Homepage » Beauty & Lifestyle » Cum se ține corect postul negru pentru trup și suflet

Cum se ține corect postul negru pentru trup și suflet

De Ramona Ionescu.
Publicat pe 30.01.2023 la 16:39 Actualizat pe 30.01.2023 la 16:39

Postul negru este cel mai aspru post dintre toate. Acest post înseamnă abținerea de la mâncare pe tot parcursul perioadei în care vrei să îl ții. Această acțiune duhovnicească este considerată foarte importantă de către credincioșii din întreaga lume. Mulți dintre aceștia au reușit să țină postul negru chiar și trei zile. Dar ce înseamnă postul negru, de fapt.

Cum se ține corect postul negru pentru trup și suflet

Cum se ține corect postul negru pentru trup și suflet

arhivă

  • Cum se ține corect postul negru
  • Ce nu este bine să faci

Postul negru reprezintă abţinerea de la mâncare şi de la băuturi. Tot în perioada în care se postește credincioșii trebuie să renunțe la invidie și lăcomie, acestea fiind considerate boli ale sufletului. Mai mult decât atât, tot în acest interval de timp în care se postește, credincioșii trebuie să dea de pomană. Postul negru înseamnă bunătate şi smerenie, să nu te superi, să nu te cerţi şi să nu jigneşti.

Cum se ține corect post negru. Ce ai voie și ce nu

Nu ai voie să mănânci

Pe toată perioada în care ţii post negru nu este bine să mănânci nimic. Trebuie evitat și consumul de lichide, cu excepția consumului de apă.

Nu ai voie să dormi în timpul zilei

În momentul în care credincioșii aleg să țină postul negru, ei trebuie să știe că somnul în timpul zilei trebuie complet evitat.

Totuși, în cazul în care își simt organismul slăbit, credincioșii pot să ia o bucată de anafură şi să bea puţină apă sfinţită.

Nu este bine să păcătuiești

Postul nu înseamnă doar abţinere de la alimente şi băuturi, ci reprezintă abţinerea de la orice gest de păcat şi răutate.

Până la ce oră se ține post negru?

Conform învăţăturilor Sfântului Părinte Ilarion Argatu, postul negru se ține cel puțin 24 de ore. Însă, dacă o persoană nu poate duce la final acest interval de timp, ea se poate opri la orele 15:00, 18:00 sau 21:00. Unii dintre credincioși pot posti chiar și trei zile.

Câte zile poți să ții post negru

Cei care nu au mai ținut acest post trebuie să știe că postul negru ține cel puțin 24 de ore. În tot acest timp, credincioșii nu trebuie să consume mâncare, ci pot bea doar apă. Însă, există persoane care ajung să postească zile întregi fără probleme.

Este bine de știut că cele mai potrivite zile de post sunt miercurea și vinerea, unde se mai poate adăuga și lunea.

CITEȘTE ȘI: Când nu se fac botezuri în 2023. Zilele pe care sa le eviți dacă botezi un copil anul acesta

În articolul
Cum se ține corect postul negru pentru trup și suflet
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Horoscop sâmbătă, 25 martie 2023: Capricornii vor fi mai precauți
Horoscop zilnic • ieri la 23:59
Horoscop sâmbătă, 25 martie 2023: Capricornii vor fi mai precauți
  • Horoscopul zilei de sâmbătă, 25 martie 2023
  • Ce ne-au pregătit astrele pentru ziua de sâmbătă
  • Vezi cum stai în materie de bani, dragoste, sănătate și noroc
Cum poți reduce factura la curent într-un mod simplu. Electrocasnicele din bucătărie ne umflă prețul final
Stiri interne • ieri la 23:54
Cum poți reduce factura la curent într-un mod simplu. Electrocasnicele din bucătărie ne umflă prețul final
  • Cum poți reduce factura la curent într-un mod simplu
  • Electrocasnicele din bucătărie ne umflă prețul final
Care este regretul pe care Marius Lăcătuș îl are și acum. Fostul fotbalist a recunoscut: „Nu e deloc simplu să treci peste asemenea momente”
Showbiz intern • ieri la 23:34
Care este regretul pe care Marius Lăcătuș îl are și acum. Fostul fotbalist a recunoscut: „Nu e deloc simplu să treci peste asemenea momente”
  • Care este regretul pe care Marius Lăcătuș îl are și acum
  • Fostul fotbalist a recunoscut
Elevii claselor terminale de liceu susțin luni prima probă a simulării examenului de Bacalaureat 2023. Cum arată calendarul pentru clasa a XII-a și a XIII-a
Stiri interne • ieri la 22:43
Elevii claselor terminale de liceu susțin luni prima probă a simulării examenului de Bacalaureat 2023. Cum arată calendarul pentru clasa a XII-a și a XIII-a
  • Elevii claselor terminale de liceu susțin luni prima probă a simulării examenului de Bacalaureat 2023
  • Cum arată calendarul pentru clasa a XII-a și a XIII-a
Antonio și Maria, dragoste la prima vedere. Ce și-au declarat cei doi concurenți de la „Mireasa”: „Nu simt să mă arunc” / VIDEO
Emisiuni TV • ieri la 22:07
Antonio și Maria, dragoste la prima vedere. Ce și-au declarat cei doi concurenți de la „Mireasa”: „Nu simt să mă arunc” / VIDEO
  • Antonio și Maria, dragoste la prima vedere
  • Ce și-au declarat cei doi concurenți de la „Mireasa”
Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci între unul și trei ouă zilnic. Modificările prin care trece organismul
Beauty & Lifestyle • ieri la 22:04
Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci între unul și trei ouă zilnic. Modificările prin care trece organismul
  • Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci între unul și trei ouă zilnic
  • Care sunt schimbările pe care le vei observa
Vezi toate știrile noi
Recomandări
recomandare pe observatornews.ro
O boală extrem de contagioasă umple camerele de gardă din România. Face ravagii printre copii, în şcoli şi grădiniţe
recomandare pe as.ro
Cum l-a anunțat Valentina Pelinel pe Cristi Borcea că va deveni din nou tată: „Amândoi ne doream”
Romania TV
Secretul pe care Oana Lis i l-a ascuns lui Viorel timp de două decenii. Fostul primar a aflat întâmplător 😟 Cum s-a justificat Oana în fața lui
Romania TV
Anamaria Prodan: „Pentru noi a fost un vis urât, s-a terminat. Domnul Reghecampf a cerut și acest lucru judecătorilor”
recomandare pe antena3.ro
Când intră banii pe cardurile sociale. Marcel Boloș: ”O nouă tranșă pentru toți cei 2,4 milioane de români beneficiari!”
recomandare pe antena3.ro
O nouă categorie de români va avea dreptul la pensie! Ministrul Muncii, Marius Budăi, a semnat acordul
recomandare pe antena3.ro
Recunoşti băieţelul cu guleraş alb din dantelă? "Mamă, pot să le spun că sunt român? Să nu creadă că mă laud!"
recomandare pe playtech.ro
Anamaria Prodan, primele declaraţii despre NUNTA cu noul iubit! Vedeta, declaraţii neaşteptate: 'Mi-a dat Dumnezeu ce mi-am dorit'
recomandare pe playtech.ro
Ce să presari pe pământ ca LALELELE din grădină să înflorească toată primăvara. E un ingredient natural şi ieftin
recomandare pe redactia.ro
Ce înseamnă acest simbol ca un pește pe care îl vedem tot mai des pe maşini
recomandare pe redactia.ro
Anamaria Prodan a ajuns la 56 de kg după despărțirea de Reghecampf. Vedeta s-a uscat pe picioare: „M-am consumat” FOTO
recomandare pe Ciao.ro
Poze interzise cu Laurette de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine + ce tarif are
recomandare pe shtiu.ro
Conducătorul României a vrut o femeie măritată! Ce i-a promis soțului că-i dă în schimbul femeii!
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Cum arată cea mai frumoasă voleibalistă din lume! A renunțat la inhibiții pe plajă
recomandare pe bzi.ro
Catinca Roman, dezvăluiri tulburătoare despre Petre Roman! Ce i-a făcut tatăl vitreg, în copilărie
recomandare pe bzi.ro
Bula imobiliară din Iași s-a spart. Cât mai costă un apartament cu 2 camere în Iași
recomandare pe dailybusiness.ro
Cât va plăti un român de Paște pentru carnea de la Carrefour, Lidl sau Kaufland
recomandare pe dailybusiness.ro
Alertă cu bombă într-un avion plin de români! Mesajul companiei
recomandare pe Jurnalul.ro
„Părintele” județului Giurgiu, într-o legătură stranie cu minora A. de la casa de copii
recomandare pe a1.ro
Cheloo a împlinit 45 de ani. Juratul de la iUmor a lansat o piesă de ziua sa de naștere: „Legendă”