Homepage » Monden » Apariţia revoltătoare a lui Miley Cyrus! A fost surprinsă cu sânii pe afară, în timp ce inhala substanţe ilegale

Apariţia revoltătoare a lui Miley Cyrus! A fost surprinsă cu sânii pe afară, în timp ce inhala substanţe ilegale

Publicat pe 20.04.2015 la 16:29 Actualizat pe 20.04.2015 la 16:37

Apariţiile lipsite de pudoare ale lui Miley Cyrus nu mai reprezintă o noutate pentru nimeni, artista fiind cunoscută pentru ipostazele compromiţătoare în care a fost surprinsă sau în care ea însăşi s-a fotografiat. Recent, cântăreaţa în vârstă de 22 de ani a depăşit de data aceasta orice limită, chiar şi pe aceea legală.

Miley Cyrus continuă să şocheze prin fotografiile pe care şi le publică pe conturile de socializare, iar internauţii devin tot mai revoltaţi la vederea acestora. Recent, ea le-a arătat fanilor cum şi-a început ziua de luni, 20 aprilie, iar priveliştea a stârnit, din nou, controverse.

Cântăreaţa s-a fotografiat la sânii goi şi cu sfârcurile acoperite de două inimioare, iar între picioare ea a ţinut un bong, o pipă pe bază de aburi, folosită în consumul de cannabis.

Apariţia revoltătoare a lui Miley Cyrus! A fost surprinsă cu sânii pe afară, în timp ce inhala substanţe ilegale

La nivel internaţional, ziua de 20 aprilie (aprilie, 20, 4/20) este considerată a fi Ziua Internaţională a consumului de Cannabis, iar consumatorii obişnuiesc să sărbătorească acest lucru. Data a acestei sărbători a fost inspirată de numărul 420, a cărei simbolistică este accea a consumului de cannabis şi marijuana. Întreaga poveste a luat naştere în America anilor '70, atunci când un grup de liceeni obişnuiau să plece de la cursuri şi să se întâlnească într-un loc secret, la ora 4:20, pentru a fuma fuma şi a petrece timpul împreună.

A.M.

Foto: instagram

Citeste si:

Miley Cyrus, imagini desprinse parcă din filmele pentru adulţi! Uite cum a comis-o iar

Este din ce în ce mai provocatoare! Miley Cyrus s-a pozat goală

În articolul
Apariţia revoltătoare a lui Miley Cyrus! A fost surprinsă cu sânii pe afară, în timp ce inhala substanţe ilegale
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Frankie de la Insula Iubirii, în ipostaze neașteptate! Ispita a demonstrat că este zidar în toată regula și a urcat pe schelă
Showbiz intern • ieri la 23:54
Frankie de la Insula Iubirii, în ipostaze neașteptate! Ispita a demonstrat că este zidar în toată regula și a urcat pe schelă
  • Frankie de la Insula Iubirii a demonstrat că știe să își facă meseria
  • Cum s-a afișat ispita
Cine a fost eliminat la Asia Express. Primele declarații ale echipei care nu a ajuns în marea finală
Emisiuni TV • ieri la 23:48
Cine a fost eliminat la Asia Express. Primele declarații ale echipei care nu a ajuns în marea finală
  • Cine a fost eliminat la Asia Express
  • Ce echipe au ajuns în finală
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Stiri interne • ieri la 23:12
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
  • O tânără s-a aruncat în fața metroului
  • Ce detalii sunt cunoscute
Edera și Liviu, din sezonul 11 Mireasa, au vorbit despre cele mai dificile momente din relația lor! Cum au reușit să le depășească
Emisiuni TV • ieri la 23:01
Edera și Liviu, din sezonul 11 Mireasa, au vorbit despre cele mai dificile momente din relația lor! Cum au reușit să le depășească
  • Edera și Liviu de la Mireasa, mărturisiri impresionante despre relația lor
  • Prin ce momente dificile au trecut
VEZI MAI MULT
Recomandări
Reacția lui Iulian Demeter, după ce fiul său de 11 ani și-a cumpărat pistol de pe internet
recomandare pe observatornews.ro

"Puiul turbo" care crește la 2 kg într-o lună, interzis. Carnea s-ar putea scumpi

Vedeta din România cerută în căsătorie de iubitul ei, cu 5 ani mai mic: „M-ai surprins!”
recomandare pe as.ro
Vedeta din România cerută în căsătorie de iubitul ei, cu 5 ani mai mic: „M-ai surprins!”
Ea este noua iubită a lui Alexandru Rafila, cu 23 de ani mai tânără. E fosta soție a unui fotbalist care a jucat la Dinamo și FCSB. Au fost surprinși în ipostaze tandre / FOTO
Romania TV

Nicușor Dan a promulgat legea, o nouă zi naţională pentru români

Românca închisă în China de 9 ani nu poate fi adusă în țară. Ministerul Justiției explică ce condiție au pus autoritățile chineze
recomandare pe antena3.ro

Copilul de 11 ani al unui influencer din România și-a cumpărat pistol de pe internet: „Eu nu știam. Nu l-au întrebat câți ani are”

O femeie care refuză să vândă casa unui dezvoltator imobiliar s-a trezit cu o toaletă mobilă în fața ușii: „Suport mirosuri de 2 luni”

Cartea electronică de identitate devine obligatorie pentru că ne-a costat enorm
recomandare pe Jurnalul.ro
Cartea electronică de identitate devine obligatorie pentru că ne-a costat enorm
Cum arăta Eduard Vlădescu pe vremea când era model. Cât de mult s-a schimbat ispita care a fermecat-o pe Claudia la Insula Iubirii
recomandare pe a1.ro

Close