Homepage » Exclusiv SPYNEWS » VIDEO / A început SLUJBA de ÎNMORMÂNTARE a Cristinei Stamate

VIDEO / A început SLUJBA de ÎNMORMÂNTARE a Cristinei Stamate

Publicat pe 29.11.2017 la 10:44 Actualizat pe 29.11.2017 la 12:44

Marea actriță Cristina Stamate s-a stins din viață, la 71 de ani, acum două zile, la spital, iar în aceste momente este condusă pe ultimul drum de prietenii și de cei care au apreciat-o de-a lungul îndelungatei sale cariere.

În urmă cu puțin timp, sicriul cu trupul neînsuflețit al Cristinei Stamate a ajuns la capela de la Cimitirul Bellu din București, pentru a fi condus pe ultimul drum.
Sicriul, cărat de câțiva bărbați, a fost depus în capelă, iar după el au intrat maii multe zeci de persoane care vor să își aducă un ultim omagiu marii artiste și care vor asista la înmormântare acelei care a fost Cristina Stamate.

După ce trupul neînsuflețit al Cristinei Stamate a fost depus în capela cimitirului Bellu, a ajuns acolo și Alexandru Arșinel, părând de-a dreptul doborât de necazurile din ultima săptămână.

UPDATE ora 12.10: Trupul Cristinei Stamate este scos, în aceste momente, din Capela cimitirului Bellu pentru a fi condusă spre mormântul în care va fi depusă.

Imagini live de la înmormântare

Cristina Stamate a murit în spital

Cristina Stamate era internată de sătămâna trecută, la Spitalul Floreasca din Bucureşti. În momentul spitalizării, Cristina Stamate avea tensiune mare şi a fost găsită deshidratată. Luni dimineaţă, actriţa Cristina Stamate a încetat din viaţă, la vârsta de 71 de ani, în urma unui stop cardio-respirator, chiar în ziua de după ce marea actriţă și buna ei prietenă, Stela Popescu, a fost înmormântată.

Dacă vrei să fii la curent cu cele mai importante ştiri, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici.

În articolul
VIDEO / A început SLUJBA de ÎNMORMÂNTARE a Cristinei Stamate
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
O fostă jurnalistă Antena Stars a primit un diagnostic dur în SUA. A ajuns pe mâna chirurgilor: „Îmi vor rămâne…”
Showbiz intern • la 20:00
O fostă jurnalistă Antena Stars a primit un diagnostic dur în SUA. A ajuns pe mâna chirurgilor: „Îmi vor rămâne…”
  • Oana Jarca, diagnosticată cu cancer de piele
  • Primele declarații ale fostei jurnaliste de la Antena Stars
Regretele pe care le are Ștefan Bănică după moartea tatălui său. Cântărețul, confesiuni emoționante: ”Mi-e foarte dor”
Emisiuni TV • la 19:48
Regretele pe care le are Ștefan Bănică după moartea tatălui său. Cântărețul, confesiuni emoționante: ”Mi-e foarte dor”
  • Ștefan Bănică Jr. a făcut confesiuni emoționante despre moartea tatălui său
  • Cântărețul a avut o relație exemplară cu Ștefan Bănică
Transformarea prin care a trecut Oana Radu. Cântăreața le-a dat peste nas celor care au pus-o la zid pentru kilogramele în plus
Showbiz intern • la 19:34
Transformarea prin care a trecut Oana Radu. Cântăreața le-a dat peste nas celor care au pus-o la zid pentru kilogramele în plus
  • Cât a slăbit Oana Radu
  • Cum arată acum
O actriță de filme pentru adulți a murit la 25 de ani. Tânăra a fost găsită fără suflare într-un apartament
Showbiz international • la 19:19
O actriță de filme pentru adulți a murit la 25 de ani. Tânăra a fost găsită fără suflare într-un apartament
  • O actriță de filme pentru adulți a murit la 25 de ani
  • Unde a fost găsit trupul ei
VEZI MAI MULT
Recomandări
Domeniul care a salvat economia ţării, în pericol. Germania vrea muncitori români: 200.000 de joburi
recomandare pe observatornews.ro

O casă din Marea Britanie se vinde cu doar 75.000 de lire. Ce se află în interior i-a îngrozit pe cumpărători

Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
recomandare pe as.ro
Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
Alexandru Nazare și soția au petrecut și a doua zi după nuntă cu invitați de seamă, la ciorba de potroace. Cel care a atras atenția a fost nașul mare, ministrul Finanțelor din Grecia / GALERIE FOTO
Romania TV

Cât costă o casă tradițională din Transilvania cu pridvor, șură, pivniță și cu un cuptor de lut încă funcțional

Autopsia generalului găsit împușcat după ce a fost filmat în timp ce bătea o femeie a fost încheiată. Ultimele date din anchetă
recomandare pe antena3.ro

Fabrica în care se lucrează doar 70 de zile pe an, dar produce 777 de milioane de euro. Produsele se vând și în România

Angajata unui magazin second-hand a descoperit o adevărată „comoară” printre obiectele donate: „Găsim des obiecte scumpe”

În plină criză a spitalelor, Bolojan mărește salariile în firma lui Fritz
recomandare pe Jurnalul.ro
În plină criză a spitalelor, Bolojan mărește salariile în firma lui Fritz
Îți amintești de Alexandra, concurenta de la Next Top Model criticată de Bianca Drăgușanu? Cum arată și cu ce se ocupă acum 
recomandare pe a1.ro

Close