Radu Alexandru, scenaristul celor mai multe filme de Box Office, a devenit tată! Interviu exclusiv!

• Radu Alexandru, scenaristul celor mai multe filme de Box Office, a devenit tată!
• Interviu exclusiv!

Ești scenaristul celor mai multe filme de Box Office, cel mai recent dintre ele, “ Mentorii”, care de trei saptamani e numarul 1 in Boxx Office. Ai o retetă care vinde sau mergi pe basic instinct și ai noroc?

E o întrebare complicată. Înainte să lucrez în domeniu aveam impresia că scenariul e responsabil de 50% din calitatea filmului. Acum aș zice că adevărul e pe la 20%. Și ăia 20% nu țin doar de scenariști. Țin și de ce îi lasă producătorii să facă, de cine le citește și le dă notițe pe scenariu și multe altele. Apoi calitatea filmului e doar jumătate din rețeta succesului, că în rest e de marketing.

Rețeta e simplă: să faci parte dintr-o echipă bună și să nu îți supraestimezi aportul la rezultatul final.

De unde iti vine inspirația pentru atatea povesti de succes?

Tiparele după care construiesc o poveste le-am învățat studiind opera unor oameni mult mai inteligenți decât mine și temele direct de pe internet. Văzând la ce reacționează și ce îi preocupă pe tineri. Am crescut stând pe internet 10-12 ore pe zi, lucru nu tocmai sănătos, dar inspirațional. Observ tiparele, trendurile și îmi iau temele poveștilor de acolo. In ani, am învățat să fac asta de la alți oameni, mult mai inteligenți ca mine. Deci nu, nu am studii în domeniu, dar am mult exercițiu.

Cum iti adaptezi scrisul astfel incât să rămâi relevant și pentru noile generații, inclusiv pentru Gen Z, mai greu de mulțumit și mereu cu puțină răbdare?

Diferențele între generații mi se par un mit. Sunt diferențe de formă, nu de esență. În esență, fiecare tânăr a vrut aceleași chestii din epoca de piatră și până acum: să fie apreciat, să fie iubit, să își găsească locul în societate, respectul semenilor, prieteni și parteneri romantici. Zoomerii au doar altă cultură pop. Alt limbaj, alte haine, alte freze și altă muzică. Dar în esență sunt exact la fel ca orice altă generație de tineri și adolescenți la vremea ei. Tot timpul au fost greu de mulțumit și cu puțină răbdare.

În rest, încerc să nu devin un boșorog autosuficient blocat în propriile tipare și să fiu deschis la nou. Nu îmi pierd curiozitatea. Încerc să îmi dau seama care sunt subiectele și preocupările tuturor generațiilor, nu doar ale mele. Și bineînțeles, nu fac nimic de capul meu. Mă consult cu juniori, cu actori, cu oameni care sunt la vârsta personajelor și le adaptez limbajul și preocupările să fie autentice.

„Mentorii” surprinde contrastul dintre succesul online și realitatea din offline. Când ai scris scenariul, ai avut în minte influencerii care fac parte acum din cast sau ai creat personaje complet originale?

M-am inspirat din mulți influenceri locali dar și globali. Personajele sunt combinații de mai multe caracteristici. Am încercat să iau cele mai demente trăsături găsite pe net și să le combin într-un personaj mai extrem decât ce găsești în realitate. Personajul lui Dorian e inspirat din Liver King, un impostor care tot promova un stil de viață sănătos și dement dar lua steroizi în secret. Flex Barbarul e un personaj dificil pentru că poate fi jucat doar de cineva care e un pachet de mușchi. E greu să găsești un dulap de fibră care știe să joace. De aia l-am avut în cap de la început pe Dorian Popa, că e singurul de la noi care le are pe amândouă. Celelalte personaje nu aveau limitări fizice de genul așa că nu am avut neaparat un actor sau influencer în cap. În schimb personajele au fost adaptate să se potrivească actorilor, după ce au fost aleși.

Dacă nu ai fi fost scenarist, ce ti-ar fi placut sa faci?

Înainte să fiu scenarist am fost reporter monden mulți ani. Din păcate presa adevărată, aia în care alergai în viața reală după subiecte, a murit de mai mult de 10 ani și am fost nevoit să mă reprofilez. Dar mă distra maxim să alerg pe la toate evenimentele mondene și să pun întrebări tâmpite și dificile vedetelor de pe atunci. Dacă n-ar fi murit presa, aș fi făcut asta încă 10 ani. Îmi place scenaristica, dar e o meserie solitară. 90% din timp ești doar tu și tastatura. Mi-e dor de o meserie mai socială.

Care e sfatul tău pentru cei care visează să scrie scenarii? De unde să se apuce și ce așteptări trebuie să aibă?

Am trei sfaturi mari. Cred că dacă ai chestiile astea trei și ești un om inteligent, poți face ce vrei în domeniu.

Studiază. La prima vedere să spui povești pare un talent și atât. Dar e multă structură în spate. Fără ea, poveștile o să scârțâie. De-aia e esențial să citești niște cărți de scenaristică, că structura nu merge după ureche decât dacă ești geniu. Nu sunt. Și evident, să vezi cât mai multe filme și seriale. Și să le analizezi. Să te gândești ce ți-a plăcut, ce nu, ce te-a surprins. Cum au fost făcute chestiile alea și ce poți învăța din ele.

Primește feedback. Un scenariu e pe cât de bun e feedback-ul la el. Dacă nu ai niște oameni care știu meserie, care să-ți citească ciornele și să-ți spună ce e bine și ce e rău, ce le-a plăcut și ce nu funcționează, nu o să iasă nimic. Un scenariu e pe cât de bun e feedback-ul primit pe el. Scrisul e un sport de echipă. Să ai impresia că te descurci singur e un moft venit din supraestimarea propriei valori. Și asta mă duce la al treilea și cel mai important sfat.

Lasă ego-ul. Poate o idee îți place foarte tare. Dar dacă oamenii în care ai încredere îți zic că nu e bună, atunci nu e bună. Din zece idei, două sunt bune, trei mediocre și cinci extrem de proaste. Ego-ul nu te lasă să le distingi. Pentru asta ai nevoie de colaboratori. Trebuie să înveți să ștergi. Să renunți la idei și să vii cu altele. Dacă ai scris un prim draft și ți se pare bun, ești doar narcisist. Dacă de la primul la al doilea draft nu ștergi jumătate din scenariu, faci ceva greșit. Un scenariu lucrat corect are mai multe pagini scoase decât pagini rămase. Și asta e cea mai mare problemă în românia cu scenariștii și de aia ies multe chestii mizerabil. Că nu sunt în stare să ia feedback fără să se simtă ofensați. Nu vor să renunțe la chestii care îi încântă doar pentru că nu îi încântă și pe alții. Niciodată nu o să faci un produs bun cu genul ăsta de atitudine. Ego-ul e cel mai mare dușman al unui scenarist.

• scenarist
• tata
• radu alexandru
• interviu