Live acum Viața fără filtru
Prime time 19:00 Mireasa. Capriciile iubirii
Homepage » Paparazzi » Ce scrie pe crucea lui Ion Dichiseanu. Trupul marelui actor a fost ridicat de la Spitalul Floreasca / VIDEO

Ce scrie pe crucea lui Ion Dichiseanu. Trupul marelui actor a fost ridicat de la Spitalul Floreasca / VIDEO

Publicat pe 21.05.2021 la 13:17 Actualizat pe 21.05.2021 la 13:30

Trupul lui Ion Dichiseanu a fost ridicat de la Spitalul Floreasca din Capitală, unde s-au putut vedea atât coșciugul în care maestrul va fi nmprmântat, cât și crucea ce ăi va sta la căpătâi. Ioana Dihciseanu a fost în permanență alături de cei care l-au transportat pe taîtl său pânnă la mașina mortuară ce aștepta în parcare unității medicale.

captura video

Ion Dichiseanu a murit ieri, 20 mai, în jurul prânzului, la vârsta de 87 de ani. Actorul a petrecut mai mult de trei luni în spital, fiind infecat cu o bacterie luată din spital. Tot în spital și-a dat și ultima suflare, departe de familie și de prieteni, dar și de marea lui iubire: actoria.

În urmă cu foarte puțin timp, trupul său neînsuflețit a fost preluat de la morga unității medicale, fiind așezat în sicriul său de culoare albă, peste care s-a pus drapelul țării. Albă este și crucea care îi va sta la căpătâi, pe care stă scris numele său, Dichiseanu Ioan, dar și data nașterii și cea a decesului.

Ion Dichiseanu a fost ridicat de la morga Spitalului Floreasca

Patru persoane l-au transportat pe maestrul Ioan Dichiseanu la mașina mortuară, Ioana fiind cu ochii în patru la fiecare mișcare a celor care manipulau sicriul părintelui său mult iubit. A urmat ducerea cadavrului marelui actor la Teatrul Nottara, unde urmează să fie depus pe scenă pentru ca toți cei care l-au iubit și admirat să îi poată aduce un ultim omagiu.

Ion Dichiseanu va rămâne în foaierul Teatrului Nottara din Capitală până mâine la ora 10:00, când va fi depus la capela Cimitirului Bellu. La ora 12:00 urmează să aibă loc înmormântarea actorului, pe Aleea Artiștilor, unde va fi așezat chiar lângă locul în care își doarme somnul de vechi Ionela Prodan.

CITEȘTE ȘI:
În articolul
Ce scrie pe crucea lui Ion Dichiseanu. Trupul marelui actor a fost ridicat de la Spitalul Floreasca / VIDEO
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Showbiz intern
Bogdan de la Ploiești și Vanessa, cu perne și pătură în zăpadă, în plină noapte! Au purtat doar pijamale
  • Vanessa și Bogdan de la Ploiești, din ce în ce mai îndrăgostiți
  • Ipostazele momentului, în plină noapte, pe stradă
Emisiuni TV
Valentin Sanfira, blocat acasă din cauza zăpezii! Vremea rea i-a dat toate planurile peste cap
  • Valentin Sanfira, blocat în casă din cauza zăpezii
  • Declarațiile inedite ale artistului
Stiri interne
Cod galben de inundații în România după codurile de ninsoare! Ce județe sunt vizate
  • Inundații în mai multe județe din România
  • Hidrologii au emis cod galben după ninsoare
Emisiuni TV
În această seară, de la 20:30, Dani Oțil provoacă cuplurile la ultima probă înainte de săptămânii finale! Power Couple, lider detașat de audiență
  • Penultima săptămână din competiție ajunge diseară la final
  • Cinci cupluri au ajuns atât de aproape de momentul din care se vede finala
Emisiuni TV
Larisa Uță, primele declarații după eliminarea de la Survivor! Ce a spus despre conflictul cu Călin Donca
  • Larisa Uță, declarații exclusive la Știrile Antena Stars
  • Ce a spus fosta concurentă de la Survivor despre conflictul cu Călin Donca
Showbiz intern
Cristina Pucean recunoaște că Bogdan de la Ploiești s-a despărțit de ea! Ce spune despre bărbatul cu care s-a iubit 4 ani
  • Cristina Pucean a vorbit deschis despre fostul iubit și despărțirea lor
  • Ce spune dansatoarea despre Bogdan de la Ploiești
Vezi toate știrile noi
Recomandări
recomandare pe observatornews.ro
Prețul curselor ridesharing au sărit în aer. Un drum în București, mai scump decât un zbor în Madrid
recomandare pe as.ro
Cea mai tare aroganţă: vedeta care a ajuns să aibă două frigidere în bucătărie! Care e motivul
Romania TV
Veste excepțională pentru șoferi. Se suspendă taxa auto!
Romania TV
Dieta care l-a ajutat pe Micutzu să slăbească 50 de kg în timp record. La ce aliment a renunțat. Nu a fost chiar atât de greu, oricine poate!
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe playtech.ro
Ce este regula de 15 zile care te scapă de dezordine. Ce trebuie să faci pentru o casă transformată
recomandare pe playtech.ro
Trebuie sau nu să speli lenjeria de pat nouă înainte de folosire: Ce spun specialiștii
recomandare pe redactia.ro
Cine e milionarul român care a murit marți dimineața după ce a intrat pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu o mașina unui afacerist.  Soția însărcinată a ajuns la spital în stare gravă
recomandare pe redactia.ro
Doamne, dramatic ce se intampla cu Fulgy al Clejanilor... Ultima ora
recomandare pe Ciao.ro
Vedete cu suflet mare! Ce persoane publice din România au adoptat copii
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe bzi.ro
Loredana Groza, în ținută extravagantă, la parastasul tatălui! Internauții au reacționat negativ: „Semănați cu…“ – GALERIE FOTO
recomandare pe bzi.ro
Cătălin Crișan, schimbare care i-a șocat pe fani. Artistul, greu de recunoscut la 57 de ani
recomandare pe dailybusiness.ro
Viscolul paralizează sudul și estul țării. Autostrăzi și drumuri naționale închise
recomandare pe dailybusiness.ro
Taxele universitare cresc cu până la 80%. Studenții ASE și UBB vor plăti peste 10.000 de lei la anumite programe
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop săptămânal, 16 - 22 februarie 2026. O poveste nouă va începe pentru toate zodiile
recomandare pe a1.ro
Cod roșu de ninsoare în județul Ilfov și municipiul București. Ce se întâmplă cu traficul aerian în aceste condiții meteo