Homepage » Monden » Emisiuni TV » Confesiuni în premieră, sâmbătă, la „Petrecem în familie”: Aurora, supusă testului sincerităţii de către Paula Oltean

Confesiuni în premieră, sâmbătă, la „Petrecem în familie”: Aurora, supusă testului sincerităţii de către Paula Oltean

Ilinca Lunca

De Ilinca Lunca.
Publicat pe 11.09.2025 la 13:28 Actualizat pe 11.09.2025 la 13:28

Sâmbăta aceasta, de la ora 19:00, vă invităm să petreceți alături de noi într-o nouă ediție plină de emoție, muzică și momente speciale la „Petrecem în familie” cu Mirela Vaida, pe Antena Stars.

  • Confesiuni în premieră, sâmbătă, la „Petrecem în familie”
  • Aurora, supusă testului sincerităţii de către Paula Oltean

Carismatica prezentatoare vă așteaptă cu brațele deschise, într-o atmosferă caldă, de familie, unde cântecul, dansul și buna dispoziție se împletesc cu mărturisiri sincere și surprize de suflet.

Paula Oltean, așa cum v-am obișnuit, continuă rubrica „Secrete de familie” cu aceeași naturalețe cu care a cucerit publicul de fiecare dată. În această ediție, Aurora a fost supusă testului sincerității. Prin întrebări „incomode”, dar pline de tact, Paula reușește să scoată la lumină povești nespuse, amintiri valoroase și emoții autentice ale artiștilor.

Pe lângă acest moment emoționant, emisiunea vine cu un program artistic bogat, în care nume mari ale muzicii urcă pe scenă pentru a oferi publicului o seară de neuitat. Cosmina Adam aduce energie și bucurie în platou, atât singură, cât și într-un duet special cu Mirela Vaida: un moment care promite să atingă sufletele tuturor. Dida Drăgan ne încântă cu două piese de forță, una interpretată solo, cealaltă în colaborare cu Codruț Croitoru, oferind o demonstrație de talent și emoție pură. Mariana Ionescu Căpitănescu, alături de Antony, aduce în platou parfumul autentic al folclorului, iar Marina Roșu completează atmosfera cu sensibilitate și rafinament. Aurora și Săndel Mihai revin împreună pe scenă cu piese îndrăgite și o scenetă plină de umor, care ne amintește cât de bine se completează nu doar în viața personală, ci și în fața publicului.

Olguta Berbec și soțul său, Remus Novac, vor oferi un moment artistic în doi, plin de armonie și dragoste, care va atinge inimile celor de acasă. Pe scenă vor mai urca și taraf Fane Dumitrache, aducând muzica lăutărească în prim-plan, Tin Vasilescu, cu o interpretare caldă, Gabi Heisu & Trupa Firida Band, cu energie și dinamism, Adriana Antoni, cu vocea sa inconfundabilă, Maria Beatrice Băndoiu, care aduce folclorul cu respect și pasiune, și Alexandru Cibotaru, care va încheia seara cu un moment muzical de excepție.

Nu ratați ediția de sâmbătă, de la ora 19:00, pe Antena Stars, o seară în care sufletul se bucură, iar familia e din nou împreună.

În articolul
Confesiuni în premieră, sâmbătă, la „Petrecem în familie”: Aurora, supusă testului sincerităţii de către Paula Oltean
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Bianca Ghiurcă de la Insula Iubirii, lacrimi șiroaie la bonfire! Nu a putut privi imaginile cu Prințul Marco și ispita Gabriella: „Să se aleagă praful”
Emisiuni TV • ieri la 23:51
Bianca Ghiurcă de la Insula Iubirii, lacrimi șiroaie la bonfire! Nu a putut privi imaginile cu Prințul Marco și ispita Gabriella: „Să se aleagă praful”
  • Bianca Ghiurcă, afectată profund de apropierea dintre Prințul Marco și ispita Gabriella
  • Ce a declarat concurenta
Cum a reacționat Claudia Ion după ce a aflat că Ionuț Mocăniță nu s-a supus testului poligraf. Concurenta de la Insula Iubirii, gest surprinzător
Emisiuni TV • ieri la 23:09
Cum a reacționat Claudia Ion după ce a aflat că Ionuț Mocăniță nu s-a supus testului poligraf. Concurenta de la Insula Iubirii, gest surprinzător
  • Claudia Ion, reacție furibundă la Insula Iubirii
  • Ce a făcut după ce a auzit declarațiile lui Ionuț Mocăniță
Cine este bărbatul din Caracal care și-a înjunghiat soția. Ocupa o funcție importantă
Stiri interne • ieri la 22:24
Cine este bărbatul din Caracal care și-a înjunghiat soția. Ocupa o funcție importantă
  • Noi informații despre cazul din Caracal
  • Cine este bărbatul care și-a înjunghiat soția în plină stradă
Horoscop duminică, 8 noiembrie 2026. Trei zodii au parte de schimbări neașteptate. Un nativ primește vești din trecut
Horoscop zilnic • ieri la 21:59
Horoscop duminică, 8 noiembrie 2026. Trei zodii au parte de schimbări neașteptate. Un nativ primește vești din trecut
  • Vești importante pentru toate zodiile din horoscop
  • Unii nativi ar putea să își schimbe complet planurile
VEZI MAI MULT
Recomandări
Satele în care sunt disponibile 50 de case gratuite pentru cine vrea un nou început. Se dau bani de renovare
recomandare pe observatornews.ro
Satele în care sunt disponibile 50 de case gratuite pentru cine vrea un nou început. Se dau bani de renovare
Dimineață de iarnă în România. Temperaturile au coborât până la -7 grade. Unde a fost cel mai frig
recomandare pe observatornews.ro
Dimineață de iarnă în România. Temperaturile au coborât până la -7 grade. Unde a fost cel mai frig
Black Friday 2026: magazinele care au furat startul şi promit reduceri de 70%
recomandare pe observatornews.ro
Black Friday 2026: magazinele care au furat startul şi promit reduceri de 70%
Campioana cu o avere de 14 milioane de dolari se iubește cu un bărbat mult mai tânăr: „Oamenii știu acum…”
recomandare pe as.ro
Campioana cu o avere de 14 milioane de dolari se iubește cu un bărbat mult mai tânăr: „Oamenii știu acum…”
Ea este noua iubită a lui Alexandru Rafila, cu 23 de ani mai tânără. E fosta soție a unui fotbalist care a jucat la Dinamo și FCSB. Au fost surprinși în ipostaze tandre / FOTO
Romania TV
Ea este noua iubită a lui Alexandru Rafila, cu 23 de ani mai tânără. E fosta soție a unui fotbalist care a jucat la Dinamo și FCSB. Au fost surprinși în ipostaze tandre / FOTO
Călin Georgescu iese din arest. Decizie crucială la Tribunalul Bucuresti
Romania TV
Călin Georgescu iese din arest. Decizie crucială la Tribunalul Bucuresti
De ce scandinavii nu pun perdele și draperii la geamuri. Și ce pun în schimb
recomandare pe antena3.ro
De ce scandinavii nu pun perdele și draperii la geamuri. Și ce pun în schimb
Britanicii au rămas surprinși de prețurile de la târgurile de Crăciun din România. Țara noastră ocupă întregul podium european
recomandare pe antena3.ro
Britanicii au rămas surprinși de prețurile de la târgurile de Crăciun din România. Țara noastră ocupă întregul podium european
Marea Insulă de Gunoaie din Pacific ar avea acum atât de mult plastic, încât schimbă culoarea oceanului
recomandare pe antena3.ro
Marea Insulă de Gunoaie din Pacific ar avea acum atât de mult plastic, încât schimbă culoarea oceanului
Are doar 11 ani și a reușit ceva spectaculos! Un copil din Cluj a construit portretul lui Brâncuși din 18.750 de piese LEGO
recomandare pe Jurnalul.ro
Are doar 11 ani și a reușit ceva spectaculos! Un copil din Cluj a construit portretul lui Brâncuși din 18.750 de piese LEGO
Insula Iubirii, 6 noiembrie 2026. Marco petrece 24de ore alături de ispita Gabriela și face o declarație neașteptată despre Bianca
recomandare pe a1.ro
Insula Iubirii, 6 noiembrie 2026. Marco petrece 24de ore alături de ispita Gabriela și face o declarație neașteptată despre Bianca
Close