Homepage » Monden » Cristian Pomohaci, interzis la Târgul de Crăciun din Râmnicu Vâlcea! Cine a luat decizia

Cristian Pomohaci, interzis la Târgul de Crăciun din Râmnicu Vâlcea! Cine a luat decizia

Publicat pe 20.12.2017 la 21:07 Actualizat pe 20.12.2017 la 21:08

Cristian Pomohaci nu va mai susţine concertul pe care îl avea programat pe data de 23 decembrie, în Râmnicu Vâlcea. Decizia a fost luată chiar de primar, care a şi declarat de ce a făcut asta.

Cristian Pomohaci, interzis la Târgul de Crăciun din Râmnicu Vâlcea! Cine a luat decizia

Cristian Pomohaci

Facebook

Cristian Pomohaci nu va mai susţine concertul pe care îl avea programat pe data de 23 decembrie, în Râmnicu Vâlcea. Decizia a fost luată chiar de primar, care a şi declarat de ce a făcut asta.

Prezenta preotului caterisit a stârnit insă o serie de reactii negative, pe rețelele de socializare, aşa că primarul a decis ca fostul preot să nu mai urce pe scenă.

“Am decis, inițial, invitarea interpretului de muzică populară Cristian Pomohaci să susțină un concert de colinde în Scuarul Mircea cel Bătrân pe 23 decembrie la solicitarea numeroşilor admiratori din Râmnicu Vâlcea ai artistului şi plecând de la premiza că, în absența unei condamnări, fiecare persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție. Ulterior, văzând controversele derulate în special în mediul on-line şi nedorind să iscăm tensiuni şi dispute mai ales într-o perioadă deosebită precum cea de dinaintea Crăciunului, am decis să mutăm concertul lui Pomohaci la Casa Sindicatelor”, a declarat primarul orașului, conform observator.tv.

Dacă vrei să fii la curent cu cele mai importante ştiri, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici.

R.P.

În articolul
Cristian Pomohaci, interzis la Târgul de Crăciun din Râmnicu Vâlcea! Cine a luat decizia
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Bianca Giurcă de la Insula Iubirii, apel pentru toate doamnele și domnișoarele! I-a scris iubitul altei fete
Showbiz intern • la 20:25
Bianca Giurcă de la Insula Iubirii, apel pentru toate doamnele și domnișoarele! I-a scris iubitul altei fete
  • Mesajul Biancăi Giurcă
  • Ce a transmis șatena
Îți place Insula Iubirii și ai curaj să accepți o provocare tare? Poți fi chiar unul dintre cei pe care îi urmărești cu sufletul la gură!
Showbiz intern • la 20:17
Îți place Insula Iubirii și ai curaj să accepți o provocare tare? Poți fi chiar unul dintre cei pe care îi urmărești cu sufletul la gură!
  • Ce trebuie să faci să ajungi pe platourile de filmare de la Insula Iubirii
  • Producția a lansat o provocare greu de refuzat
Olga Barcari a obținut viza pentru America! Bruneta va pleca la Alina Pușcău
Showbiz intern • la 19:52
Olga Barcari a obținut viza pentru America! Bruneta va pleca la Alina Pușcău
  • Olga Barcari pleacă în SUA
  • Bruneta a obținut viza
Val de aer polar peste România. Unde va ninge la finalul lunii septembrie
Meteo • la 19:45
Val de aer polar peste România. Unde va ninge la finalul lunii septembrie
  • Lapoviță și ninsori în România, începând cu săptămâna viitoare
  • Meteorologii au anunțat o schimbare radicală a vremii
VEZI MAI MULT
Recomandări
Coşmarul unui proprietar britanic, după ce valoarea casei sale s-a prăbuşit. Ce i-a dat planurile peste cap
recomandare pe observatornews.ro

Probleme cu pensiile la 3 milioane de români. 75% primesc mai puţin decât trebuie

A murit Gheorghe Cosma, omul care a construit unul dintre cele mai mari imperii financiare din România. Ce avere avea
recomandare pe as.ro
A murit Gheorghe Cosma, omul care a construit unul dintre cele mai mari imperii financiare din România. Ce avere avea
Alexandru Nazare și soția au petrecut și a doua zi după nuntă cu invitați de seamă, la ciorba de potroace. Cel care a atras atenția a fost nașul mare, ministrul Finanțelor din Grecia / GALERIE FOTO
Romania TV

Imagini ȘOCANTE cu ciobanii care au rămas peste noapte în București. Protestele continuă și azi. Oamenii s-au învelit cu cojocul și s-au culcat pe jos, în Piața Victoriei / VIDEO

Finlanda încă se mărește după ultima eră glaciară. Sute de hectare apar anual, iar proprietarii se trezesc într-o situație ciudată
recomandare pe antena3.ro

Vortexul polar se formează chiar acum deasupra Arcticii. Iarna începe mai devreme și în forță, iar apoi apare și un Super El Niño

Leul s-a prăbușit, dar afacerea cu vinuri a lui Mugur Isărescu a prosperat: Veniturile au ajuns la 57 milioane de lei

Arheolog reprofilat în patron de cârciumă din Centrul Vechi, a devenit consilier al ministrului Culturii, director de muzeu și evaluator de manageri
recomandare pe Jurnalul.ro
Arheolog reprofilat în patron de cârciumă din Centrul Vechi, a devenit consilier al ministrului Culturii, director de muzeu și evaluator de manageri
O fostă jurnalistă Antena Stars, stabilită în SUA, a primit un diagnostic dur. „Medicii mi-au spus că…”
recomandare pe a1.ro

Close