Homepage » Monden » Dan Helciug, mărturisiri despre viaţa lui: „Nu am primit nimic de-a gata"

Dan Helciug, mărturisiri despre viaţa lui: „Nu am primit nimic de-a gata"

Publicat pe 19.11.2015 la 11:22 Actualizat pe 19.11.2015 la 11:34

Sâmbătă, de la 13:00, Dan Helciug îi povestește Florentinei Fântânaru la „Dincolo de aparențe” momentele în care a regretat că nu a plecat din România imediat după Revoluție, dar și provocările pe care i le întinde zilnic ipostaza de părinte.

Dan Helciug, mărturisiri despre viaţa lui: „Nu am primit nimic de-a gata"

Sursa Foto Antena 1

Sâmbătă, de la 13:00, Dan Helciug îi povestește Florentinei Fântânaru la „Dincolo de aparențe” momentele în care a regretat că nu a plecat din România imediat după Revoluție.

Cântăreţul face de asemenea mărturisiri inedite despre viaţa palpitantă de părinte care îi supune în fiecare zi la noi încercări şi provocări.

„Cu toate că îmi iubesc foarte mult țara, am trăit foarte greu până am intrat în showbiz și mi-am croit destinul cu propria mea mână: am cărat butelii, am descărcat tiruri, am muncit în piață la Matache, am cântat la metrou, am făcut multe lucruri ca să obțin niște bani.

Până la urmă mi-a prins bine această experiență, nu am primit nimic de-a gata”, declară artistul. Cu toate că i-a fost greu, el spune că a avut întotdeauna extraordinar de multă încredere că va reuși, în cele din urmă, să facă bani din muzică. „Ceea ce mi-am dorit în copilărie și adolescență, ceea ce mi-am proiectat atunci se întâmplă acum în mare parte”
, mărturisește el.

Tot sâmbătă, Dan Helciug va explica de ce crede că românii sunt o națiune frustrată și agresivă și va povesti cât îi este de greu să își educe copiii astfel încât să îi pregătească cu adevărat pentru societatea în care trăim.

„Mi-e foarte greu pe măsură ce crește Luca să îi deschid ochii și să îi arăt realitatea. Ca părinte, asta e misiunea cea mai dificilă: aceea de a-ți crește copilul drept, dar maleabil în același timp. Este necesar să învețe că trăim într-o junglă, unde lucrurile nu sunt doar albe și negre”,
mai spune el.

T.S

Citeşte şi:
A câştigat cu melodia! Helciug rămâne cu banii, PDL-ul cu imnul!

Demostraţie demnă de filmele de groază! Nicolai Tand a ajuns la “Spitalul de urgentă”

În articolul
Dan Helciug, mărturisiri despre viaţa lui: „Nu am primit nimic de-a gata"
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cine a fost eliminat la Asia Express. Valerie Lungu și Alex Gîlcă, la un pas de a pleca acasă
Emisiuni TV • ieri la 23:51
Cine a fost eliminat la Asia Express. Valerie Lungu și Alex Gîlcă, la un pas de a pleca acasă
  • Cine a fost eliminat la Asia Express
  • Trei echipe au intrat la cursa pentru ultima șansă
Valerie Lungu a izbucnit în lacrimi, la Asia Express. De ce s-a enervat Alex Gîlcă: „Nu mai fac nimic”
Emisiuni TV • ieri la 23:26
Valerie Lungu a izbucnit în lacrimi, la Asia Express. De ce s-a enervat Alex Gîlcă: „Nu mai fac nimic”
  • Valerie Lungu, în lacrimi, la Asia Express
  • De ce s-a enervat Alex Gîlcă
Cătălin Botezatu a povestit pas cu pas cum a fost jefuit în Londra: „Am fost atacat”
Emisiuni TV • ieri la 22:52
Cătălin Botezatu a povestit pas cu pas cum a fost jefuit în Londra: „Am fost atacat”
  • Cătălin Botezatu a povestit totul despre atacul din Londra
  • Designerul a povestit cum s-a petrecut jaful, pas cu pas
Duminică se schimbă ora. Ce dispozitive din casă trebuie verificate înainte de culcare
Beauty & Lifestyle • ieri la 22:36
Duminică se schimbă ora. Ce dispozitive din casă trebuie verificate înainte de culcare
  • Duminică se trece la ora de iarnă
  • Ce dispozitive să verifici
VEZI MAI MULT
Recomandări
Schema "Nordis", repetată la nesfârșit. Un tânăr a făcut 7 milioane de euro din revânzând aceleași apartamente
recomandare pe observatornews.ro
Schema "Nordis", repetată la nesfârșit. Un tânăr a făcut 7 milioane de euro din revânzând aceleași apartamente
24 de români morți după ce au căzut de pe trotinetă. Cazul lui Denis, mort la 13 ani, după 3 săptămâni de comă

Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
recomandare pe as.ro
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
Laura Giurcanu se mută în casă nouă. Renunță la apartamentul scump pentru unul mai mic și mai cochet. Cum arată locuința la care orice femeie visează / GALERIE FOTO
Romania TV
Laura Giurcanu se mută în casă nouă. Renunță la apartamentul scump pentru unul mai mic și mai cochet. Cum arată locuința la care orice femeie visează / GALERIE FOTO
Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire
Romania TV
Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire
Curiosul caz al capului de porc. Un consilier angajat la AUR mărturisește că este autorul faptei, dar răstoarnă situația cu o acuzație
recomandare pe antena3.ro
Curiosul caz al capului de porc. Un consilier angajat la AUR mărturisește că este autorul faptei, dar răstoarnă situația cu o acuzație
Ce ar însemna impozitul la valoarea de piață. Economist: "Taxa pe o casă în București ar putea ajunge la 12.000 de euro pe an"
recomandare pe antena3.ro
Ce ar însemna impozitul la valoarea de piață. Economist: "Taxa pe o casă în București ar putea ajunge la 12.000 de euro pe an"
Kyle Kennedy, nepoata lui Robert F. Kennedy, a murit la 42 de ani
recomandare pe antena3.ro
Kyle Kennedy, nepoata lui Robert F. Kennedy, a murit la 42 de ani
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
recomandare pe Jurnalul.ro
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
Imagini cu Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu, pe vremea când erau asistente păcătoase și aveau propria emisiune! Poze din arhivă
recomandare pe a1.ro
Imagini cu Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu, pe vremea când erau asistente păcătoase și aveau propria emisiune! Poze din arhivă
Close