Tac. De dimineata pana seara tac. N-am voie sa vorbesc nici macar in soapta. “E mai rau” mi s-a spus. M-am conformat si tac. Tac de 4 zile. In principiu, ar trebui sa stau acasa. E greu sa interactioneazi cu oameni fara sa poti comunica verbal. Totusi, eu fiind o persoana extrem de activa, mi-a fost foarte greu sa stau doar in casa, asa ca m-am gandit ca pot sa-mi gasesc diverse activitati de facut. Dupa doua zile am renuntat.

M-am dus la birou. Le-am explicat prin semne ca nu pot sa vorbesc. M-au inteles, m-au compatimit si imediat au inceput sa ma intrebe ce fac, cand imi revin, ce tratament fac… Invariabil se intampla asta cu toata lumea. M-am intalnit cu cineva care traise aceeasi experienta in urma cu o luna. Si ea, la randul ei, m-a inteles, iar dupa 5 minute m-a intrebat daca sunt racita si cat dureaza pauza vocala.

Pana si prietenii mei care stiau de cateva zile ca sunt in pauza vocala de ceva timp, din reflex imi puneau intrebari la care, in mod foarte amuzant, ei chiar asteptau raspunsuri. Pana si mama mea m-a sunat aseara sa ma intrebe ce fac. Cred ca este foarte greu de conceput sa stii ca esti cu cineva, chiar in fata ta, care nu poate sa vorbeasca. Intelegi ca are o problema, dar e imposibil de imaginat ca nu poate sa verbalizeze.

Intr-un fel e foarte amuzant, dar si frustrant. Zilele astea in care am fost in pauza vocala au starnit in mine multe stari de liniste, amuzament, de introspectie, oboseala, de revelatie, agitatie, neputinta, forta, echilibru", a scris Andreea Raicu pe blog.

M.M.D.

Citeşte şi: