Homepage » Actualitate » A intrat în vigoare Noul Cod Penal! Vezi aici schimbările

A intrat în vigoare Noul Cod Penal! Vezi aici schimbările

Publicat pe 01.02.2014 la 09:53 Actualizat pe 01.02.2014 la 10:08

Noul Cod Penal a intrat în vigoare noaptea trecută la ora 00:00, care aduce cu sine noi schimbări.

Astfel, una dintre schimbări sunt pedepsele cu executare care vor avea alternative. Una dintre ele este renunţarea la pedeapsă. Ar mai fi suspendarea executării sub supraveghere.

Furtul şi înşelăciunea care, până acum erau pedepsite cu maximum 12 ani., vor fi încadrate până la trei ani de închisoare.

Cuantumul unei zile amendă se stabileşte în funcţie de posibilităţile materiale ale condamnatului şi poate fi între 10 şi 500 de lei. Numărul acestor zile îl stabileşte magistratul.

Fără doar şi poate cea mai drastică lege care îi priveşte pe recidivişti sau pe cei care comit fapte concurente, mai multe infracţiuni comise cu aproximaţie în acelaşi timp fără să fie condamnaţi cronologic. Mai exact, dacă o persoană este condamnată la trei fapte, spre exemplu, una de patru ani, celelalte de câte doi ani, va executa pedeapsa cea mai mare, de patru ani.

S.C

Citeşte şi:

Întâlnire de taină într-o casă discretă din nordul Capitalei! În plin scandal pentru costodia fiicei sale, Antonia caută refugiu în braţele lui Velea!

În articolul
A intrat în vigoare Noul Cod Penal! Vezi aici schimbările
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Ionuț Mocăniță a ascultat declarațiile Claudiei Ion. Concurentul de la Insula iubirii a recunoscut că a rămas dezamăgit: „Mă simt neapreciat”
Emisiuni TV • la 22:01
Ionuț Mocăniță a ascultat declarațiile Claudiei Ion. Concurentul de la Insula iubirii a recunoscut că a rămas dezamăgit: „Mă simt neapreciat”
  • Cutia cu surprize a răsunat în vila băieților
  • Ionuț Mocăniță, dezamăgit după ce a ascultat declarațiile Claudiei Ion
Horoscop sâmbătă, 7 noiembrie 2026. Zodiile care primesc vești bune în dragoste. Un nativ are parte de o surpriză financiară
Horoscop zilnic • la 22:01
Horoscop sâmbătă, 7 noiembrie 2026. Zodiile care primesc vești bune în dragoste. Un nativ are parte de o surpriză financiară
  • Horoscopul zilei de sâmbătă, 7 noiembrie
  • Ce surprize aduc astrele pentru zodii
Dana Roba o cunoștea pe Andreea Pirui, dată în urmărire generală. Ce spune despre femeia care voia să facă un curs de machiaj la ea | EXCLUSIV
Showbiz intern • la 22:01
Dana Roba o cunoștea pe Andreea Pirui, dată în urmărire generală. Ce spune despre femeia care voia să facă un curs de machiaj la ea | EXCLUSIV
  • Dana Roba, declarații tranșante la adresa Andreei Pirui
  • Tânăra a fost dată în urmărire generală
  • E anchetată într-un dosar DIICOT
Stelian Ogică și soția lui divorțează, dar merg împreună la judecătorie. Ce au declarat cei doi despre despărțire | EXCLUSIV
Stiri interne • la 22:00
Stelian Ogică și soția lui divorțează, dar merg împreună la judecătorie. Ce au declarat cei doi despre despărțire | EXCLUSIV
  • Situație inedită, în cazul divorțului lui Stelian Ogică
  • Proaspăta soție, care a băgat divorț după patru luni, a dezvăluit cum va decurge procesul
  • Cei doi vor merge la braț în fața judecătorilor
VEZI MAI MULT
Recomandări
Satele în care sunt disponibile 50 de case gratuite pentru cine vrea un nou început. Se dau bani de renovare
recomandare pe observatornews.ro

Dimineață de iarnă în România. Temperaturile au coborât până la -7 grade. Unde a fost cel mai frig

Black Friday 2026: magazinele care au furat startul şi promit reduceri de 70%

Campioana cu o avere de 14 milioane de dolari se iubește cu un bărbat mult mai tânăr: „Oamenii știu acum…”
recomandare pe as.ro
Campioana cu o avere de 14 milioane de dolari se iubește cu un bărbat mult mai tânăr: „Oamenii știu acum…”
Ea este noua iubită a lui Alexandru Rafila, cu 23 de ani mai tânără. E fosta soție a unui fotbalist care a jucat la Dinamo și FCSB. Au fost surprinși în ipostaze tandre / FOTO
Romania TV

Călin Georgescu iese din arest. Decizie crucială la Tribunalul Bucuresti

De ce scandinavii nu pun perdele și draperii la geamuri. Și ce pun în schimb
recomandare pe antena3.ro

Britanicii au rămas surprinși de prețurile de la târgurile de Crăciun din România. Țara noastră ocupă întregul podium european

Marea Insulă de Gunoaie din Pacific ar avea acum atât de mult plastic, încât schimbă culoarea oceanului

Are doar 11 ani și a reușit ceva spectaculos! Un copil din Cluj a construit portretul lui Brâncuși din 18.750 de piese LEGO
recomandare pe Jurnalul.ro
Are doar 11 ani și a reușit ceva spectaculos! Un copil din Cluj a construit portretul lui Brâncuși din 18.750 de piese LEGO
Insula Iubirii, 6 noiembrie 2026. Marco petrece 24de ore alături de ispita Gabriela și face o declarație neașteptată despre Bianca
recomandare pe a1.ro

Close