Homepage » Exclusiv SPYNEWS » VIDEO / PRIMELE DECLARAŢII ale Oanei Zăvoranu înainte să intre în capela în care a fost depus sicriul mamei sale

VIDEO / PRIMELE DECLARAŢII ale Oanei Zăvoranu înainte să intre în capela în care a fost depus sicriul mamei sale

Publicat pe 18.04.2015 la 23:34 Actualizat pe 19.04.2015 la 00:07

Oana Zăvoranu a ajuns spre miezul nopţii la capela în care se află sicriul mamei sale, Marioara Zăvoranu. Vedeta a văzut-o pe cea care i-a dat viaţă pentru prima dată la 36 de ore de la moartea acesteia.

VIDEO / Oana Zăvoranu, TRANSFIGURATĂ la căpătâiul Marioarei! A privit-o, a tresărit şi ce a făcut după e tulburător...

"Mi-am făcut curaj pentru a doua oară, pentru că în 2000, nu văzusem niciodată un om mort. Tatăl meu Bănicioiu a murit în 2002. Era Ţuţu, Zăvoranu, şi am ieşit din sediu de 4 ori şi m-am întors. Nu de scârbă. E ceva ce nu pot să explic în cuvinte. Mă mai duceam, mă mai întorceam. M-am dus şi m-am aşezat şi am privit de jos în sus. M-am uitat la picioare şi îţi jur că nu am mai putut să mă desprin de el, decât cu greu. Am avut o forţă, de unde nu ştiu, de l-am atins. N-am crezut că o să ajung în situaţia în care nu de unde nu puteam să-l văd pe Ţuţu şi voiam să rămân cu imaginea lui vie şi veselă. Nu ştiu ce voi face acum. Vreau să fiu singură. Poate mai bravez, dar nimeni nu ştie ce e în sufletul meu. La zăvoranu, am leşinat când l-au băgat în groapă. Dar, vreau să fiu singură 1 minut, 5 minute, singură cu ea şi să-i pun întrebările pe care vreau să i le pun", a declarat Oana Zăvoranu înainte să intre prima dată în capela unde a fost depus sicriul mamei sale, Marioara Zăvoranu.

Marioara Zăvoranu, în capelă! Imagini dureroase de la căpătâiul mamei Oanei Zăvoranu

Marioara Zăvoranu a murit, după trei luni de chin în spital. Mama Oanei a intrat în comă, iar organismul ei a cedat, medicii neavând cum să o salveze. Mulţi oameni au admirat-o şi au postat mesaje înduioşătoare pe reţeaua de socializare. Marioara Zăvoranu a încetat din viaţă vineri dimineaţă, 17 aprilie 2015, la Spitalul Fundeni din Capitală. Avea 66 de ani.

D.D.

Citeşte şi:

VIDEO / Momentul sfâşietor în care Oana Zăvoranu a clacat! A îngenucheat în faţa patului Marioarei şi a început să o jelească

Oana Zăvoranu, în drum spre capelă! O să-şi vadă mama pentru prima dată la 36 de ore de la moartea acesteia

În articolul
VIDEO / PRIMELE DECLARAŢII ale Oanei Zăvoranu înainte să intre în capela în care a fost depus sicriul mamei sale
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Ce mesaj emoționant au scris copiii Mădălinei Apostol pe coroanele funerare. Cei doi băieți au venit la capelă
Showbiz intern • la 15:18
Ce mesaj emoționant au scris copiii Mădălinei Apostol pe coroanele funerare. Cei doi băieți au venit la capelă
  • Mama și cei doi băieți ai Mădălinei Apostol au venit la capelă
  • Ce mesaj au scris copiii pe coroanele funerare
Breaking News! Mocănița Huțulca de la Moldovița a deraiat! Locomotiva a ajuns direct pe carosabil
Stiri interne • la 15:17
Breaking News! Mocănița Huțulca de la Moldovița a deraiat! Locomotiva a ajuns direct pe carosabil
  • Incident grav în Bucovina
  • Deraiere la una dintre cele mai importante atracții turistice
Gabriela Prisăcariu, confundată la grădinița la care învață fiul ei! Cum a ironizat-o Dani Oțil: „Instagram versus Reality”
Showbiz intern • la 14:54
Gabriela Prisăcariu, confundată la grădinița la care învață fiul ei! Cum a ironizat-o Dani Oțil: „Instagram versus Reality”
  • Gabriela Prisăcariu, confundată la grădinița fiului ei
  • Dani Oțil a ironizat-o instant
Anne-Mary de la Mireasa, decizie radicală, după despărțirea de Radu. De ce nu vrea să mai cunoască niciun băiat în competiție
Emisiuni TV • la 14:51
Anne-Mary de la Mireasa, decizie radicală, după despărțirea de Radu. De ce nu vrea să mai cunoască niciun băiat în competiție
  • Radu de la Mireasa s-a despărțit de Anne-Mary
  • De ce nu își dorește concurenta să mai cunoască un băiat
VEZI MAI MULT
Recomandări
A fost plătită cu 5.000 $ să se mute într-un loc de care nu a auzit. Acum economiseşte sute de dolari pe lună
recomandare pe observatornews.ro
A fost plătită cu 5.000 $ să se mute într-un loc de care nu a auzit. Acum economiseşte sute de dolari pe lună
Apartament cu trei camere la 48.000 de euro într-un oraş din România. Detaliul neobişnuit din anunțul ANAF
recomandare pe observatornews.ro
Apartament cu trei camere la 48.000 de euro într-un oraş din România. Detaliul neobişnuit din anunțul ANAF
Interlopul Viorel Oarză a fost găsit împuşcat în cap într-o pădure din Iaşi
recomandare pe observatornews.ro
Interlopul Viorel Oarză a fost găsit împuşcat în cap într-o pădure din Iaşi
Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
recomandare pe as.ro
Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
Alexandru Nazare și soția au petrecut și a doua zi după nuntă cu invitați de seamă, la ciorba de potroace. Cel care a atras atenția a fost nașul mare, ministrul Finanțelor din Grecia / GALERIE FOTO
Romania TV
Alexandru Nazare și soția au petrecut și a doua zi după nuntă cu invitați de seamă, la ciorba de potroace. Cel care a atras atenția a fost nașul mare, ministrul Finanțelor din Grecia / GALERIE FOTO
Cât costă o casă tradițională din Transilvania cu pridvor, șură, pivniță și cu un cuptor de lut încă funcțional
Romania TV
Cât costă o casă tradițională din Transilvania cu pridvor, șură, pivniță și cu un cuptor de lut încă funcțional
„Sydney Sweeney, așa arată femeile în sport”. Actrița a filmat dezbrăcată pentru o reclamă la pariuri sportive și a stârnit furie
recomandare pe antena3.ro
„Sydney Sweeney, așa arată femeile în sport”. Actrița a filmat dezbrăcată pentru o reclamă la pariuri sportive și a stârnit furie
Cele mai spectaculoase și mai ciudate ținute de la Emmy 2026. Zendaya a fost regina serii, iar Selena Gomez a strălucit în auriu
recomandare pe antena3.ro
Cele mai spectaculoase și mai ciudate ținute de la Emmy 2026. Zendaya a fost regina serii, iar Selena Gomez a strălucit în auriu
"Jignitor de ieftine". Toată planeta cumpără panouri solare din China, dar revoluția energiei individuale nu este bine văzută de toți
recomandare pe antena3.ro
"Jignitor de ieftine". Toată planeta cumpără panouri solare din China, dar revoluția energiei individuale nu este bine văzută de toți
REPORTAJ: Buncărele din Plauru, cucerite de șobolani. RO-Alert vine după ce rachetele au bubuit. Viața sub șuierul dronei, în stil tradițional românesc
recomandare pe Jurnalul.ro
REPORTAJ: Buncărele din Plauru, cucerite de șobolani. RO-Alert vine după ce rachetele au bubuit. Viața sub șuierul dronei, în stil tradițional românesc
O fostă jurnalistă Antena Stars, stabilită în SUA, a primit un diagnostic dur. „Medicii mi-au spus că…”
recomandare pe a1.ro
O fostă jurnalistă Antena Stars, stabilită în SUA, a primit un diagnostic dur. „Medicii mi-au spus că…”
Close