Cât costă o vizită la Castelul Bran de Halloween și ce trebuie să știe turiștii
De Ilinca Lunca.
Publicat pe 27.10.2026 la 21:24
Actualizat pe 27.10.2026 la 21:24
Castelul Bran este una dintre principalele atracții de Halloween. Situat în Transilvania, o zonă asociată cu legendele cu Dracula, castelul oferă tururi tematice și un eveniment spectaculos în noaptea de 31 octombrie. Iată cât costă să sărbătorești Halloween la Castelul Bran în 2026.
Castelul Bran îmbracă haine de sărbătoare în zilele următoare.
facebook - Castelul Bran
- Castelul Bran este una dintre atracțiile principale de Halloween
- Ce poți face acolo
Dacă îți dorești să petreci Halloweenul la Castelul Bran, acest obiectiv turistic din județul Brașov vine cu evenimente speciale pentru oaspeți. De asemenea, castelul poate fi vizitat de turiști și oferă tururi ghidate cu tematică de Halloween, conform bran-castle.com.
Cât costă biletele la Castelul Bran de Halloween 2026
Castelul Bran oferă mai multe tipuri de tururi, iar prețurile variază. Un bilet de adult pentru turul standard costă 90 lei. Persoanele de peste 65 ani pot beneficia de bilete la în baza unui document. Studenții trebuie să plătească 50 lei în baza legitimației, iar copiii cu vârste între 5 și 17 ani plătesc 30 lei. În cazul unui grup de minimum 20 de copii, prețul unui bilet este de 20 de lei.
Turiștii pot achiziționa bilete combo, care oferă acces prioritar și acces la Camerele de Tortură, și Tunelul Timpului, la prețul de 150 de lei. De asemenea, un alt tip de bilet oferă acces prioritar și tur ghidat, cu acces și la Camerele de Tortură și Tunelul Timpului, la prețul de 200 de lei.
Accesul separat la Tunelul Timpului costă 30 lei, în timp ce prețul pentru a intra la Camerele de Tortură este de 20 de lei. Copiii cu vârsta cuprinsă între 0-5 ani și persoanele instituționalizate sau cu dizabilități au acces gratuit.
Programul la Castelul Bran
Programul de funcționare al Castelului Bran diferă de perioada anului. În perioada sezonului de iarnă, din 1 octombrie până în 31 martie, Castelul Bran are următorul program:
- Luni: 12:00 - 18:00 (ultima intrare)
- Marți - Duminică: 9:00 - 18:00 (ultima intrare)
Castelul Bran organizează evenimente de Halloween
Castelul Bran organizează un eveniment anual de Halloween, care are loc în perioada 24 octombrie - 30 octombrie și 1 noiembrie 2026. În acest interval au loc mai multe petreceri tematice, care introduc turiștii în atmosfera înfricoșătoare a sărbătorii.
Prețurile biletelor pornesc de la 100 lei pentru turul New Moon și ajung până la 3.000 de lei pentru pachetul VIP, care include un tur de noapte și acces la o petrecere privată organizată în interiorul castelului.
Citește și: Vrei să îți decorezi casa de Halloween? Obiectele care pot fi periculoase pentru câini și pisici


