Homepage » Monden » E una dintre cele mai bune voci feminine din România, dar Andra a cerut AJUTOR cu câteva ore înainte să urce pe scenă! Ce a păţit artista

E una dintre cele mai bune voci feminine din România, dar Andra a cerut AJUTOR cu câteva ore înainte să urce pe scenă! Ce a păţit artista

Publicat pe 13.08.2017 la 17:45 Actualizat pe 13.08.2017 la 18:32

Andra e una dintre cele mai talentate cântăreţe de la noi şi extrem de carismatică, dar în a strigat în gura mare după ajutor pe internet. Mesajul ei a fost făcut public cu câteva ore înainte să concerteze în oraşul natal, iar fanii i-au răspuns imediat cererii sale.

E una dintre cele mai bune voci feminine din România, dar Andra a cerut AJUTOR cu câteva ore înainte să urce pe scenă! Ce a păţit artista

Sursa foto: Facebook

Deşi are o experienţă în spate de aproape 20 de ani, Andra încă mai are emoţii atunci când cântă în faţa fanilor. Vedeta a recunoscut asta în cea mai recentă postare pe care a făcut-o pe Facebook. Mărturisirea sinceră a frumoasei artiste i-a făcut pe admiratorii ei să se întreacă în urări care de care mai interesante. Iar noi avem dovezile în galeria foto.

"Nicaieri nu-i ca ACASA! Diseara urc pe scena la Campia Turzii. Sper sa depasesc toate emotiile. Urati-mi succes! 🙏", a scris artista pe pagina ei de Instagram.

Nicaieri nu-i ca ACASA! Diseara urc pe scena la Campia Turzii. Sper sa depasesc toate emotiile. Urati-mi succes! 🙏

A post shared by Andra (@andraofficial) on

Andra s-a născut pe 23 august 1986, în Câmpia Turzii. Ea este una dintre cele mai îndrăgite cântăreţe din România. Artista are un băieţel, pe nume David, care s-a născut pe 16 martie 2011 şi o fetiţă, pe nume Eva, care a venit pe lume pe 23 iulie 2015, în București.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina oficială de Facebook. Avem şi pagină de Instagram.

D.D.

În articolul
E una dintre cele mai bune voci feminine din România, dar Andra a cerut AJUTOR cu câteva ore înainte să urce pe scenă! Ce a păţit artista
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Preşedintele Federaţiei Bulgare de Taekwondo a fost ucis! Asasinatul a avut loc la domiciliul său din Sofia
Stiri internationale • la 19:40
Preşedintele Federaţiei Bulgare de Taekwondo a fost ucis! Asasinatul a avut loc la domiciliul său din Sofia
  • A murit Slavi Binev
  • Preşedintele Federaţiei Bulgare de Taekwondo a fost ucis
Cum arată locul în care Valentina, tânăra găsită într-o valiză, își doarme somnul de veci. A trecut o lună de la tragedie
Stiri interne • la 19:29
Cum arată locul în care Valentina, tânăra găsită într-o valiză, își doarme somnul de veci. A trecut o lună de la tragedie
  • Cum arată mormântul Valentinei
  • A trecut o lună de la incidentul care a șocat o țară întreagă
Kim Jong Un, vizită secretă după ce s-a speculat că ar fi în comă! Unde a fost văzut liderul din Coreea de Nord
Showbiz international • la 18:25
Kim Jong Un, vizită secretă după ce s-a speculat că ar fi în comă! Unde a fost văzut liderul din Coreea de Nord
  • Kim Jong Un a fost în China
  • Care a fost scopul deplasării
Locatarii blocului fisurat din Drumul Taberei nu vor fi evacuați! Ce s-a descoperit după verificări
Stiri interne • la 17:29
Locatarii blocului fisurat din Drumul Taberei nu vor fi evacuați! Ce s-a descoperit după verificări
  • Veste bună pentru locatarii blocului fisurat
  • Aceștia nu vor fi evacuați
VEZI MAI MULT
Recomandări
Zbor direct de la Bucureşti în Mexic. Cine îl operează şi care va fi durata
recomandare pe observatornews.ro

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
recomandare pe as.ro
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
Scandal monstru la vârful Armatei Române! Încă un general este acuzat că și-a snopit în bătaie amanta, cazul a ajuns la Curtea de Apel Militară
Romania TV

Ora de iarnă se schimbă cu o zi mai devreme în 2026. Dormim mai mult cu o oră!

Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
recomandare pe antena3.ro

Zbor misterios deasupra Mării Negre. Două aeronave de realimentare au survolat zona. Traseul indică operațiuni pentru avioane de luptă

Scara care arată ca un evantai uriaș și pare că sfidează gravitația. Construcția spectaculoasă inaugurată la Shanghai

Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Mesajul emoționant al lui Gabriel Torje după eliminarea Mirelei Retegan de la Asia Express: "Vă doresc..."
recomandare pe a1.ro

Close