Misterul care planează asupra relaţiei amoroase dintre Ilinca Vandici şi Liviu Vârciu este departe de a se fi risipit.
În ultima vreme circulă zvonul conform căruia Ilinca Vandici şi Liviu Vârciu ar forma un cuplu, dar niciunul dintre ei nu a confirmat aceste informaţii. N-a spus că sunt împreună "pe faţă", însă Ilinca a părut deranjată de faptul că multe guri rele afirmă că povestea lor de dragoste este fabricată de dragul publicităţii. "Nu sunt genul care să fac lucruri de teapa unor făcături. Suntem doi oameni care încercăm să ne cunoaştem. Am ieşit împreună la o cafea şi de aici tot tărăboiul", a declarat Ilinca Vandici, la ProTV.
"Oamenii s-au dus mult mai departe cu relaţia asta decât este ea". Când a fost întrebată dacă este împreună cu Liviu Vârciu sau nu, şatena a spus "Încercăm. Îmi place Vârciu, e un om sincer, curat, deschis; nu minte, nu are secrete", adăugând că nu au dormit până acum nicio noapte îmbrăţişaţi.
C.C.