Văduva victimei lui Mario Iorgulescu a recunoscut că a primit bani după tragedie. Ce sumă i s-a dat și ce a făcut cu ei
Publicat pe 14.01.2026 la 11:27 Actualizat pe 14.01.2026 la 14:22
Văduva victimei lui Mario Iorgulescu a recunoscut că a primit o sumă considerabilă după moartea soțului ei. Melek i-a investit, iar acum are o avere impresionantă, pe care o conduce de ani întregi. Iată despre ce sumă este vorba.
- Câți bani a primit văduva victimei lui Mario Iorgulescu după tragedie
- În ce i-a investit
Văduva victimei lui Mario Iorgulescu a suferit foarte mult după moartea lui și a încercat să fie și mamă și tată pentru copilul lor. La un moment dat, în jurul numelui ei a izbucnit un scandal, pentru că a fost acuzată că s-a lăsat ”cumpărată” de familia Iorgulescu.
De unde a primit văduva victimei lui Mario Iorgulescu banii după moartea soțului ei
Melek Minca a vorbit în podcastul HappyFish despre banii pe care i-a primit, precizând că banii au venit de la firma de asigurări, nu din partea familiei Iorgulescu, de la care nu ar fi primit, nici acceptat niciun leu.
Văduva victimei lui Mario Iorgulescu a primit suma de 350.000 de euro, bani pe care i-a acceptat pentru a putea să le ofere un viitor copiilor ei. Melek Minca a investit banii într-un restaurant, care se bucură de un real succes.
Soția lui Dani Vicol împărtășește cu fanii de pe TikTok activitatea din restaurantul ei. Aceasta a început cu un local în București, iar de ceva timp, Melek Minca are un restaurant și în Cluj.
”Eu de la Mario Iorgulescu nu am luat niciun ban. Niciodată niciun cent. Mario Iorgulescu nu le oferă copiilor mei niciun ban. În schimb, eu am luat bani de la asigurări, am fost despăgubită cu suma de 350.000 euro, și eu și copiii, acum doi ani. Deja banii au fost folosiți pentru viitorul copiilor când vor fi mari”, a declarat Melek Minca.
Tânăra ar fi fost atenționată
De când Mario Iorgulescu a revenit în atenția publică, Melek Minca a făcut declarații tulburătoare. Fiul lui Gino Iorgulescu a vorbit despre accident, iar soția lui Dani Vicol ar fi fost atenționată să nu vorbească despre acest lucru și să nu îi dea replică lui Mario Iorgulescu.
”Toată lumea mă atenționează să nu vorbesc, să nu îi dau o replică lui Mario Iorgulescu, să nu îmi spun părerea, pentru că este posibil ca Mario Iorgulescu să îmi facă rău. La modul, cu munca mea, cu restaurantul, niște chestii care, efectiv, nu mă interesează. Voi credeți că pentru niște bani, vreodată, mie poate să îmi schimbe cineva părerea despre ce mi-a făcut mie Mario Iorgulescu? Eu nu vreau să fiu victimă, pentru că nu am de ce. Eu de șase ani mănânc, beau, mă plimb, deci sunt aici. Victima în toată situația asta nu este decât Dani Vicol, care este în pământ de șase ani”, a declarat Melek, pe TikTok.