Homepage » Monden » Emisiuni TV » Adelaida Zamfira revine pe micile ecrane în serialul original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN

Adelaida Zamfira revine pe micile ecrane în serialul original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN

Ilinca Lunca

De Ilinca Lunca.
Publicat pe 06.12.2024 la 11:56 Actualizat pe 06.12.2024 la 11:56

Noi nume completează distribuţia serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, ce va avea premiera în curând, la Antena 1. Adelaida Zamfira, Andrei Barbu, Alina Statie, Oana Hănţoiu şi Adrian Rîmboacă vor putea fi urmăriţi în serialul ce conturează povestea unei tinere abandonate la naştere, care îşi caută drumul într-o lume plină de secrete.

Adelaida Zamfira revine pe micile ecrane în serialul original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN

Antena 1

  • Adelaida Zamfira revine pe micile ecrane în serialul original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN
  • Andrei Barbu, Alina Statie, Adrian Rîmboacă şi Oana Hănţoiu completează distribuţia serialului de la Antena 1

Absolventă a U.N.A.T.C. I. L. Caragiale din Bucureşti, clasa prof. Florin Zamfirescu, Adelaida Zamfira este actriţă, pedagog şi regizor. De-a lungul timpului a putut fi urmărită în seriale tv precum Lacrimi de iubire, Iubire ca în filme, Inimă de ţigan sau Îngeraşii, filme de lungmetraj precum Dirijorul tăcerilor, Camera ascunsă sau Cealaltă Irina sau pe scena teatrului în numeroase roluri precum Jurnalul unei iubiri, Weekend Comedy, Central Park, Fidelitate, Toxic love, Hamlet sau Costumele. După mai bine de 20 de ani de la primul rol într-un serial de televiziune, Adelaida revine pe micile ecrane în rolul Oanei, avocat, angajata de Basty (Andrei Aradits) la firma pe care Tudor (Vlad Udrescu) o deţine alături de un alt tânăr. Oana îi este foarte apropiată lui Tudor, căruia nu se sfieşte să îi ofere sfaturi materne, atunci când are nevoie.

„Au trecut 20 de ani de la primul meu rol într-un serial de televiziune: Eva din Lacrimi de iubire, pentru ca apoi să mă întâlnesc cu Vica din Iubire ca-n filme sau Andreea din Inimă de țigan. Roluri care mi-au fost dragi și cu care am pornit la drum alături de o echipă pe care am admirat-o întotdeauna pentru profesionalismul său. După o absență de 15 ani, mă întorc în această familie și nu e puțin lucru să ai senzația că totul s-a întâmplat ieri. Mă bucur că voi fi iar alături de actori pe care îi iubesc și nu în ultimul rând, alături de tineri foarte talentați pe care i-am urmărit, unii fiindu-mi studenți, chiar. Mulțumesc Ruxandra Ion pentru această bucurie pe care mi-ați făcut-o, într-un moment în care eram destul de debusolată. Oana Pascu este noua mea provocare și profesia de avocat mă face să fiu pusă în situații neașteptate, care îmi vor pune la încercare loialitatea, uneori. De abia aștept întâlnirea cu publicul, în această nouă călătorie!”, dezvăluie Adelaida Zamfira.

Alături de Adelaida, în curând la Antena 1 telespectatorii îl vor putea urmări şi pe Adrian Rîmboacă, în rolul lui Şerban, partenerul de afaceri al lui Tudor (Vlad Udrescu) şi confidentul acestuia, deşi este totodată şi cel care o place în secret pe logodnica lui Tudor. Proaspăt absolvent al U.N.A.T.C. I.L. Caragiale, Adrian a jucat deja în lungmetrajul Visul (regia Cătălin Saizescu), în piese de teatru precum Intercontinental (Teatrul Apropo), Regatul Cascadelor (Teatrul de Operetă Ion Dacian), dar şi în videoclipurile artiştilor The Motans şi Inna, Emilian şi Ioana Ignat, Erika Isac sau Eva Timush şi Juno. Despre castingul pentru rolul lui Şerban în Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, Adrian spune: „La începutul anului, am participat la castingul pentru un nou serial de televiziune. După fiecare scenă prezentată în sala de audiţii, numărul candidaţilor rămaşi „în joc” scădea. La un moment dat, am rămas singur pe culoar, ceea ce mi se părea semn bun, dar aşteptam în continuare să fiu chemat pentru o nouă probă. Am aflat că audiţia se terminase abia când cei din echipa de casting au ieşit din sală şi producătoarea mi-a spus: „De ce mai eşti aici? Felicitări!”. Parcă nu îmi venea să cred, dar doamna Domnica Cîrciumaru mi-a confirmat că tocmai obţinusem rolul Şerban din serialul difuzat de Antena 1!”, în vreme ce despre personajul său, actorul dezvăluie: „Şerban este confidentul şi partenerul de afaceri al Tudor. Volubil şi amuzant, Şerban are o energie complementară cu cea a bunului său prieten. Aparent cu sufletul deschis, personajul meu ascunde un secret pe care îl veţi descoperi – evident – doar urmărind serialul!”. Adrian reţine în detaliu şi prima zi de filmare: „S-a întâmplat ca prima mea zi de filmare pentru serialul „Ana” să se suprapună cu „HOP – Gala Tânărului Actor”, organizată de UNITER la Alba-Iulia, unde am participat ca finalist. La miezul nopţii am plecat cu autocarul spre Bucureşti, dimineaţa la 7 am fost la filmare, apoi am fugit la autogară şi seara eram înapoi la HOP. Sincer, nu reţin prea multe de la acea filmare, atât de emoţionat eram, îmi amintesc doar că toată lumea a fost foarte comunicativă şi amabilă. În acea atmosferă plăcută, totul a decurs firesc, ca şi când lucram împreună de mult timp şi am simţit că deja sunt parte din echipă.

În Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN revine pe micile ecrane şi Andrei Barbu, cel pe care telespectatorii l-au putut urmări în serialele Sacrificiul, Adela sau Lia – Soţia soţului meu. Implicat şi în producţia serialului original, în calitate de regizor, Andrei îl joacă acum pe David, asistentul personal al Victoriei (Alina Chivulescu), nu doar în ceea ce priveşte viaţa profesională, ci şi personală. Este cel care o îndrăgeşte încă de la început pe Ana (Karina Jianu) şi are grijă să îi fie un real ajutor. „M-am bucurat foarte mult să aflu că voi face parte din echipa serialului şi în calitate de actor. Iar David îmi oferă posibilitatea să explorez latura comică a personalității mele. La firmă, David e mâna dreaptă a Victoriei. Prin urmare, își permite să aibă păreri, să fie autoritar cu ceilalți colegi, să bârfească, dar și să dea un sfat când e cazul. Nu e chiar angajatul perfect, dar imperfecțiunile lui sunt tot ce are mai bun.”, dezvăluie Andrei Barbu.

Alături de acesta, telespectatorii o vor putea urmări şi pe Alina Statie (A.L.I.), artistă, compozitoare şi actriţă, în rolul Ramonei, angajată şi ea la compania Victoriei, foarte bună prietenă cu David (Andrei Barbu), o tânără plină de secrete şi de surprize. „În luna ianuarie am fost chemată la un casting de către Domnica Cîrciumaru, careia îi mulţumesc pentru că m-a propus pentru acest proiect.Veneam după o pauză de actorie, în care îmi dedicasem tot timpul carierei muzicale. Am fost foarte fericită când am fost anunţată că am obtinut rolul, iar pe această cale doresc să îi mulţumesc doamnei Ruxandra Ion şi întregii echipe. Ramona, personajul căruia îi dau viață, este o fată efervescentă, o fire extrem de curioasă și un pic cam dependentă de job, sau mai bine spus foarte pasionată de ceea ce face. Aici este unul dintre punctele în care mă întrepătrund cu Ramona cel mai mult, pentru că mă consider un om extrem de norocos - am șansa să fac ceea ce îmi place, iar când faci totul cu pasiune, orele zboară pur si simplu”, dezvăluie Alina.

În curând, în Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, telespectatorii o vor putea urmări si pe Oana Hănţoiu. Absolventă a Facultăţii de Litere, dar şi a modulelor Şcolii de Film, Actorie 1 şi Actorie 2, Oana a putut fi urmărită în filme şi seriale precum Triplusec sau Floare Albastră, dar şi în numeroase reclame. În serialul de la Antena 1, Oana o va interpreta pe Sofia, prietena Alexiei (Rebecca Nicolescu), o tânără ambiţioasă şi deopotrivă răutăcioasă, dispusă să lupte pentru ce îşi doreşte. „Le mulțumesc Domnicăi Cîrciumaru și doamnei Ruxandra Ion pentru șansa și încrederea acordate. Încă de la început, am descoperit o echipă determinată și profesionistă, care a făcut ca acest serial să se întâmple. Sofia ne reprezintă puțin pe fiecare din noi. Ambițioasă, uneori răutăcioasă, loială și, de multe ori, intrigantă, dar cu intenții bune. Își dorește mai mult decât are și muncește, așa cum știe ea, pentru ce își propune să obțină. În acest serial, în care toate personajele sunt vii si au viața proprie, Sofia e încă o supriză și pentru mine, aștept să o descopăr și sa vad ce prostioare mai face. Învăț odată cu ea și o iubesc, exact așa cum trebuie iubit un copil, căci, uneori, asta este și ea”, dezvăluie Oana.

Filmările pentru serialul original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN sunt în plină desfăşurare, iar nume consacrate din teatru, film și televiziune vor fi dezvăluite în perioada următoare.

În articolul
Adelaida Zamfira revine pe micile ecrane în serialul original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Un cântăreț care a participat la Eurovision a murit! Artistul se confrunta cu probleme de sănătate
Showbiz international • la 14:32
Un cântăreț care a participat la Eurovision a murit! Artistul se confrunta cu probleme de sănătate
  • Un cântăreț celebru a murit
  • Vestea tragică a întristat comunitatea Eurovision
Cum să păstrezi căldura în casă fără să crești temperatura caloriferelor. Trucurile care te ajută să economisești bani
Beauty & Lifestyle • la 13:44
Cum să păstrezi căldura în casă fără să crești temperatura caloriferelor. Trucurile care te ajută să economisești bani
  • Ce să faci să păstrezi căldura în casă fără să crești consumul
  • Sfaturi utile care te ajută să economisești bani în sezonul rece
Mobilizare masivă pentru găsirea celor trei frați dați dispăruți în Sălaj. Se ia în calcul ipoteza răpirii
Stiri interne • la 12:59
Mobilizare masivă pentru găsirea celor trei frați dați dispăruți în Sălaj. Se ia în calcul ipoteza răpirii
  • Ce s-a întâmplat cu cei trei copii dispăruți în Sălaj
  • Poliția îi caută de mai bine de 24 de ore
Fotbalistul de 26 de ani de la Rapid a fost condus pe ultimul drum. Ce gest au făcut colegii lui Andrei Petrache în cimitir
Stiri interne • la 12:21
Fotbalistul de 26 de ani de la Rapid a fost condus pe ultimul drum. Ce gest au făcut colegii lui Andrei Petrache în cimitir
  • Andrei Petrache s-a stins din viață la 26 de ani
  • Familia și apropiații l-au condus pe ultimul drum
VEZI MAI MULT
Recomandări
Meseriaşii care primesc bani şi apoi dispar. Cum îşi pot recupera românii paguba
recomandare pe observatornews.ro

Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
recomandare pe as.ro
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
Nicuşor Dan a semnat DECRETUL vineri seara. Surpriză mare!
Romania TV
Nicuşor Dan a semnat DECRETUL vineri seara. Surpriză mare!
VIDEO Bătaie ca-n galele MMA în Parlament. S-au împărţit pumni şi picioare până aleşii au plecat cu ambulanţa
Romania TV
VIDEO Bătaie ca-n galele MMA în Parlament. S-au împărţit pumni şi picioare până aleşii au plecat cu ambulanţa
Pe vasul de croazieră care și-a dat jos pasagerii în Cambodgia erau și doi soți care au vândut tot ce aveau ca să trăiască pe mare
recomandare pe antena3.ro
Pe vasul de croazieră care și-a dat jos pasagerii în Cambodgia erau și doi soți care au vândut tot ce aveau ca să trăiască pe mare
Un mânz de 11 zile, o văcuță salvată și baloți de fân de 20 de lei: Sanctuarul unui cuplu mutat din București în Bucovina a ajuns viral
recomandare pe antena3.ro
Un mânz de 11 zile, o văcuță salvată și baloți de fân de 20 de lei: Sanctuarul unui cuplu mutat din București în Bucovina a ajuns viral
Un inginer care s-a mutat în Elveția are salariu de 10.000 de euro pe lună, dar plătește chirie de 4.000 de euro: „Nu e totul idilic”
recomandare pe antena3.ro
Un inginer care s-a mutat în Elveția are salariu de 10.000 de euro pe lună, dar plătește chirie de 4.000 de euro: „Nu e totul idilic”
Condamnat deja pentru mărturie mincinoasă în favoarea lui Gigi Becali, Victor Pițurcă este citat ca martor într-un dosar în care s-a dat un tun imobiliar
recomandare pe Jurnalul.ro
Condamnat deja pentru mărturie mincinoasă în favoarea lui Gigi Becali, Victor Pițurcă este citat ca martor într-un dosar în care s-a dat un tun imobiliar
Cum a arătat Oana Tomoiagă de la Asia Express în rochie de mireasă. Cine au fost nașii artistei la nunta cu 1.000 de invitați
recomandare pe a1.ro
Cum a arătat Oana Tomoiagă de la Asia Express în rochie de mireasă. Cine au fost nașii artistei la nunta cu 1.000 de invitați
Close