Homepage » Monden » După 5 ani în care abia se salutau, Mara Bănică şi Dj Harra s-au împăcat

După 5 ani în care abia se salutau, Mara Bănică şi Dj Harra s-au împăcat

Publicat pe 12.09.2013 la 21:43 Actualizat pe 12.09.2013 la 22:04

După un întreg scandal cele două au încheiat orice prietenie şi 5 ani de zile nu şi-au mai vorbit. Acum însă, au decis să treacă cu vederea peste toate vorbele dure şi să se împace.

Cearta dintre Mara Bănică şi Dj Harra a început în urma unei emisiuni culinare în care Mara şi-a testat abilităţile de gospodină. După ce le-a preparat un meniu absolut delicios şi invitaţii ei au mâncat pe săturate, bruneta a observat că îi lipsesc feţele de masă. Costul acestora nu au avut nicio importanţă pentru că ceea ce a indignat-o extrem de tare pe Mara a fost efectiv furtul. Singura persoană pe care a bănuit-o de acel gest lipsit de bun simţ a fost Dj Harra, iar de aici a început un adevărat scandal. Cu toate că cinci ani de zile nu au vorbit absolut niciun cuvânt, au hotărât să se împace. Se pare că destinul le-a adus din nou împreună tot într-o emisiune. Aseară în culisele emisiunii "Un show păcătos", Mara i-a întins mâna lui Dj Harra şi i-a propus să lase gărzile jos şi să uite vorbele dure pe care şi le-au spus."Harra, hai să ne împăcăm", i-a spus Mara Bănică. Cele două s-au luat în braţe şi fără îndoială amândoua s-au simţit uşurate. "Da, chiar aşa. Hai să ne împăcăm", i-a spus Dj-ul. Mai mult, în speranţa ca Mara să nu mai aibă niciun dubiu în ceea ce priveşte incidentul din trecut, Harra s-a jurat că ea nu a furat absolut nimic. "Mă jur că nu eu ţi-am furat feţele de masă", i-a spus Dj Harra.

Citeşte şi:

Mara Bănică dă clasă tinerelor de 20 de ani! Uite fotografia care a făcut bărbaţii să intre în trepidaţii

Urmărește SpyNews pe DiscoverUrmărește SpyNews pe Discover
În articolul
După 5 ani în care abia se salutau, Mara Bănică şi Dj Harra s-au împăcat
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Chefi la cuțite, sezonul 18. Concurenta care l-a făcut pe Alexandru Sautner să-și sune medicul. Ce a spus despre el
Emisiuni TV • ieri la 23:53
Chefi la cuțite, sezonul 18. Concurenta care l-a făcut pe Alexandru Sautner să-și sune medicul. Ce a spus despre el
  • Alexandru Sautner a dezvăluit ce face să arate să rămână mereu tânăr
  • Juratul a fost pus pe gânduri de o concurentă
Alberto de la Mireasa a mers la o mănăstire! Pentru ce s-a rugat fostul concurent: ”Ține-mi Doamne...”
Showbiz intern • ieri la 23:18
Alberto de la Mireasa a mers la o mănăstire! Pentru ce s-a rugat fostul concurent: ”Ține-mi Doamne...”
  • Alberto a ales calea credinței
  • Fostul concurent a făcut declarații
Un adolescent a fost ucis de un tigru, la o fermă privată. Influencerul pe care-l ajuta i-ar fi mințit pe doctori
Stiri internationale • ieri la 22:46
Un adolescent a fost ucis de un tigru, la o fermă privată. Influencerul pe care-l ajuta i-ar fi mințit pe doctori
  • Un adolescent a fost ucis de tigru la ferma la care lucra
  • Tragedia s-a produs când ajuta un influencer să filmeze un videoclip
Laurette s-a operat din nou, după ce s-a confruntat cu complicații. Cum a apărut vedeta pe patul de spital
Showbiz intern • ieri la 22:05
Laurette s-a operat din nou, după ce s-a confruntat cu complicații. Cum a apărut vedeta pe patul de spital
  • Laurette a fost nevoită să se opereze din nou
  • Intervenția chirurgicală a avut loc astăzi, 15 noiembrie
VEZI MAI MULT
Recomandări
Recolta bogată din grădină i-a dat o idee de afacere unui băieţel de 5 ani. A vândut deja peste 500 de borcane
recomandare pe observatornews.ro

Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
recomandare pe as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Romania TV

Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!

​Un tânăr francez a inventat un sistem prin care încălzeşte locuinţele cu mănuși de protecţie folosite în construcții
recomandare pe antena3.ro

A văzut la un târg de vechituri un tablou mic și l-a cumpărat cu 30 de dolari. După 2 luni s-a vândut la licitație cu 1.352.000 dolari

Ratonul devenit viral după ce s-a îmbătat și a adormit în baie este acum erou. A adunat donații de 290.000 $: „Sperăm că nu mai bea”

Se redeschide rafinăria de la Ploiești, fără vânzarea Lukoil 
recomandare pe Jurnalul.ro
Se redeschide rafinăria de la Ploiești, fără vânzarea Lukoil 
La ce oră începe Insula Iubirii, vineri, 13 noiembrie 2026. Programul Antena 1 și ce trebuie să știe telespectatorii
recomandare pe a1.ro

Close