Homepage » Monden » Două super vedere au anunțat că nu se vor căsători, dar s-au răzgândit! Am aflat planul lor secret!

Două super vedere au anunțat că nu se vor căsători, dar s-au răzgândit! Am aflat planul lor secret!

Publicat pe 24.05.2014 la 23:59 Actualizat pe 25.05.2014 la 00:07

El, un celebru cântăreț, iar ea o cunoscută vedetă TV. Au mărturist de multe ori că nu pun preț pe acte, dar iată că după mai bine de trei ani de relație și doi copii, s-au hotărât să facă marele pas.

Adi Sînă s-a decis! O va duce pe Anca Serea la Starea Civilă. Cei doi îndrăgostiți par deciși să își oficializeze relația și sunt șanse mari ca evenimentul să aibă loc chiar în acest an. Planurile sunt făcute: sunt suflete pereche și vor o familie numeroasă. Au deja doi copii frumoși: pe Noah (2 ani) și Ava Stephanie (4 luni și jumătate), iar Anca mai are doi copii din relația anterioară, pe David (12 ani) și Sarah (șase ani și jumătate), dar își mai doresc încă un copil, însă nu atât de repede. Și asta pentru că au de organizat două evenimente importante. Prioritate are botezul micuței Ava Stephanie, care va avea loc la sfârșitul lunii viitoare. Iar apoi, îndrăgostiții au în plan oficializarea relației și, de ce nu, pregătirea nunții. Cererea în căsătorie nu a fost una clasică și, după cum susține, liderul Akcent, a avut loc de mult.

"Cu siguranță urmează nunta. Nu am stabilit data. Anul ăsta, de ce nu? Cererea în căsătorie a fost acum trei ani și ceva, când am început să ieșim împreună. Aceea a fost cererea în căsătorie adevărată. Cred că niște acte nu ar putea schimba relația noastră. Noi avem o relație minunată. Dacă vor fi niște acte semnate la primărie sau undeva, nu vor schimba sentimentele noastre, dar o să facem și lucrul acesta. Ne mai dorim copii, dar un pic mai încolo. Trebuie să facem nunta, să facem botezul Avei", a declarat, pentru spynews.ro, Adrian Sînă. Așa că artistul își va duce iubita la Starea Civilă în viitorul apropiat, fiind hotărât să își asume rolul de cap de familie. Ce-i drept, acest lucru se întâmplă cu succes de mai bine de trei ani, de când formeayă unul din cele mai solide cupluri din showbizul autohton.

În articolul
Două super vedere au anunțat că nu se vor căsători, dar s-au răzgândit! Am aflat planul lor secret!
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Motivul pentru care Nattasha Black de la Insula iubirii nu vrea să se întoarcă în România. Lorenzo nu privește cu ochi buni decizia ei
Emisiuni TV • ieri la 23:15
Motivul pentru care Nattasha Black de la Insula iubirii nu vrea să se întoarcă în România. Lorenzo nu privește cu ochi buni decizia ei
  • Nattasha Black și Lorenzo locuiesc la Londra
  • Concurentul vrea să se mute înapoi în România
De ce nu își dorește Remi Dobre de la Insula iubirii să își ducă relația la nivelul următor. Bianca Iotu a făcut dezvăluiri despre foști
Emisiuni TV • ieri la 23:04
De ce nu își dorește Remi Dobre de la Insula iubirii să își ducă relația la nivelul următor. Bianca Iotu a făcut dezvăluiri despre foști
  • Remi Dobre a recunoscut că nu este pregătit pentru ceva mai serios cu Bianca Iotu
  • Concurentul nu crede că iubita lui își dorește același lucru
Bianca Ghiurcă de la Insula iubirii a izbucnit în lacrimi, de dorul soțului. Ce confesiuni îi făcea Prințul Marco ispitei Gabriella în același timp
Emisiuni TV • ieri la 22:37
Bianca Ghiurcă de la Insula iubirii a izbucnit în lacrimi, de dorul soțului. Ce confesiuni îi făcea Prințul Marco ispitei Gabriella în același timp
  • Bianca Ghiurcă de la Insula iubirii, în lacrimi, de dorul soțului
  • Prințul Marco stătea de vorbă cu ispita Gabriella
Bianca Iotu de la Insula iubirii a vrut să fie ispită inițial. Cum a reacționat Remi Dobre când a aflat
Emisiuni TV • ieri la 22:22
Bianca Iotu de la Insula iubirii a vrut să fie ispită inițial. Cum a reacționat Remi Dobre când a aflat
  • Bianca Iotu a vrut să fie ispită la Insula iubirii
  • Ce a urmat, după ce s-a înscris
VEZI MAI MULT
Recomandări
O profesoară din Marea Britanie şi-a notat un elev în telefon drept "Numărul 8". Ce au descoperit anchetatorii
recomandare pe observatornews.ro
O profesoară din Marea Britanie şi-a notat un elev în telefon drept "Numărul 8". Ce au descoperit anchetatorii
Reacția unei femei care și-a permis doar trei felii de șuncă de la magazin: "Mă duc doar să mă uit"
recomandare pe observatornews.ro
Reacția unei femei care și-a permis doar trei felii de șuncă de la magazin: "Mă duc doar să mă uit"
A cumpărat trei case cu 1 euro în Italia. După ce a devenit proprietar, viața i s-a schimbat complet
recomandare pe observatornews.ro
A cumpărat trei case cu 1 euro în Italia. După ce a devenit proprietar, viața i s-a schimbat complet
Sorana Cîrstea, dezvăluire incendiară despre viața amoroasă: „Voiam o familie!”
recomandare pe as.ro
Sorana Cîrstea, dezvăluire incendiară despre viața amoroasă: „Voiam o familie!”
Zi importantă, astăzi, pentru Nicușor Dan! Ceremonia a avut loc la ora 10.00!
Romania TV
Zi importantă, astăzi, pentru Nicușor Dan! Ceremonia a avut loc la ora 10.00!
Bianca Drăgușanu și-a amenajat grădina din fața blocului. Cum arată locul în care se relaxează vedeta. Avem și imagini din super locuința ei / GALERIE FOTO
Romania TV
Bianca Drăgușanu și-a amenajat grădina din fața blocului. Cum arată locul în care se relaxează vedeta. Avem și imagini din super locuința ei / GALERIE FOTO
VIDEO Un camion a fost blocat pe șine de bariere, dar șoferul n-a vrut să le spargă și nu a mai reușit să evite trenul
recomandare pe antena3.ro
VIDEO Un camion a fost blocat pe șine de bariere, dar șoferul n-a vrut să le spargă și nu a mai reușit să evite trenul
O pisică găsită bolnavă, cu ochii închiși, de angajații feroviari care au salvat-o, devine șefă de gară. Are în CV „dormitul pe acte”
recomandare pe antena3.ro
O pisică găsită bolnavă, cu ochii închiși, de angajații feroviari care au salvat-o, devine șefă de gară. Are în CV „dormitul pe acte”
Surse: Nicuşor Dan i-a sunat pe lideri, cu o propunere de tehnocrat - surpriză pentru funcţia de prim-ministru
recomandare pe antena3.ro
Surse: Nicuşor Dan i-a sunat pe lideri, cu o propunere de tehnocrat - surpriză pentru funcţia de prim-ministru
Industria românească de apărare moare sufocată de indiferența statului și de rețelele de pile care populează conducerile societăților
recomandare pe Jurnalul.ro
Industria românească de apărare moare sufocată de indiferența statului și de rețelele de pile care populează conducerile societăților
Program TV Insula Iubirii 2026. În ce zile și de la ce oră poți urmări sezonul 10 la Antena 1
recomandare pe a1.ro
Program TV Insula Iubirii 2026. În ce zile și de la ce oră poți urmări sezonul 10 la Antena 1
Close