Homepage » Monden » Dorința lui Borcea e LEGE! Ce trebuie să facă Alina Vidican peste doar câteva luni / Informații EXCLUSIVE

Dorința lui Borcea e LEGE! Ce trebuie să facă Alina Vidican peste doar câteva luni / Informații EXCLUSIVE

Publicat pe 21.02.2018 la 23:59 Actualizat pe 21.02.2018 la 23:55

Cristian Borcea pare să fie din ce în ce mai aproape de a-și relua viața, în libertate. Iar asta pentru că, peste mai puțin de două luni, fostul acționar dinamovist are toate șansele să fie eliberat condiționat. Iar pentru acel moment, pare-se, el i-a făcut câteva cereri Alinei vidican, fosta lui soție.

Mai exact, spun surse apropiate de familia Alinei Vidican, Cristi Borcea i-a cerut fostei sale soții ca, în aprilie, momentul în care are toate șansele să fie eliberat, să vină, de urgență, în România. Evident, nu singură, ci alături de cei doi copii pe care îi au împreună, fostul acționar dinamovist ducându-le dorul până peste poate celor mici.
”Cristi Borcea le duce foarte tare dorul micuților și i-a cerut Alinei să vină cu ei în țară, să îi vadă, să poată relua legătura cu ei. Îi este greu, el este foarte legat de toți copiii săi. Normal, Alina așteaptă doar un semn pentru a reveni în România, chiar dacă știe că nu ea este cea așteptată”, ne-a spus un apropiat de-al familiei timișorencei.
În altă ordine de idei, se pare că omul de afaceri este foarte încrezător că va fi eliberat, cu atât mai mult cu cât în dosarul ”Mită pentru judecătoare” a fost achitat, magistrații constatând că fapta lui nu ar exista, acest lucru atârnând foarte greu în contestațiile pe care le-au depus procurorii DNA la precedentele cereri de eliberare condiționată.

Un divorț dificil
Cristi Borcea şi Alina Vidican au divorţat, în luna noiembrie a anului 2016, punând capăt unui mariaj de 5 ani. Separarea oficială a avut loc la Penitenciarul Poarta Albă, acolo unde fostul acţionar de la Dinamo era încarcerat, şi nu într-un cabinet notarial, aşa cum se aştepta toată lumea. După aproape un an în care au tot negociat despărțirea, Cristi Borcea este un bărbat liber să-şi refacă viaţă. Divorţul a fost semnat în prezenţa avocaţilor şi, atât Cristi Borcea cât şi Alina Vidican au decis să rămână în relaţii amiabile, de dragul copiilor. Între timp, Cristi Borcea îşi ispăşeşte cei 6 ani şi patru luni de închisoare la care a fost condamnat în "Dosarul transferurilor". Fostul acţionar al FC Dinamo, Cristian Borcea, ar putea fi eliberat condiţionat în luna aprilie.

Dacă vrei să fii la curent cu cele mai importante ştiri, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici.

În articolul
Dorința lui Borcea e LEGE! Ce trebuie să facă Alina Vidican peste doar câteva luni / Informații EXCLUSIVE
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Gabi Torje și Alin Alexuc le-au dat bătăi de cap Mirelei Vaida și Oanei Tomoiagă la Asia Express! Cum au încercat să le saboteze pe traseu
Emisiuni TV • ieri la 23:52
Gabi Torje și Alin Alexuc le-au dat bătăi de cap Mirelei Vaida și Oanei Tomoiagă la Asia Express! Cum au încercat să le saboteze pe traseu
  • Gabi Torje și Alin Alexuc au încercat să își saboteze adversarele
  • Ce probleme au întâmpinat Oana Tomoiagă și Mirela Vaida
Peripeții pentru Mirela Vaida la Asia Express! Concurenta s-a accidentat în timpul misiunii: „M-a lovit în moalele capului”
Emisiuni TV • ieri la 23:07
Peripeții pentru Mirela Vaida la Asia Express! Concurenta s-a accidentat în timpul misiunii: „M-a lovit în moalele capului”
  • Mirela Vaida, accidentare la Asia Express
  • Ce a declarat vedeta
Cum arată mormântul lui Ion Drăgan, la 10 luni de la moartea artistului. O cunoscută cântăreață i-a vizitat locul de veci
Showbiz intern • ieri la 22:15
Cum arată mormântul lui Ion Drăgan, la 10 luni de la moartea artistului. O cunoscută cântăreață i-a vizitat locul de veci
  • Cum arată mormântul lui Ion Drăgan
  • Cântărețul a decedat în prima zi de Crăciun
Alina Sorescu nu le permite fiicelor sale să aibă conturi pe rețelele sociale. De ce a luat artista această decizie | VIDEO
Showbiz intern • ieri la 22:11
Alina Sorescu nu le permite fiicelor sale să aibă conturi pe rețelele sociale. De ce a luat artista această decizie | VIDEO
  • Alina Sorescu, declarații exclusive
  • Artista ne vorbește despre fiicele ei
  • De ce nu le dă voie pe rețelele de socializare
VEZI MAI MULT
Recomandări
Satele în care sunt disponibile 50 de case gratuite pentru cine vrea un nou început. Se dau bani de renovare
recomandare pe observatornews.ro
Satele în care sunt disponibile 50 de case gratuite pentru cine vrea un nou început. Se dau bani de renovare
Dimineață de iarnă în România. Temperaturile au coborât până la -7 grade. Unde a fost cel mai frig
recomandare pe observatornews.ro
Dimineață de iarnă în România. Temperaturile au coborât până la -7 grade. Unde a fost cel mai frig
Black Friday 2026: magazinele care au furat startul şi promit reduceri de 70%
recomandare pe observatornews.ro
Black Friday 2026: magazinele care au furat startul şi promit reduceri de 70%
Campioana cu o avere de 14 milioane de dolari se iubește cu un bărbat mult mai tânăr: „Oamenii știu acum…”
recomandare pe as.ro
Campioana cu o avere de 14 milioane de dolari se iubește cu un bărbat mult mai tânăr: „Oamenii știu acum…”
Ea este noua iubită a lui Alexandru Rafila, cu 23 de ani mai tânără. E fosta soție a unui fotbalist care a jucat la Dinamo și FCSB. Au fost surprinși în ipostaze tandre / FOTO
Romania TV
Ea este noua iubită a lui Alexandru Rafila, cu 23 de ani mai tânără. E fosta soție a unui fotbalist care a jucat la Dinamo și FCSB. Au fost surprinși în ipostaze tandre / FOTO
Călin Georgescu iese din arest. Decizie crucială la Tribunalul Bucuresti
Romania TV
Călin Georgescu iese din arest. Decizie crucială la Tribunalul Bucuresti
De ce scandinavii nu pun perdele și draperii la geamuri. Și ce pun în schimb
recomandare pe antena3.ro
De ce scandinavii nu pun perdele și draperii la geamuri. Și ce pun în schimb
Britanicii au rămas surprinși de prețurile de la târgurile de Crăciun din România. Țara noastră ocupă întregul podium european
recomandare pe antena3.ro
Britanicii au rămas surprinși de prețurile de la târgurile de Crăciun din România. Țara noastră ocupă întregul podium european
Marea Insulă de Gunoaie din Pacific ar avea acum atât de mult plastic, încât schimbă culoarea oceanului
recomandare pe antena3.ro
Marea Insulă de Gunoaie din Pacific ar avea acum atât de mult plastic, încât schimbă culoarea oceanului
Are doar 11 ani și a reușit ceva spectaculos! Un copil din Cluj a construit portretul lui Brâncuși din 18.750 de piese LEGO
recomandare pe Jurnalul.ro
Are doar 11 ani și a reușit ceva spectaculos! Un copil din Cluj a construit portretul lui Brâncuși din 18.750 de piese LEGO
Insula Iubirii, 6 noiembrie 2026. Marco petrece 24de ore alături de ispita Gabriela și face o declarație neașteptată despre Bianca
recomandare pe a1.ro
Insula Iubirii, 6 noiembrie 2026. Marco petrece 24de ore alături de ispita Gabriela și face o declarație neașteptată despre Bianca
Close