Homepage » Monden » Emisiuni TV » A plecat din România în Londra, cu autobuzul. Acum, conduce o companie în domeniul educaţional. Marius Spătaru, “Nu aveam credit să-mi sun părinţii”

A plecat din România în Londra, cu autobuzul. Acum, conduce o companie în domeniul educaţional. Marius Spătaru, “Nu aveam credit să-mi sun părinţii”

Ilinca Lunca

De Ilinca Lunca.
Publicat pe 25.08.2025 la 13:57 Actualizat pe 25.08.2025 la 13:57

În anul 2015, un tânăr din Constanța a ales să lase în urmă tot ce îi era familiar și să pornească spre Londra, purtând cu el doar visuri mari și dorința de a reuși. Drumul său nu a fost deloc ușor: a lucrat la recepție, apoi într-un cazino, iar mai târziu în domeniul imobiliarelor.

A plecat din România în Londra, cu autobuzul. Acum, conduce o companie în domeniul educaţional. Marius Spătaru, “Nu aveam credit să-mi sun părinţii”

Antena Stars

  • Povestea de succes a lui Marius Spătaru
  • Cum a ajuns să conducă afaceri de milioane în Londra

Primele luni au fost marcate de lipsuri, sacrificii și de momente grele în care nu își putea permite nici măcar un apel acasă. Totuși, în ciuda tuturor obstacolelor, nu a renunțat nicio clipă la planurile sale. “Am plecat cu autobuzul din Bucureşti în Londra, cu bani împrumutaţi de la părinţi. Am mers două zile şi jumătate. […] Nu aveam credit să-mi sun părinţii. Prima dată am lucrat la recepţia unui hotel pentru patru luni de zile. […] Am luat cazare la un musulman. Debaraua pe care o aveam acasă era lux pe lângă ce aveam acolo. […] Am început să lucrez la un casino. Îmi rămâneau 200-300 de lire. Puteam să mănânc. […] Nu am putut să merg la nunta surorii mele. Mi-am închis telefonul. Şase luni nu am vorbit cu familia. […] Nu aveam nimic, nici telefon, nici haine. Îmi cumpăram câte un tricou odată la ceva timp. […] Făceam câte 10 km dus, 10 km întors, pe jos, până la serviciu, cinci zile pe săptămână. Nu aveam bani de transport.”, a spus Marius Sp[taru.

Anii de muncă asiduă și perseverență l-au purtat pe acest român către o transformare spectaculoasă: din imigrant cu resurse limitate, a devenit antreprenor de succes, conducând astăzi propria companie în domeniul educațional, cu profituri de milioane de lire sterline. Povestea lui inspiră și demonstrează că visul românesc se poate transforma într-un succes internațional atunci când este susținut de determinare și curaj. „Noi găsim cursurile şi finanţările necesare pentru cei care vor să studieze. Îi susţinem pe tot parcursul educaţional, pe plan intern şi mondial. Vrem să îmbunătăţim calitatea vieţii prin educaţie. […] Mulţi dintre colegii noştri au peste 30-40 de ani. Au venit să-şi înscrie copiii, au văzut sistemul, s-au înscris şi ei.”, a declarat Marius Spătaru.

Parcursul său impresionant a fost prezentat recent în cadrul emisiunii Mădălinei Bălan, "Visul Românesc-Succes Internațional", unde a împărtășit experiențele și lecțiile trăite pe parcursul acestei ascensiuni.

Urmează încă o ediție dedicată poveștii inspiraționale a lui Marius Spătaru, sâmbăta viitoare, de la 16.00. Nu ratați!

În articolul
A plecat din România în Londra, cu autobuzul. Acum, conduce o companie în domeniul educaţional. Marius Spătaru, “Nu aveam credit să-mi sun părinţii”
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Maria Constantin, imagine rară alături de mama ei! Cât de mult seamănă cele două
Showbiz intern • la 20:31
Maria Constantin, imagine rară alături de mama ei! Cât de mult seamănă cele două
  • Cât de bine seamănă Maria Constantin cu mama ei
  • Cum arată femeia care i-a dat viață
Anne-Mary a încercat să se împace cu Radu în casa Mireasa! Ce răspuns a primit de la concurent, după ce i-a cerut scuze
Emisiuni TV • la 20:15
Anne-Mary a încercat să se împace cu Radu în casa Mireasa! Ce răspuns a primit de la concurent, după ce i-a cerut scuze
  • Anne-Mary și Radu au discutat despre împăcare
  • Ce planuri are concurentul
Cristina Ich, lecție pentru doamne și domnișoare! Ce le-a învățat influencerița pe femeile care vor să arate ca ea
Showbiz intern • la 19:58
Cristina Ich, lecție pentru doamne și domnișoare! Ce le-a învățat influencerița pe femeile care vor să arate ca ea
  • Cât de bine arată Christina Ich
  • Cum se menține în formă
Cum arăta Lorenzo de la Insula Iubirii când era blond. Imagini rare cu iubitul Nattashei Black
Showbiz intern • la 19:37
Cum arăta Lorenzo de la Insula Iubirii când era blond. Imagini rare cu iubitul Nattashei Black
  • Laurențiu Bălăucă a trecut printr-o schimbare de radicală de look
  • Imagini cu Lorenzo pe vremea când era blond
VEZI MAI MULT
Recomandări
Momentul inexplicabil când un şofer coboară din maşină şi se aruncă în faţa altui vehicul pe o şosea din Cluj
recomandare pe observatornews.ro

Momentul în care românul celebru a fost umilit în Anglia! Motivul incredibil pentru care nu mai revine definitiv în România
recomandare pe as.ro
Momentul în care românul celebru a fost umilit în Anglia! Motivul incredibil pentru care nu mai revine definitiv în România
Alexandru Nazare și soția au petrecut și a doua zi după nuntă cu invitați de seamă, la ciorba de potroace. Cel care a atras atenția a fost nașul mare, ministrul Finanțelor din Grecia / GALERIE FOTO
Romania TV

Imagini ȘOCANTE cu ciobanii care au rămas peste noapte în București. Protestele continuă și azi. Oamenii s-au învelit cu cojocul și s-au culcat pe jos, în Piața Victoriei / VIDEO

Un criminal în serie suspectat de 16 fapte s-a deghizat în femeie ca să scape de poliție. După arestare, a mărturisit 80 de crime
recomandare pe antena3.ro

De ce are Grecia fundul mării plin de blocuri de beton? Peste 6000 au fost scoase până acum din apă

Finlanda încă se mărește după ultima eră glaciară. Sute de hectare apar anual, iar proprietarii se trezesc într-o situație ciudată

Spitalele, în colaps financiar. Senatul României sparge 3 milioane de euro pe reabilitarea scării de evacuare în caz de incendiu
recomandare pe Jurnalul.ro
Spitalele, în colaps financiar. Senatul României sparge 3 milioane de euro pe reabilitarea scării de evacuare în caz de incendiu
O fostă jurnalistă Antena Stars, stabilită în SUA, a primit un diagnostic dur. „Medicii mi-au spus că…”
recomandare pe a1.ro

Close