Homepage » Monden » Chris Brown a ieşit din puşcărie cu o lună mai devreme de termen

Chris Brown a ieşit din puşcărie cu o lună mai devreme de termen

Publicat pe 02.06.2014 la 13:51 Actualizat pe 02.06.2014 la 14:21

Cu toate că fusese condamnat la 131 de zile de închisoare cu executare, Chris Brown a fost eliberat, azi-noaptea, după doar 108 zile.

Iniţial, un judecător l-a condamnat pe cântăreţ la 365 de zile de închisoare, după care a redus pedeapsa la 234 de zile, pe care deja le-a petrecut în spatele gratiilor şi în centre de reabilitare, informează Mediafax. Cu toate acestea, nu este clar cât timp va petrece de fapt cântăreţul în spatele gratiilor, acesta având ocazia de a ieşi mai repede din cauza supraaglomerării din închisorile americane. De asemenea, judecătorul i-a spus lui Chris Brown, care a fost diagnosticat recent cu tulburare bipolară, să participe la sesiuni de terapie cu un psihiatru de două ori pe săptămână şi să efectueze teste antidrog de trei ori pe săptămână, potrivit TMZ.com

Cântăreţul se afla în arest de două luni, după ce a fost dat afară dintr-un centru de reabilitare - unde instanţa a decis să fie internat la mijlocul lunii martie -, după ce a încălcat trei reguli interne.

În 2009, Chris Brown a fost condamnat la patru ani de libertate condiţionată, muncă în folosul comunităţii şi terapie obligatorie contra acceselor de furie, după ce a agresat-o pe cântăreaţa Rihanna, iubita sa din acea vreme, cu o seară înainte de gala de decernare a premiilor Grammy.

Apoi, a fost implicat într-un incident petrecut în Washington, când artistul şi bodyguard-ul său, Christopher Hollosy, au fost acuzaţi că l-au lovit pe un bărbat în faţa unui hotel şi i-au spart nasul. Procesul pentru acest incident a început în iunie 2013 şi cântăreţul ar putea petrece maximum şase luni în închisoare şi să plătească o sumă de 1.000 de dolari dacă va fi condamnat.

C.C.

Citeşte şi:

În articolul
Chris Brown a ieşit din puşcărie cu o lună mai devreme de termen
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Mama lui Anne-Mary a intervenit în scandalul din casa Mireasa! Femeia i-a transmis un mesaj dur fiicei sale
Emisiuni TV • la 21:18
Mama lui Anne-Mary a intervenit în scandalul din casa Mireasa! Femeia i-a transmis un mesaj dur fiicei sale
  • Ce mesaj a primit Anne-Mary din partea mamei sale
  • Femeia a urmărit scandalul în care a fost implicată fiica ei
A început lupta pentru marea imunitate, la Asia Express! Maurice Munteanu deja și-a ieșit din minți
Emisiuni TV • la 21:07
A început lupta pentru marea imunitate, la Asia Express! Maurice Munteanu deja și-a ieșit din minți
  • Ce l-a enervat pe Maurice Munteanu
  • Creatorul de modă vrea să câștige imunitatea
Fiul Mădălinei Apostol, imagini emoționante alături de mama lui. Melodiile pe care le-a ales pentru fotografiile cu ea
Showbiz intern • la 20:43
Fiul Mădălinei Apostol, imagini emoționante alături de mama lui. Melodiile pe care le-a ales pentru fotografiile cu ea
  • Fiul Mădălinei Apostol a făcut un gest dureros
  • Cum a omagiat-o pe mama lui, la o zi după tragedie
Alina Pușcău, confesiuni emoționante despre boala de care suferă. Cât de optimistă este vedeta
Showbiz intern • la 20:34
Alina Pușcău, confesiuni emoționante despre boala de care suferă. Cât de optimistă este vedeta
  • Ce a declarat Alina Pușcău despre boala de care suferă
  • Vedeta se gândește că totul se va termina cu bine
VEZI MAI MULT
Recomandări
Mărturia unui minor care se droghează de la 9 ani. "Cu gaşca. Unii pe la puşcărie, alţii au murit"
recomandare pe observatornews.ro

Domeniul care a salvat economia ţării, în pericol. Germania vrea muncitori români: 200.000 de joburi

Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
recomandare pe as.ro
Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
Alexandru Nazare și soția au petrecut și a doua zi după nuntă cu invitați de seamă, la ciorba de potroace. Cel care a atras atenția a fost nașul mare, ministrul Finanțelor din Grecia / GALERIE FOTO
Romania TV

Cât costă o casă tradițională din Transilvania cu pridvor, șură, pivniță și cu un cuptor de lut încă funcțional

Autopsia generalului găsit împușcat după ce a fost filmat în timp ce bătea o femeie a fost încheiată. Ultimele date din anchetă
recomandare pe antena3.ro

Fabrica în care se lucrează doar 70 de zile pe an, dar produce 777 de milioane de euro. Produsele se vând și în România

Angajata unui magazin second-hand a descoperit o adevărată „comoară” printre obiectele donate: „Găsim des obiecte scumpe”

În plină criză a spitalelor, Bolojan mărește salariile în firma lui Fritz
recomandare pe Jurnalul.ro
În plină criză a spitalelor, Bolojan mărește salariile în firma lui Fritz
O fostă jurnalistă Antena Stars, stabilită în SUA, a primit un diagnostic dur. „Medicii mi-au spus că…”
recomandare pe a1.ro

Close