Live acum
Prime time 19:00 Petrecem in familie
Homepage » Stiri tari din presa » Curiozități despre planeta Venus. Cum o poți vedea pe cer

Curiozități despre planeta Venus. Cum o poți vedea pe cer

Publicat pe 15.09.2020 la 14:27 Actualizat pe 15.09.2020 la 14:27

Planeta Venus oferă un spectacol uimitor celor ce vor să o observe în această perioadă de an. Din cauza prezenței unei densități ridicate de nori, suprafața planetei nu poate fi observată foarte clar ci numai fazele asemănătoare Lunii. 

Planetele din Sistemul Solar

arhivă

Venus este mai favorabilă planetă de urmărit, în comparație cu altele apropiate Terrei, precum Mercur. Ea face parte din sistemul nostru solar fiind a doua planetă ca distanță de la Soare.

După scurta perioadă de timp, din anul 2020, în care Venus a dispărut în umbra masivului solar, aceasta începe să reapară, parțial și în formă de semilună, datorită faptului ca ea încă se interpune între Pământ și celelalte planete îndepărtate.

Conform celor care o monitorizează, planeta Venus poate fi văzută pe cer în primele ore ale dimineții, urmând să își facă apariția cu cea mai mare intensitate luminoasă de până acum. Planeta va trece printr-o fază specială în următoarea perioadă, una care va face un spectacol nemaivăzut pe cer.

Pentru vizionare aveți totuși nevoie de un telescop.

Vizibilitatea se extinde pe o perioadă foarte scurtă de timp, mai exact, vizionarea va fi posibilă doar jumatate de ora înainte ca soarele să răsară.

Până pe la sfârșitul lunii iunie, planeta Venus apărea stralucitoare pe cer chiar după apus, însă pentru că a realizat o semirotație prin spatele soarelui, acum apare înainte de răsărit, iar acest lucru nu se va schimba până în anul 2021, când o va lua de la capăt.

Planeta Venus va putea fi văzută foarte ușor din constelația Taurului, astfel că, dacă sunteți interesați să o vedeti în acest format inedit pe cer, puteți să vă ghidati după constelație și să vă bucurați de spectacol!

Există viață pe Venus?

Una din proprietățile spectaculoase ale acestei planete, este existența moleculelor și prezența vieții microscopice.

„Moleculele organice sunt de imens de mare putere, capabile să se combine între ele până la complexe la care nici nu ne-am putut gândi. Se bănuiește că planeta Venus a avut început de viață cu miliarde de ani în urmă și o transformare a atmosferei incipiente a dus la moartea ei sau se bănuiește prin norii, de pildă, de pe Venus poate să apară viața. Când spunem viață nu înseamnă făpturi, să ajungem până la vertebrate, până la mamifere, ci înseamnă pur și simplu micromolecule care aproape încep să aibă viață. Dau un exemplu: virusurile de care ne temem și care sunt un fel de semi-viață. Deci, e foarte posibil ca acele combinații din norii venusieni - pe planetă, jos, este imposibilă viața, așa cum o simțim noi, pentru că peste 90 la sută e dioxid de carbon, restul azot și sistemele nu funcționează în asemenea respirație posibilă - însă la mari înălțimi, pe planeta Venus se va trăi”, a spus Alexandru Mironov, la Digi 24.

CITEȘTE ȘI:
În articolul
Curiozități despre planeta Venus. Cum o poți vedea pe cer
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Emisiuni TV
Situația a scăpat de sub control la Survivor! Nicu Grigore și Kaan l-au atacat pe CAV: ”Nu mă împinge, ia mâna de pe mine”
  • Nicu Grigore s-a certat cu CAV
  • Afirmațiile acestuia conform cărora ar fi nevoie de un lider l-au enervat pe concurent
Emisiuni TV
Adi Vasile, deranjat de Naba Salem la Survivor 2026! Prezentatorul a luat măsuri: ”Să avem grijă la limbaj”
  • Adi Vasile i-a făcut observație Nabei Salem
  • Limbajul ei colorat l-a făcut să reacționeze
Showbiz intern
O fabrică importantă a luat foc! Avertisment important pentru locuitori
  • Un incendiu puternic a izbucnit vineri
  • Locuitorii au fost sfătuiți să evite zona
Emisiuni TV
Marian Godină, replica anului pentru Cristian Boureanu la Survivor: ”Tu ai obiceiul ca lângă un polițist să adormi”
  • Marian Godină l-a lăsat fără cuvinte pe Cristian Boureanu
  • Concurentul s-a enervat
Emisiuni TV
Adrian a fost eliminat de la Mireasa, sezonul 13. A recunoscut că o concurentă i-a rămas în minte
  • Ce a declarat Adrian după ce a aflat că a fost eliminat de la Mireasa
  • Concurentul pleacă acasă cu gândul la o fată din emisiune
Showbiz intern
Cătălin Măruță, primele declarații după ultima apariție ca prezentator al emisiunii. Cu ce gânduri a plecat: ”A fost foarte emoționant”
  • Ce se întâmplă cu Cătălin Măruță
  • Prezentatorul a făcut anunțul despre proiectele sale
Vezi toate știrile noi
Recomandări
recomandare pe observatornews.ro
La 24 de ani, Grațiela își caută job de 6 luni: 300 de aplicări, 10 interviuri, aproape niciun răspuns
recomandare pe as.ro
El e românul care a făcut o avere pe bursă! A câştigat şi de peste 85 de ori suma investită. Câţi bani are acum
Romania TV
Nicușor Dan i-a concediat AZI. Undă de șoc la nivel înalt! Sunt schimbări MAJORE
Romania TV
Medic de 33 de ani, găsit mort în cabinet. Alin s-a sinucis după ce a ajuns la spital. Era căsătorit și avea un băiețel. Soția sa este tot medic. BOALA de care suferea!
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe playtech.ro
Vremea se răceşte din nou. Avem weekend de iarnă: România, pe ‘câmpul de luptă’ dintre două mase de aer diferite
recomandare pe playtech.ro
Ce nu are voie să facă un controlor STB: de multe ori încalcă legea fără să ai habar. De ce nu te poate bloca sau legitima cu forţa
recomandare pe redactia.ro
Doamne, dramatic ce se intampla cu Fulgy al Clejanilor... Ultima ora
recomandare pe redactia.ro
Doamne, dramatic ce se intampla cu Fulgy al Clejanilor... Ultima ora
recomandare pe Ciao.ro
Horoscop 2026 cu Marian Golea. Patru zodii renasc și își schimbă destinul. Previziuni complete pentru toate semnele zodiacale
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe bzi.ro
Cătălin Crișan, schimbare care i-a șocat pe fani. Artistul, greu de recunoscut la 57 de ani
recomandare pe bzi.ro
Cum arată casa lui Gino Iorgulescu. Vila în care a copilărit Mario Iorgulescu este un adevărat muzeu privat
recomandare pe dailybusiness.ro
Cât costă cu adevărat un zbor low-cost. Taxele suplimentare pot dubla prețul biletului
recomandare pe dailybusiness.ro
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
recomandare pe Jurnalul.ro
4 zodii își vor atinge toate obiectivele în 2026
recomandare pe a1.ro
Cadoul în valoare de 18.000 de euro pe care Sandra Izbașa i l-a oferit lui Răzvan Bănică. Cum arată obiectul de lux