"Am ştiut şi am simţit că sunt ultimele lui clipe. L-am strâns puternic şi i-am spus să se ducă liniştit!" Vezi cărei vedete i-a murit tatăl în braţe

"M-am născut într-o familie inedită. Eram trei generaţii sub acelaşi acoperiş: eu, mama, o femeie tânără, şi tatăl meu, un bărbat trecut de a doua tinereţe. Mama lucra la o cabană din M-ţii Banatului, iar tatăl meu se afla în vacanţă. La un moment dat, s-a dus vestea că un nebun dansează step pe cruce. Nebunul era tatăl meu şi avea 59 de ani. El pusese pariu că poate urca pe frânghie pe munte. Mamei i s-a părut un bărbat interesant. Aceasta a fost prima lor întâlnire. A doua s-a produs în Timişoara. Tatăl meu era un artist plastic desăvârşit, iar în timpul liber cânta la vioară. Mama era o romantică incurabilă. S-a îndrăgostit pe loc de povestea vieţii lui şi de ochii lui. Mama avea 23 de ani, iar tatăl meu era un domn de 59 de ani. Mama s-a lăsat purtată de pasiune, dar tata a încercat să o pondereze, aşa că i-a atras atenţia şi i-a spus că, dacă îl va duce la părinţii ei, o vor da afară din casă fiindcă el era un om în vârstă. Mama a răspuns, însă, inimii şi nu a ascultat de nimeni, iar eu sunt rezultatul unei mari iubiri. Tata a fost modelul meu în viaţă, tot ce înseamnă sportivitate am luat-o de la el. Ambii părinţi au muncit pe brânci ca să mă ţină într-o şcoală de muzică şi ei doi împreună mi-au format un echilibru extraordinar. Tatăl meu a luptat în al Doilea Război Mondial, fiind la bordul submarinului Mărăşeşti. La un moment dat a fost capturat de ruşi. După ce a scăpat de acei ani teribili, toată lumea îl credea mort. Exact în acea perioadă mama lui a făcut pomană, iar el a mâncat din propria colivă. La un moment dat o verişoară a venit în fugă şi a strigat că tata a venit acasă. În momentul acela bunica mea a leşinat. A avut un mare noroc că în Siberia a întâlnit un medic musulman care a avut o slăbiciune pentru el şi care pe sub mână îi dădea mâncare şi medicamente, iar tata le împărţea cu prietenii lui. Copiliaria mea a fost diferită, îmi aduc aminte cum stăteam şi ascultam fascinată poveştile tatălui meu. Mi-am petrecut foarte multe ore în atelierul lui de pictură şi veneam de multe ori acasă plină de vopsea. Îmi place să vorbesc foarte mult despre tata şi nu exagerez când spun că toţi oamenii care au reuşit să îl cunoască au fost impresionaţi de el. El m-a învăţat să fiu independentă şi asta pentru că tata a avut un fel aparte de a mă educa, însă dacă vedeam dezamăgirea în ochii lui era cea mai mare pedeapsă pentru mine. De fiecare dată când mama mă dojenea, abia aşteptam să vină tata acasă să o pârăsc, pentru că tata mereu spunea să mă lase. Îmi este dor de el în fiecare clipă. Mereu când am ceva greu de făcut mă gândesc la el. Îmi pare rău că nu a reuşit să mă vadă în cariera mea pop şi mi-ar plăcea atât de mult să ştiu sigur că el este prezent la orice eveniment important din viaţa mea."

Se împlinesc 15 ani de la tragedie

Eram în anul trei la facultate când tata s-a îmbolnăvit, iar medicul mi-a spus mie prima oară pentru că mama e mai sensibilă. Atunci am hotărât să mă mut la facultate la Timişoara ca să fiu alături de el. Mama nu a înţeles iniţial, însă am încercat să îi spun că pur şi simplu mi-e dor de ei şi vreau să vin acasă. Doar eu cu tata ştiam ca el are cancer, dar el nu a vrut sub nicio formă să creadă şi a negat faptul că era bolnav. Când a intrat în spital mi-a spus că mi-o lasă pe mama în grijă, să îmi termin studiile şi să am o viaţă frumoasă. Tata îmi spunea «duşcă», asta era porecla mea. El a zâmbit până în ultima clipă, nu a vrut să ne încarce cu greutatea bolii lui. Ultimul moment a fost într-adevar unul de neuitat. L-am adus acasă de la spital, am rămas doar eu cu el, fiindcă mama plecase să cumpere fiole ca să îi facă injecţii şi la un moment dat el s-a ridicat şi s-a uitat extraordinar de patrunzător la mine. Am ştiut şi am simţit că sunt ultimele lui clipe. L-am strâns puternic în braţe. Atunci nu am plâns şi i-am spus să se ducă linistit pentru că eu voi fi foarte puternică, voi avea grijă de mine şi de mama. I-am spus să închidă ochii şi să se ducă liniştit. Apoi i-am pus mâna pe ochi ca să îi închidă, dar nu a vrut. În urmă cu 15 ani, tatăl meu a murit în braţele mele, iar peste 5 zile se împlinesc acei 15 ani de la moartea lui. Oarecum instictiv am fost pregatită pentru acel moment măcar puţin undeva în sinea mea şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că l-am avut 22 de ani lângă mine. Grija mea cea mai mare era cum îi voi spune mamei că tata e mort în sufragerie. Tot ce înseamnă înmormantare le-am făcut eu, pentru că mama a fost depăşită de moment şi nu a reuşit să facă faţă. Nici la înmormantare nu am plâns. M-a rugat să nu port doliu, am fost zâmbitoare, am fost puternică, am vorbit cu fiecare, le-am povestit tuturor cum s-a întâmplat. La două săptămâni după înmormântare am explodat şi am plâns cred că o noapte întreagă. Au fost multe luni în care de câte ori auzeam ceva de tata îmi dădeau lacrimile. În prezent am o relaţie extraordinară cu mama, care nu s-a recăsătorit de atunci, cu toate că a fost văduvă tânără. Mă bucur că o am pe mama, că e tânără şi că o voi avea foarte mult timp de acum înainte. Amintirea lui este cel mai de preţ talisman care îl port. Prima săritură de la emisiunea «Splash! Vedete la apă» i-am dedicat-o lui tata. Sunt un om perseverent şi îmi doresc foarte mult reuşite pe plan profesional, îmi doresc iubire şi să pot să am întotdeauna eu grijă de alţii", ne-a spus Silvia de la Vegas.

Foto: facebook