulți să o îndrăgești. Românca este stabilită în America și a fost de curând cerută în căsătorie.
- Ce mai face Luminița, românca devenită virală pe Internet în urmă cu cinci ani
- Femeia are cinci copii
Luminița a devenit cunoscută în mediul online în urmă cu zece ani. Românca este stabilită în America, este mama a cinci copii și era contabilă, ca mai apoi să se reorienteze și să devină manichiuristă.
A devenit populară pe Internet pentru cum prezenta unele lucruri care o nemulțumeau atunci. La mai bine de un deceniu de când a fost virală, Luminița este tot în America și de curând, a fost cerută în căsătorie.
Luminița, românca devenită celebră pe Internet, a fost cerută în căsătorie
Luminița a mai revenit în România de câte ori, dar a rămas în America. Femeia urmează să împlinească 50 de ani peste câteva luni, iar astăzi a fost cerută în căsătorie. Nu s-a afișat cu iubitul ei, dar bărbatul i-a pus pe deget un inel prețios. Se pare că Luminița a fost luată prin surprindere de gestul partenerului ei.
„Uneori dragostea te lasă fără cuvinte”, a scris Luminița, pe Instagram.
Luminița este acum blondă și este în continuare manichiuristă. Nu doar ea a făcut un pas important în relația cu iubitul, ci și una dintre fiicele ei. În urmă cu o săptămâna, una dintre fetele ei s-a căsătorit.
Cum este viața Luminiței în America
Luminița este stabilită de ani buni în America, iar copiii ei s-au născut tot acolo. Femeia declara că nu ar da viața din Statele Unite pentru traiul în România, dar în schimb, i-ar plăcea să aibă și un loc mai retras, undeva la țară, unde să vină împreună cu familia ei.
„Viața mea în America e destul de ușurică, copiii încoace și încolo (...) E mai bine (n.r viața în America), e mai ușoară, e mai relaxată, deși este mult de lucru, dar o consideri mai ușoară. Sunt mai cu zâmbet (...) M-ar bătea gândul să am o casă la țară în România, dar să las America... Copii mei sunt născuți acolo, nu știu, dar tare aș vrea să îi aduc în vizită și pe ei”, spunea Luminița, la Antena Stars.