Homepage » Monden » Denisa Manelista, decizie fără precedent! Medicii sunt disperați! Ce vrea să facă vedeta

Denisa Manelista, decizie fără precedent! Medicii sunt disperați! Ce vrea să facă vedeta

Publicat pe 08.05.2017 la 23:59 Actualizat pe 08.05.2017 la 23:39

Denisa Manelista se simte din ce în ce mai bine, cu atât mai mult cu cât îmbunătățirea stării ei de sănătate a fost constatată și de medici. Cu toate acestea, pare-se, Denisa este hotărâtă să facă un gest care i-a scos din minți pe doctorii care au tratat-o până acum.

Mai exact, artista pare să fi discutat cu medicii care s eîngrijesc de ea și le-a explicat că ea și-ar dori să renunțe la tratamentul pe care l-a urmat până acum în favoarea celui pe care, în ultimele zile, l-a adoptat. Iar medicii, evident, i-au interzis să renunțe la el, în favoarea celui naturist, explicându-i că, de fapt, nu poate ști care dintre ele a fost cel eficient și care dintre ele a produs minunea de care, cu toții, sunt atât de bucuroși. Și, după intervenția medicilor, Denisa nu a fost convinsă decât în momentul în care ideea doctorilor a fost îmbrățișată și de cei apropiați ei care au sfătuit-o în consecință.
Totuși, ne-au mai dezvăluit surse apropiate artistei, ea nu este sigură că tratam,entele medicale adoptate o ajută, cu atât mai mult cu cât, adeseori, după ce le face, se simte slăbită.
Vedeta, declarații în EXCLUSIVITATE pentru Spynews.ro: ”Mă simt mai bine”
”Am început să mă simt mai bine. Dacă ieri eram la nota 0, acum sunt la nota 5. Deja simt anumite îmbunătățiri, am început, cred eu, lentul și lungul proces de vindecare. Vitalitatea începe să revină în mine. Și medicii au constatat că sunt mai bine. Nu pot spune acum mai multe, dar cred că va fi bine. Rugați-vă pentru mine”, a mai transmis Denisa Manelista.
De altfel, de câteva zile, pe lângă tratamentele medicale specifice bolii de care suferă, Denisa a început și un tratament complementar, naturist. Astfel, zi de zi, Denisa bea sucuri de sfeclă roșie, morcovi și măr și face perfuzii cu vitamina C și speră la o minune care să o vindece și care să o facă, din nou, să se bucure de vâsta de 27 de ani.
Denisa Răducu, celebră în România sub numele de Denisa Manelista, pare să fie într-o situație extrem de delicată. Mai exact, ne-au dezvăluit surse din apropierea cântăreței care a făcut, de-a lungul timpului, furori cu frumusețea și cu talentul ei, suferă de o boală extrem de gravă, o boală care, încet-încet, o macină. Mai exact, pare-se, ea are probleme medicale asemănătoare cu cele avute de Ileana Ciuculete. De altfel, acum câteva zile, când au vorbit ultima oară cu ea, apropiații vedetei muzicii de petrecere au avut parte de un șoc, de o rugăminte care ar face pe oricine să plângă. ”Rugați-vă pentru mine. Măcar cinci minute în fiecare seară, rugați-vă la Dumnezeu pentru mine. Doar El mă mai poate salva”, au fost cuvintele care au smuls lacrimi de durere.

Dacă vrei să fii la curent cu cele mai noi ştiri din ţară, dar şi din întreaga lume, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Te aşteptăm şi pe pagina de Instagram.

Urmărește SpyNews pe DiscoverUrmărește SpyNews pe Discover
În articolul
Denisa Manelista, decizie fără precedent! Medicii sunt disperați! Ce vrea să facă vedeta
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Ce mesaj a transmis Gabi Torje înainte de marea finală Asia Express 2026. Ce urmează să vadă publicul: ”Sunt mândru”
Emisiuni TV • la 17:39
Ce mesaj a transmis Gabi Torje înainte de marea finală Asia Express 2026. Ce urmează să vadă publicul: ”Sunt mândru”
  • Două echipe pornesc pe drumul spre marele premiu la Asia Express
  • Ce au spus Gabi Torje și Alin Alexuc despre ultima ediție
Carmen de la Sălciua a împodobit bradul! Cum arată pomul de Crăciun al artistei
Showbiz intern • la 17:37
Carmen de la Sălciua a împodobit bradul! Cum arată pomul de Crăciun al artistei
  • Cum arată bradul lui Carmen de la Sălciua
  • Artista, cea mai fericită
Surpriză pentru Adrian Velea, la Acces Direct! Colegul Mirelei Vaida își sărbătorește ziua de naștere
Emisiuni TV • la 17:13
Surpriză pentru Adrian Velea, la Acces Direct! Colegul Mirelei Vaida își sărbătorește ziua de naștere
  • Adrian Velea își sărbătorește ziua de naștere
  • Ce cadou a primit
Cod galben de inundații în România! În ce județe e valabilă avertizarea
Meteo • la 16:48
Cod galben de inundații în România! În ce județe e valabilă avertizarea
  • Unde va fi Cod galben de inundații
  • Anunțul hidrologilor
VEZI MAI MULT
Recomandări
Şoferul român de TIR va fi eliberat de poliţia bulgară. Mărturia făcută în faţa procurorilor
recomandare pe observatornews.ro

Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
recomandare pe as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
ULTIMA ORĂ! Carambolul din Bulgaria cu 12 morți a fost provocat de un român. El a condus primul camion, de la care a pornit accidentul. Şoferul TIR-ului a fost reţinut
Romania TV
ULTIMA ORĂ! Carambolul din Bulgaria cu 12 morți a fost provocat de un român. El a condus primul camion, de la care a pornit accidentul. Şoferul TIR-ului a fost reţinut
Nicuşor Dan i-a semnat demisia. Decretul este la Monitorul Oficial
Romania TV
Nicuşor Dan i-a semnat demisia. Decretul este la Monitorul Oficial
Furtuna Charles traversează Europa și se îndreaptă spre România. Rafale de 140 km/h și cod roșu de ploi torențiale în mai multe țări
recomandare pe antena3.ro
Furtuna Charles traversează Europa și se îndreaptă spre România. Rafale de 140 km/h și cod roșu de ploi torențiale în mai multe țări
Norvegia caută angajați în România. Sunt, în total, 31.252 de locuri de muncă disponibile în țară și în Europa
recomandare pe antena3.ro
Norvegia caută angajați în România. Sunt, în total, 31.252 de locuri de muncă disponibile în țară și în Europa
Casa de doar 92 de centimetri lățime, cu tot ce trebuie în ea, este cea mai îngustă din lume și este în Varșovia. Cum arată în interior
recomandare pe antena3.ro
Casa de doar 92 de centimetri lățime, cu tot ce trebuie în ea, este cea mai îngustă din lume și este în Varșovia. Cum arată în interior
Cum au contribuit Damen, Rheinmetall și Ministerul Economiei la distrugerea șantierului naval de la Mangalia
recomandare pe Jurnalul.ro
Cum au contribuit Damen, Rheinmetall și Ministerul Economiei la distrugerea șantierului naval de la Mangalia
Finala Asia Express 2026. Ce spuneau Valerie Lungu, Alex Gîlcă, Gabi Torje și Alin Alexuc înainte să plece pe Drumul Mătăsii
recomandare pe a1.ro
Finala Asia Express 2026. Ce spuneau Valerie Lungu, Alex Gîlcă, Gabi Torje și Alin Alexuc înainte să plece pe Drumul Mătăsii
Close