Homepage » Monden » DJ Wanda primeşte propuneri indecente şi de la femei!

DJ Wanda primeşte propuneri indecente şi de la femei!

Publicat pe 16.07.2013 la 11:57 Actualizat pe 16.07.2013 la 12:41

La 37 de ani, Dj Wanda reuşeşte să facă furori şi printre femei. Pentru asta, vedeta recunoaşte că trage din greu la sală.

"Pe bărbaţi nu mai ştii când să-i crezi. Ei spun complimente pe bandă sperând să ajungă în patul tău. Ce-i drept, de cele mai multe ori chiar le merge! Cel mai bine mă simt, însă, când mă admiră femeile. În general, ele sunt tare invidioase. Când, însă, primesc complimente de la femei înseamnă că arăt chiar foarte bine. Recunosc că au existat şi femei care mi-au făcut avansuri, iar atunci am zâmbit şi mi-am zis că e de bine", a declarat DJ Wanda pentru revista "Bfresh".

Nonconformista DJ-iţă se laudă cu un corp fără pic de celulită. ''În fiecare lună mă antrenez cam 50 de ore, fac în jur de 2000 de abdomene şi alerg 50 de kilometri. În plus, am un regim de viaţă sănătos ş nu mănânc niciodată dulciuri. Altfel nu ai cum. Fără durere nu există rezultate, iar după 35 de ani orice abuz gastronomic lasă urmări asupra formei fizice", mai spune Wanda.

În articolul
DJ Wanda primeşte propuneri indecente şi de la femei!
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Raluca Bădulescu a arătat cadoul de suflet oferit de Alina Pușcău. Ce i-a dăruit
Showbiz intern • la 20:30
Raluca Bădulescu a arătat cadoul de suflet oferit de Alina Pușcău. Ce i-a dăruit
  • Alina Pușcău i-a dăruit un cadou Ralucăi Bădulescu, la Poftiți pe la noi - Poftiți la întrecere
  • Vedeta a arătat că l-a păstrat
Cum s-a recuperat Andreea Popescu după intervențiile estetice. A apelat la proceduri la nivelul feței și la implanturi mamare
Showbiz intern • la 20:20
Cum s-a recuperat Andreea Popescu după intervențiile estetice. A apelat la proceduri la nivelul feței și la implanturi mamare
  • Prin ce schimbări a trecut Andreea Popescu
  • Cum s-a recuperat după intervențiile estetice
  • A apelat la proceduri la nivelul feței și la implanturi mamare
O influenceriță K-pop a murit la 26 de ani. Ce s-a întâmplat cu Mina înainte de tragedie
Showbiz international • la 19:35
O influenceriță K-pop a murit la 26 de ani. Ce s-a întâmplat cu Mina înainte de tragedie
  • Mina Chan, victima hărțuirii online?
  • Ce s-a întâmplat înainte de moartea influenceriței K-pop
Giulia și Alexandru de la Mireasa, sezonul 13, nu vor mai fi cununați de părinții lui Darius. De la ce s-au certat foștii concurenți
Showbiz intern • la 19:31
Giulia și Alexandru de la Mireasa, sezonul 13, nu vor mai fi cununați de părinții lui Darius. De la ce s-au certat foștii concurenți
  • Darius de la Mireasa a recunoscut că s-a certat cu Giulia și Alexandru
  • Alexandru a reacționat
VEZI MAI MULT
Recomandări
Cum şi-a triplat salariul un tânăr care a nu a vrut să facă o facultate. Meseria lui se caută în disperare
recomandare pe observatornews.ro

Telenovela interzisă de pe Transfăgărășan: secretul ucrainencei Anna și al pensionarului MApN

O vedetă uriașă a recreat cel mai cunoscut meme din online! Cum a reacționat iubita?
recomandare pe as.ro
O vedetă uriașă a recreat cel mai cunoscut meme din online! Cum a reacționat iubita?
Ea este ANNA, femeia care l-a făcut pe bucureșteanul de 55 de ani, cu soție și copil acasă, să-i scrie numele pe o stâncă. E ucraineancă, instructor de fitness și manichiuristă la un salon
Romania TV

Alexandru Nazare, vestea momentului pentru pensionari. Guvernul vrea să le mărească pensiile în 2027: Avem în calcul o indexare

Eclipsa de Soare din 12 august 2026. Harta localităților din România, ora de început, protecție și alte informații despre fenomen
recomandare pe antena3.ro

Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au dublat din cauza EES

Poliția i-a confiscat unui bărbat un Ferrari rar, de 4,3 milioane de euro, pe care îl avea de o zi și îl conducea de 20 de minute

Guvernul demis mai înființează un comitet interministerial. Al șaselea într-un an
recomandare pe Jurnalul.ro
Guvernul demis mai înființează un comitet interministerial. Al șaselea într-un an
Cum arată membrii trupei Animal X acum! S-au reunit după 14 ani și i-au emoționat pe fani
recomandare pe a1.ro

Close