Live acum Spynews TV
Prime time 19:00 Petrecem in familie (r)
Homepage » Monden » Showbiz intern » Prima reacție a lui Marilu Dobrescu, după ce și-a pus silicoane. Cum a reacționat influencerița când s-a văzut după intervenție

Prima reacție a lui Marilu Dobrescu, după ce și-a pus silicoane. Cum a reacționat influencerița când s-a văzut după intervenție

De Elena Boruz.
Publicat pe 18.01.2026 la 11:40 Actualizat pe 18.01.2026 la 11:40

Marilu Dobrescu și-a pus silicoane! Influencerița s-a operat în Australia, acolo unde locuiește de ceva timp. Roșcata a decis că vrea să aibă un nou bust și a acționat în consecință. Iată, totuși, cum a reacționat, când a văzut noua formă a sânilor săi!

Prima reacție a lui Marilu Dobrescu, după ce și-a pus silicoane.

Instagram

Marilu Dobrescu este una dintre cele mai urmărite infleuncerițe de la noi din ară. Aceasta se află de foarte mult timp pe Internet, acolo unde își povestește viața, dar și întâmplările neprevăzute de care are parte.

Recent, aceasta a anunțat că urmează să recurgă la operația de implant mamar și așa a și făcut. Au trecut deja câteva zile de la intervenție, iar Marilu Dobrescu a postat prima sa reacție pe care a avut-o, atunci când s-a văzut cu noul bust.

Prima reacție a lui Marilu Dobrescu, după ce și-a pus silicoane. Cum a reacționat influencerița când s-a văzut după intervenție

După scandalul de proporții în care a fost implicată alături de fostul său partener, Iustin Petrescu, Marilu Dobrescu a decis să înceapă o nouă viață, departe de România și de oamenii care, spune ea, că i-au făcut rău.

Astfel, și-a făcut bagajele, a urcat în avion și s-a mutat nu în altă țară, ci direct pe alt continent. În Australia a avut parte de un nou început alături de actualul său iubit, Toam Healy, și pare foarte fericită în această relație.

Influencerița s-a operat recent, iar acum a postat prima sa reacție de după intervenție. Aceasta era vizibil amețită, deoarece doar ce se trezise din anestezie. Partenerul său a întrebat-o cum se simte, iar răspunsul său a fost unul carea stârnit multe reacții.

„Chiar îi am (n.r. sânii). Se simt ca niște sâni. Sunt foarte confortabili”, a spus Marilu Dobrescu, în conversația pe care a avut-o cu iubitul ei.

Cum se simte în prezent

De asemenea, zilele trecute a oferit o declarație, cu privire la starea sa actuală. Aceasta nu a dat prea multe detalii, însă a menționat că are parte de o recuperare destul de dificilă.

De asemenea, a punctat faptul că urmează să povestească întreaga experiență pe care a avut-o.

„Toate bune cu operația, în weekend vine vlogul pe Youtube direct cu tot + zilele de recuperare. Am o recuperare super grea și dureroasă, dorm de la medicamente întruna, deci abia aștept să vă zic cum a fost experiența pentru mine, credeam că o să fie mai ușor. Nu am fost un caz norocos. Momentan blestem această alegere, având în vedere că nu pot să mă ridic singură în picioare sau să fac orice fără să simt că mi se rupe operația și că urmează să leșin lol, dar când mă uit în oglindă la rezultat parcă merită, abia aștept să vă arăt”, a povestit Marilu Dobrescu, pe Instagram.

CITEȘTE ȘI:
În articolul
Prima reacție a lui Marilu Dobrescu, după ce și-a pus silicoane. Cum a reacționat influencerița când s-a văzut după intervenție
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Showbiz intern
Gabriela Cristea, mărturisiri emoționante despre cea mai dificilă perioada din viața ei: „A fost anul în care am plâns cel mai mult”
  • Gabriela Cristea a făcut dezvăluiri impresionante
  • Ce a povestit vedeta de televiziune
Meteo
Meteorologii anunță ger extrem în România, cu temperaturi de până la - 20 grade! Până când va coninua să fie atât de frig
  • România, cuprinsă de frig extrem
  • ANM menține avertizarea de ger pe întreg teritoriul
Showbiz intern
Mario Iorgulescu a fost bătut de un grup de persoane! Declarațiile fără perdea făcute de fiul lui Gino Iorgulescu
  • Mario Iorgulescu, bătut de mai multe persoane
  • Ce a povestit fiul lui Gino Iorgulescu
Showbiz intern
Ce i s-a întâmplat lui Dorian Popa după operația la nas. Vloggerul a sesizat schimbări: „Nu știu ce mi-a pus doctorul”
  • Dorian Popa, schimbări majore după operația la nas
  • Ce i s-a întâmplat vloggerului
Stiri interne
A murit copilul de 2 ani și jumătate care fusese operat la spitalul din Constanța. Familia acuză medicii de neglijență
  • Durere fără margini pentru o familie
  • A murit copilul de 2 ani și jumătate care fusese operat la spitalul din Constanța
  • Părinții acuză medicii de neglijență
Showbiz intern
Ce face Bella Santiago în timp ce Nicu Grigore se află la Survivor. Cântăreața nu se ascunde
  • Ce face Bella Santiago în timp ce Nicu Grigore este la Survivor
  • Artista a postat totul pe rețelele de socializare
Vezi toate știrile noi
Recomandări
recomandare pe observatornews.ro
Momentul furtului ceasului de 175.000 euro, surprins de camere. Psiholoaga se afla noaptea în casa italianului
recomandare pe as.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Romania TV
Noul ministru al Apărării, anunţ oficial despre armata obligatorie. Ce trebuie să ştie tinerii de peste 18 ani din România
Romania TV
Georgiana Lobonț, criticată că e prea slabă. Artista s-a pozat în costum de baie, în Zanzibar, iar criticii au stat la pândă și au atacat: Ai bețe, îți lipsesc schiurile
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe playtech.ro
Gerul adevărat abia acum se instalează! Va fi mai frig ca până acum, aerul siberian ajunge în România
recomandare pe playtech.ro
Românii îşi pot pierde dreptul la şomaj începând din acest an. Ce nu mai ai voie să faci pentru a primi banii de la stat
recomandare pe redactia.ro
Vesti triste la prima ora...E vorba despre celebrul AXINTE 👇
recomandare pe redactia.ro
Cine pierde pensia de urmaș în 2026. Noile reguli lovesc mii de români
recomandare pe Ciao.ro
Gabriela Cristea, adevăratul motiv al plecării lui Cătălin Măruță de la PRO TV. Dezvăluirea care l-a dat de gol
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe bzi.ro
Gabriela Cristea a slăbit enorm și a defilat cu picioarele ei tonifiate! Se pregătește reapariția la TV? – GALERIE FOTO
recomandare pe bzi.ro
Simona Halep a aruncat internetul în aer cu oferta de Revelion 2026! Românii nu au iertat-o!
recomandare pe dailybusiness.ro
Plafonarea gazelor expiră de la 1 aprilie. Bogdan Ivan: „Nu ar trebui să existe scumpiri, avem mecanisme de protecție”
recomandare pe dailybusiness.ro
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
recomandare pe Jurnalul.ro
„Ghinion” pentru Traian Băsescu, înainte de Crăciun: Întoarcerea în casa de protocol, blocată de manevra juridică prin care și-a luat SPP-iștii înapoi
recomandare pe a1.ro
Ce spune Bella Santiago despre conflictul dintre Nicu și Iulia de la Survivor. Cum a reacționat când a văzut imaginile