Scriitoarea Petronela Rotar, despre coșmarul infectării cu COVID-19. „Nu a semănat cu nicio altă boală pe care am avut-o vreodată”
Petronela Rotar a trăit, pe propria piele, clipe de panică și groază. Cunoscuta scriitoare autohtonă a fost o victimă a noului coronavirus. Cum specialitatea ei este să aștearnă cuvinte pe hârtie, femeia a povestit cu lux de amănunte cumplita experiență prin care a trecut, în această vară.
Scriitoarea Petronela Rotar, despre coșmarul infectării cu COVID-19
- Petronela Rotar a vorbit deschis despre experiența infectării cu COVID-19.
- Scriitoarea și-a expus toate trăirile în fața cititorilor săi.
- Cum se simte acum, după ce s-a vindecat.
Petronela Rotar nu s-ar fi așteptat să fie chiar ea victima coronavirusului. Scriitoarea a spus pe blogul ei personal că a avut grijă să se protejeze, sau cel puțin, ea așa a crezut și că orice plan de vacanță i-a fost complet ruinat.
Femeia a spus că nu a vrut să vorbească deloc până acum din teama de a nu fi copleșită cu mesaje de la persoane îngrijoarate pentru starea ei de sănătate. Acum, după ce s-a vindecat, a hotărât, într-un final, să își facă publică povestea. Petronela a început prin a spune de unde a luat virusul.
„În caz că nu credeți că boala există, iar în caz că credeți, poate vă ajută să știți la ce să vă așteptați dacă o luați. Reiau întrebările și răspunsurile pe care le-am primit repetitiv de la cunoscuți în perioada asta:
De unde am luat virusul, mai ales că eu m-am ferit și mi-am luat mereu măsuri, am purtat mască, am dezinfectat și cumpărăturile?
Nu de pe terase, nu de la mare, nu din magazine sau din pădure – ci din cercul foarte restrâns de apropiați de care nu m-am ferit, din familie adică – am văzut că și studiile spun asta și are mult sens. Fiindcă fiecare membru din cercul apropiat mai are pe cineva apropiat în afara cercului, care mai are pe cineva apropiat și tot așa. Noi am ținut, din fericire, boala în familie și am reușit să o răspîndim doar între noi, nu am mai dat nimănui altcuiva fiindcă ne-am izolat repede. Fie-mea mică a fost pacientul zero și a avut aceleași simptome ca mine, doar că a trecut mai ușor peste ele și nu a rămas cu sechele, s-a vindecat relativ rapid, fie-mea mare care era plecată nici nu a făcut și nu i-am mai permis să se apropie pînă nu am fost bine. Deci și cei tineri fac boala, cu simptome și tot tacâmul. Detaliu important: în perioada când nu știam că am boala am stat aproape de tot, vreme considerabilă, de un singur om din afara familiei, o prietenă bună, dar ea nu a luat – testele ei au ieșit negative, și PCR , și anticorpi.”, a scris aceasta pe blog.
După răspunsul la prima întrebare, scriitoarea a povestit ce simptome a avut și cum s-a manifestat evoluția bolii, în cazul ei.
„Mai întâi, ca o răceală obișnuită. Mi-a curs nasul, durere ușoară de sinusuri. Am sunat imediat medicul, mi-a zis că nu e simptom de Covid, să stau liniștită și să iau Nurofen răceală și gripă – cu o zi înainte spălasem mașina afară, în ploaie, am zis că na, poate fi de acolo. Dar, pentru că e pandemie, am luat în calcul din primul moment că poate fi și coviduț și am avut grijă să nu intru în contact direct cu nimeni. Cu prietena mea deja eram. Apoi, când mi-a dispărut brusc, dar brusc în sensul cel mai literal al cuvîntului, mirosul și gustul, am știut că e covid și imediat m-am dus să mă testez. Între timp, și fie-mea mică pățise la fel. Bineînțeles că testele au ieșit pozitiv, ar fi fost de mirare să fi fost altfel. Am avut simptome amestecate, preponderent neurologice și digestive. După prima fază cu nasul care curgea, mucoasa s-a uscat foarte tare și simțeam că respir foc cînd trăgeam aer pe nas. Plus dureri de ochi și cap, în spatele sinusurilor, lipsă miros și gust, o oboseală foarte stranie, diaree și dureri de stomac. Nu am tușit, nu am făcut febră.”
Alarmant este faptul că femeia a povestit cum nimeni de la DSP nu i-a răspuns la telefon, atunci când a avut nevoie. De asemenea, momentele de panică trăite au fost de-a dreptul cumplite. Din fericire, ea a știut cum să își păstreze calmul.
„Mi-am monitorizat mereu saturația de oxigen, nu a coborît sub 96-97. O singură dată, dar era pe panică, și-a revenit cum am făcut niște exerciții corecte de respirație și m-am liniștit. Nu am necesitat internare și m-am tratat cu ajutorul unor medici pe care îi cunosc din spitale Covid în SUA și Brașov, care mi-au zis ce să fac și să iau, asta și fiindcă la DSP nu a răspuns nimeni și nici nu m-a sunat nimeni în toată perioada (era și vid legislativ), iar medicul de familie a zis că să mai încerc la DSP, unde în continuare nu răspundea nimeni. Haos total, spitalele pline, oameni puțini la DSP, dar asta știți deja. Însă am luat în calcul tot timpul că, dacă mă simt mult mai rău, voi suna după ambulanță. Din fericire, nu a fost cazul. Ce pot spune despre boala asta e că e foarte stranie. Ce am simțit nu a semănat cu nicio altă boală pe care am avut-o vreodată. ”
Scriitoarea a spus că a durat două săptămâni până s-a vindecat. Cel mai greu de tolerat, în această perioadă au fost incertitudinea și anxietatea. Cu toate că a trecut prin adevărate momente de panică, în care și-a pus întrebarea dacă va scăpa sau nu cu viață, Petronela Rotar vede în acest moment și partea pozitivă cu care a rămas.
„Simt că am o superputere și că superputerea mea e aceea că am avut deja boala și că nu mă mai tem. O să mă testez lunar de anticorpi, sunt curioasă cât va dura imunitatea, continui să port masca și să fac tot ce ține de mine, ca și pînă acum. Din ce am citit prin articolele medicale serioase sunt slabe șanse să-l faci a doua oară. Dar nu imposibil. Totuși, simt că pot trăi mai normal decât am făcut-o înainte, acum că am trecut deja prin boală. E mare lucru să scapi de anxietate și de obsesia virusului – îmi pare că capul ne e mai în pericol zilele astea decît corpul, de multe ori. Am văzut cine și cum îmi e aproape, cui îi pasă de mine, cine e irațional până la comportamente șocante: am o rudă pe care nu o văzusem de anul trecut și care stă la 1000 de km, care mi-a zis că dacă i-aș fi dat boala – de parcă dacă aș fi dat boala cuiva aș fi făcut-o cu intenții criminale, nu pentru că și eu am luat-o de undeva și nu știam că o am – nu ar mai fi putut să mai fie prietenă sau să vorbească vreodată cu mine, că nu m-ar fi putut ierta că i-am făcut una ca asta.”, a mai împărtășit ea, cititorilor.