3 zodii care își vor face planuri de vacanță în perioada următoare

3 zodii care își vor face planuri de vacanță în perioada următoare © arhiva

Vacanțele sunt așteptate de toată lumea, însă trei dintre nativi sunt cu mult mai norocoși față de alții și deja își vor face planuri pentru perioada imediat următoare.

Rac. Racii și-au dorit să petreacă câteva zile singuri, însă o ofertă de nerefuzat i-a luat prin surprindere și chiar nu au reușit să treacă peste. Proababil una dintre cele mai bune pe care au descoperit-o până acum, așa că în doar câteva zile își vor face bagajele și vor porni spre destinația exotică la care nu au visat niciodată. 

Balanță. Nativii din zodia Balanță au crezut tot timpul că vacanțele nu sunt pentru ei, însă acum și-au dat seama că au nevoie de odihnă după ce tot anul trecut au muncit până la epuizare. Ceea ce e și mai bine este faptul că aceștia vor pleca într-o vacanță destul de lungă, însă nu vor fi singură. Persoana iubita va fi cea care îi va însoți și va avea grijă ca momentele să fie de neuitat. 

Capricorn. Capricornii și-au dorit de mult timp o vacanță doar pentru ei și iată că acest lucru se va întâmpla mai repede decât se așteptau vreodată. Deja au achiziționat biletele la cel mai bun preț, iar în doar câteva zile vor pleca în sejurul dorit alături de una dintre persoanele cele mai importante din viața lor. 


facebook whatsapp twitter pinterest
A1.ro
Antena3

Mai mult 

DivaHair.ro
Clair.ro
ROMANIATV.NET
Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro