Homepage » Monden » Benone Sinulescu, în lacrimi la 60 de ani de carieră: "Numai Dumnezeu ştie când să-ţi pună frână!"

Benone Sinulescu, în lacrimi la 60 de ani de carieră: "Numai Dumnezeu ştie când să-ţi pună frână!"

Publicat pe 17.05.2016 la 08:57 Actualizat pe 17.05.2016 la 09:18

A împlinit de curând 79 de ani, iar zilele trecute, la Arad, a aniversat 60 de ani de carieră printr-un concert senzaţional, pe care l-a susţinut la Arad. Momentele emoţionante pe care le-a trăit pe scenă l-au copleşit, iar într-un interviu pentru "Ziarul Ring", a declarat că nu va organiza niciun spectacol de retragere.

„În concert am cântat toate genurile și am ajuns chiar și la două piese rock. Am făcut o încercare să văd dacă sunt penibil cântând rock și a fost foarte bine primit. Când mă voi simți penibil pe scenă, mă voi retrage. Probabil am fost mai ambițios, mereu m-am reinventat și mi-am făcut astfel un repertoriu foarte diversificat. Dacă mă ține Dumnezeu sănătos, aș vrea să imprim toate șlagărele mele alături de o orchestră simfonică. Poate într-o zi, nu prea târziu, voi face și asta. Cânt din 1956, când am fost angajat la Ansamblul „Ciocârlia” și când am realizat primele înregistrări la radio. Nu voi face ca alți colegi concerte de retragere, pentru că doar Dumnezeu știe când să-ți pună frână. (râde) Așa că nu știu când va fi ultimul meu concert. Când s-o termina ața de pe mosorel, e cu totul altceva... dar încă sper să nu se termine”, a mai spus interpretul.

De asemenea, el a mărturisit că a fost impresionat total de modul în care a fost primit la Arad: „Am sărbătorit în spectacol, publicul s-a ridicat în picioare și mi-a cântat «La mulți ani!». Mi-au dat lacrimile atunci, că pe măsură ce avansezi spre senectute, devii mai sensibil”, a declarat Benone Sinulescu pentru „ring”.

Benone Sinulescu este un interpret român de muzică populară din comuna Siriu, județul Buzău. De-a lungul carierei sale, a colaborat cu diverși interpreți de muzică populară printre care Irina Loghin. După 1989, a abordat și stilul etno-dance și colaborat în acest sens cu formația Ro-Mania.

T.F.S

În articolul
Benone Sinulescu, în lacrimi la 60 de ani de carieră: "Numai Dumnezeu ştie când să-ţi pună frână!"
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
(P) Jooble: Investițiile în autostrăzi și parcuri logistice revitalizează piața muncii din regiunea Moldovei
Beauty & Lifestyle • la 13:01
(P) Jooble: Investițiile în autostrăzi și parcuri logistice revitalizează piața muncii din regiunea Moldovei
  • Ce domenii fac cele mai masive angajări în județele din Moldova
  • Ce criterii apreciază angajatorii la interviurile din regiune
Fiul Andreei Bănică a fost victima bullying-ului! Cum gestionează cântăreața această situație: „Se întâmplă frecvent"
Emisiuni TV • la 13:00
Fiul Andreei Bănică a fost victima bullying-ului! Cum gestionează cântăreața această situație: „Se întâmplă frecvent"
  • Andreea Bănică, despre bullying
  • Ce a declarat cântăreața
Vlad Gherman și Oana Moșneagu și-au cumpărat casă nouă! Când se vor muta: ”O lungă așteptare”
Showbiz intern • la 12:55
Vlad Gherman și Oana Moșneagu și-au cumpărat casă nouă! Când se vor muta: ”O lungă așteptare”
  • Oana Moșneagu și Vlad Gherman urmează să se mute
  • Actorii sunt în culmea fericirii
Andreea Popescu, prima reacție despre vacanța lui Rareș Cojoc cu actuala iubită. Amorezii sunt în Mauritius: "Casă de piatră!”
Emisiuni TV • la 12:31
Andreea Popescu, prima reacție despre vacanța lui Rareș Cojoc cu actuala iubită. Amorezii sunt în Mauritius: "Casă de piatră!”
  • Andreea Popescu, despre vacanța fostului soț
  • Ce a declarat influencerița
VEZI MAI MULT
Recomandări
Satul în care se mută orășenii pentru o casă cu curte și parcare. Aproape că nu mai sunt locuințe de vânzare
recomandare pe observatornews.ro

Greșeala pe care mulți șoferi o fac când își aleg anvelopele. Ce recomandă specialiștii

Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
recomandare pe as.ro
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
Laura Giurcanu se mută în casă nouă. Renunță la apartamentul scump pentru unul mai mic și mai cochet. Cum arată locuința la care orice femeie visează / GALERIE FOTO
Romania TV

Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire

Curiosul caz al capului de porc. Un consilier angajat la AUR mărturisește că este autorul faptei, dar răstoarnă situația cu o acuzație
recomandare pe antena3.ro

Ce ar însemna impozitul la valoarea de piață. Economist: "Taxa pe o casă în București ar putea ajunge la 12.000 de euro pe an"

Kyle Kennedy, nepoata lui Robert F. Kennedy, a murit la 42 de ani

Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
recomandare pe Jurnalul.ro
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
Imagini cu Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu, pe vremea când erau asistente păcătoase și aveau propria emisiune! Poze din arhivă
recomandare pe a1.ro

Close